​„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine îl va afla”. (Mt. 16, 24-25)

Scurtă biografie

Episcopul Ioan Bălan s-a născut la 11 februarie 1880, la Teiuș, într-o familie cu 12 copii. Școala primară a făcut-o în localitatea natală, după care a continuat studiile liceale la Blaj și studiile teologice la Budapesta și Viena.

​A fost hirotonit preot la data de 7 iulie 1903, iar în anul 1909 a fost trimis la București pentru păstorirea micii comunități de credincioși greco-catolici din capitală.

Ca preot s-a implicat cu mult zel în misiunea pastorală pentru îngrijirea sufletelor și a realizat multe activități culturale. Motto-ul său era: „O bună pastorație se poate realiza doar cu preoți de o înaltă ținută intelectuală și spirituală”.

Datorită dragostei sale față de Cristos și de Biserica Română Unită cu Roma, a primit multe demnități ecleziastice, pe care le-a acceptat cu umilință la îndemnul Mitropolitului (cf. mărturiei din autobiografia sa). A devenit protopop în anul 1911, canonic mitropolitan în anul 1920, rector al Academiei de Teologie în anul 1921 și consultant în „Comisia Delegaților Orientali” al „Comisiei Pontificale pentru Pregătirea și Redactarea Codului de Drept Oriental” în anul 1929.

După această perioadă, în data de 30 august 1936 Dumnezeu i-a încredințat o demnitate mai înaltă, cu o responsabilitate mai mare, fiind numit de Sfântul Părinte Pius al-XI-lea ca Episcop de Lugoj. A primit consacrarea episcopală în 18 octombrie același an, la Catedrala din Blaj.

La celebrarea liturgică, cu ocazia instalării în scaunul episcopal de Lugoj, Preasfinția Sa Ioan Bălan a prezentat preoților și credincioșilor misiunea sa: „Vestirea învățăturii Domnului și să fac pe oameni să o îmbrățișeze cu atâta dragoste, încât după ea să-și îndrepte toată viața” (cf. Discursul de instalare, 1 noiembrie 1936).

Martiriul

Din scrisoarea adresată Prințului Vladimir Ghika (proclamat fericit în 31 august 2013), datată în anul 1914, reiese că protopopul Ioan Bălan a cerut de la Dumnezeu cununa muceniciei pentru a semăna bine darul lui Dumnezeu. La numai doi ani de la scrisoare Dumnezeu îi încearcă credința, dar totodată îl și pregătește pentru mărturisirea credinței care îi va fi cerută după trei decenii. În anul 1916, când Regatul Român a intrat în Primul Război Mondial, a fost arestat sub acuzația de spion austro-ungar și trimis la fortul Domnești, după care în lagărul de la Huși. Pe tot timpul arestării sale s-a demonstrat un adevărat slujitor al lui Cristos, implicându-se și acceptând multe servicii la Spitalul Militar, în folosul aproapelui.

După trei decenii, la 12 ani de episcopat și la vârsta de 68 de ani, a primit chemarea Domnului „să-și ia crucea” și să-L urmeze pe drumul Golgotei. De fapt, în 29 octombrie 1948 a fost arestat de autoritățile regimului totalitar comunist și dus la București. Astfel începea drumul mărturisirii credinței, care a culminat cu jertfa propriei vieți pentru Cristos.

De la București a fost trimis la mănăstirea Dragoslavele, unde i se cerea să abandoneze Biserica catolică. De la Dragoslavele a fost dus la mănăstirea Căldărușani, unde a stat 15 luni. Atât la Dragoslavele, cât și la Căldărușani a fost supus unei vieți dure, suferind din cauza frigului și a foamei. După refuzul categoric de a renunța la Biserica catolică și la ascultarea față de urmașul Sf. Petru de la Roma, în anul 1950 a fost transferat la închisoarea din Sighet. Aici a fost supus unui regim foarte dur. A îndurat frigul și foamea și a primit multe munci grele, care i-au istovit trupul bătrân. În anul 1955 a fost transferat la Curtea de Argeș „îmbătrânit și gârbovit de spate, însă cu spiritul tot atât de vioi ca și înainte” (cf. mărturiei Episcopului Ioan Ploscaru). De acolo a fost transferat pentru ultima dată la mănăstirea Ciorogârla, unde în 4 august 1959 și-a încredințat sufletul Domnului spre nădejdea învierii.

Cei 11 ani de grele încercări nu au reușit să-i frângă credința. A rămas credincios lui Dumnezeu, Bisericii catolice și sub ascultarea Pontifului Roman până la moarte. Și-a dus crucea cu demnitatea unui bun slujitor al lui Cristos și cu recunoștință față de Bunul Dumnezeu, pentru harul primit de a se uni jertfei Fiului Său.

Episcopul Ioan Bălan a trecut prin strâmtorarea cea mare, și-a spălat hainele și le-a albit în sângele Mielului, iar acum stă înaintea lui Dumnezeu, slujindu-i neîncetat pentru noi; nu mai suferă foamea sau setea, căci Mielul l-a dus la izvoarele apelor vieții (cf. Ap. 7, 14-17). Prin beatificarea care va fi celebrată la 2 iunie anul acesta, îi va fi recunoscută în toată lumea mărturisirea credinței prin jertfa propriei vieți.

Iubiți credincioși,

​Martirul este imaginea Domnului nostru Isus Cristos care și-a dăruit viața pentru ca noi să o dobândim din plin.

​Noi, creștinii, suntem chemați de Dumnezeu să-Lurmăm pe Fiul Său în fiecare zi, prin lepădarea de sine și prin purtarea crucii.

​Să nu ne fie frică sau rușine să-L mărturisim pe Dumnezeu în această societate creată după imaginea omului, care s-a rătăcit de la calea spre adevărata fericire.

​Să dăruim oamenilor credința pe care noi înșine am primit-o, ca să le lumineze pașii vieții spre cunoașterea lui Dumnezeu.

Fraților, luând exemplul Episcopului Ioan Bălan, să ne pierdem sufletul pentru Domnul nostru Isus Cristos, ca să câștigăm viața și bucuria veșnică în Dumnezeu. Amin!

Cristos a Înviat!

Pr. Ioan Alexandru Pop