SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A VI-A DIN POSTUL MARE – In 11, 1-45

Textul biblic
¹Era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Martei, sora ei. ²Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. ³Aşadar, surorile au trimis să i se spună: „Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!”. ⁴Auzind, Isus a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”. ⁵Deşi Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, ⁶când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era. ⁷Abia după aceea le-a spus discipolilor: „Să mergem din nou în Iudeea!”. ⁸Discipolii i-au spus: „Rabi, acum căutau iudeii să te bată cu pietre şi tu mergi iarăşi acolo?”. ⁹Isus a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se poticneşte, pentru că vede lumina acestei lumi. ¹⁰Însă dacă cineva umblă în timpul nopţii, se poticneşte, pentru că lumina nu este în el”. ¹¹După ce a spus acestea, a adăugat: „Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc”. ¹²Atunci discipolii i-au zis: „Doamne, dacă doarme, va fi salvat!”. ¹³De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre somnul obişnuit. ¹⁴Aşadar, Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit ¹⁵şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeţi. Dar să mergem la el!”. ¹⁶Atunci Toma, cel numit Geamănul, a spus celorlalţi discipoli: „Să mergem şi noi ca să murim cu el!”. ¹⁷Când a venit Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. ¹⁸Betania era aproape de Ierusalím, cam la cincisprezece stadii. ¹⁹Şi mulţi iudei veniseră la Marta şi Maria să le consoleze pentru fratele lor. ²⁰Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. ²¹Aşadar, Marta i-a spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! ²²Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”. ²³Isus i-a spus: „Fratele tău va învia”. ²⁴Marta i-a zis: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă”. ²⁵Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; ²⁶şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?”. ²⁷Ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”. ²⁸După ce a spus ea aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe sora ei, Maria, spunându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă”. ²⁹Când a auzit, [Maria] s-a ridicat repede şi a venit la el. ³⁰Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. ³¹Atunci iudeii, care erau cu ea în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au venit după ea crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. ³²Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui, spunându-i: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. ³³Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. ³⁴Şi a zis: „Unde l-aţi pus?”. I-au răspuns: „Doamne, vino şi vezi!”. ³⁵Şi Isus a lăcrimat. ³⁶Atunci iudeii au început să spună: „Iată cât de mult îl iubea!”. ³⁷Dar unii dintre ei au zis: „Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?”. ³⁸Isus s-a înfiorat din nou şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar [la intrare] era pusă o piatră. ³⁹Isus a zis: „Ridicaