Antimise ale Preasfinției Sale Valeriu Traian Frențiu, care datează din timpul regelui Ferdinand, al regelui Carol al II-lea, al Papilor Pius al XI-lea și Pius al XII-lea, hrisoave, Evanghelia, Potirul, un veșmânt arhieresc și o serie de fotografii de epocă, împreună cu numeroase simboluri inedite sunt accesibile publicului, în cadrul expoziției aflate în Cripta Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea, inaugurată pe 24 aprilie a.c., cu prilejul împlinirii a 144 de ani de la nașterea episcopului (25 aprilie 1875-11 iulie 1952). Expoziția rămâne deschisă pelerinilor până în luna iunie și poate fi vizitată zilnic, în intervalul orar 07.00-19.00.

Evenimentul, organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, prin Departamentul cultural, a dorit să fie un simbolic și reprezentativ omagiu adus episcopului mort pentru credință care a păstorit Eparhia de Oradea timp de 17 ani și care, pe 2 iunie a.c., va fi ridicat împreună cu ceilalți episcopi greco-catolici la cinstea altarelor, de Papa Francisc, la Blaj. Omagiul a cuprins un moment de rugăciune ținut de pr. Mihai Vătămănelu, vicar general al EGCO, împreună cu pr. Antoniu Chifor, vicar cu preoții, și pr. paroh Ovidiu Duma, alături de alți preoți, urmat de un moment comemorativ și de inaugurarea expoziției „Valeriu Traian Frențiu”, realizată de doamna Rodica Indig, consilier cultural EGCO și ipod. Eugen Ivuț, secretar episcopal. La eveniment au luat parte membrii ai Curiei Episcopale, devotați credincioși, vizitatori ai locului și presa locală.

«Expoziția „Valeriu Traian Frențiu”, realizată cu prilejul împlinirii a 144 de ani de la nașterea sa, cu bunăvoința pr. Ovidiu Duma, este găzduită în Cripta Catedralei „Sf. Nicolae” din Oradea, un loc cu semnificații deosebite pentru Eparhia Greco-Catolică de Oradea, aici fiind înmormântați numeroși episcopi greco-catolici și nu numai», a spus doamna Rodica Indig, la momentul inaugurativ, prezentând expoziția pe care a îngrijit-o:

«În această expoziție am încercat să aducem câteva obiecte ale Preasfințitului Frențiu, pentru a evidenția latura sa spirituală și cea de ctitor, fiind un reper al credinței și românității. Sunt foarte multe antimise ale Preasfinției Sale, care datează din timpul regelui Ferdinand, al regelui Carol al II-lea, respectiv Papa Pius al XI-lea și al XII-lea. De asemenea, sunt două hrisoave, care au fost semnate în 1926, la sfințirea Bisericii Greco-Catolice din Beliu, respectiv în 1939, când s-a sfințit Capela „Frențiu” din Cimitirul orădean „Rulikowski”. De asemenea, trebuie să ne amintim că PS Frențiu a fost un mare ctitor al Eparhiei de Oradea; numai până în anul 1938 a sfințit 64 de biserici pe întreg curpinsul Eparhiei, unele nou construite, altele renovate sau restaurate. Iar cu prilejul a 25 de ani de episcopat, în anul 1947, prelatul  a sfințit 25 de biserici în întreaga Eparhie. Aceste episoade sunt doar o mărturie a acestui aspect de ctitor al PS Frențiu. Apoi, expoziția cuprinde și o serie de fotografii care, bineînțeles nu epuizează întreaga sa viață, dar, uitându-ne peste ele putem descoperi marile proiecte de care Înaltul Ierarh s-a ocupat － Stâna de Vale, Colegiul Pio Romeno din Roma － și putem vedea o fotografie în care este alături de ceilalți episcopi martiri, foarte probabil în 1948, când Conferințele Episcopale le-a organizat, o parte dintre ele, aici, la Oradea, încercând să schimbe soarta Bisericii Greco-catolice. Avem un veșmânt arhieresc, o vitrină care cuprinde Evanghelia și Potirul primite la 25 de ani de episcopat de la Capitlulul General din Oradea și mai avem Orologhionul Preasințitului Frențiu, o ediție din 1843, una dintre cele mai vechi cărți pe care le avem de la el. Dacă e să vorbim despre lucruri inedite, expoziția cuprinde mănușile de ceremonie ale episcopului Frențiu și o fotografie în care se vede că folosea aceste mânuși. Totodată, înscrisuri originale cu semnătura Preasfințitului Frențiu și cu blazonul acestuia. Nu lipsește, bineînțeles, cârja episcopală. Sunt obiecte din perioade diferite, sincopate, dar am încercat să contruim un întreg în ceea ce privește viața și activitatea episcopului Valeriu Traian Frențiu. Programul de vizită al expoziție este cel al Catedralei „Sf. Nicolae”, de la 7.00-19.00, zilnic, și oricine dorește poate solicta accesul, direct la Catedrală».

Cu aceași ocazie, pr. vicar Mihai Vătămănelu a dat citire unor mărturii culese de pr. Cristian Langa, pentru documentația cauzei de beatificare a servului Valeriu Traian Frențiu, subliniind că valoarea epicopului, în ceea ce privește latura pastorală, implicarea sa în ridicarea de biserici, înființarea Academiei Teologice de la Oradea și multe alte lucruri pe care le-a făcut, a fost animată de o profundă viață spirituală:

„Măsura spiritualității servului lui Dumnezeu Valeriu Traian Frențiu a fost vizibilă în mod cu totul deosebit în timpul detenției la închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet. Episcopul Iuliu Hossu amintește despre viața spirituală pe care o trăiau cu toții, deci și episcopul Frențiu: rugăciunea cea mai scumpă era viața trăită acolo și închinată Domnului, la orice lucru eram puși era rugăciune închinată Domnului. Făceam tot ce era cu putință să aflăm ziua Sfintelor Paști pentru a ne orienta cu Triodul și apoi Penticostarul, Înălțarea Domnului și Sfintele Rusalii. Ne-a lipsit Sfânta Liturghie cu Sfânta Împărtășanie. Ne-a rămas Sfânta Spovedanie, pe care o făceam săptămânal. Și unii chiar mai des, cu împărtășania spirituală, străduindu-ne să rămânem strâns uniți cu Domnul Isus, știindu-l împreună cu noi: «În temniță am fost și ați venit la mine». Am primit de la El marea cinste de a fi întemnițați pentru credința Lui și simțeam că nu numai vine la noi, dar este cu noi zi și noapte: «Eu cu voi sunt, în toate zilele». În luna iunie 1952, PS Frențiu a spus: «Dacă nu ne eliberează până la sfârșitul lunii, pe mine aici mă veți lăsa». Dorea eliberarea pentru a putea din nou liturghisi, pentru a putea din nou să se împărtășească. Tot timpul petrecut în lagăre și în temniță, s-a mărturisit săptămânal, fără excepție, în fiecare sâmbătă. Aici, în Sighet, ducea dorul Sfintei Liturghii, a Sfintei Cuminecături… mi-a spus de mai multe ori că această lipsă îl doare mai mult decât orice. În condițiile de foamete de la Sighet, episcopii și-au păstrat deplina stăpânire de sine… întreaga căldură sufletească și umanitate.”

Tot din memoriile PS Iuliu Hossu, aflăm că „Preasfințitul Frențiu suporta toate neajunsurile, toate greutățile, cu eroică răbdare. Nicicând nu s-a auzit un cuvânt de tânguire. Dacă îl întrebam «Te doare ceva?», răspundea întotdeauna liniștit «Pentru aceea suntem aici, să suferim». Tot timpul am fost cu admirație față de Înalt Preasfințitul frate, pentru tăria cu care a suportat toată batjocura la care a fost supus (…)”.

„Este pentru noi un imbold, nu numai viața episcopului Valeriu Traian Frențiu, ci a tuturor celorlalți episcopi martiri și mărturisitori ai Bisericii Române-Unite, pentru a ne întări în credință, pentru a adera din nou la ceea ce înseamnă iubirea față de Dumnezeu și față de Biserică”, a spus pr. Mihai Vătămănelu la final momentului omagial.

 M. Caba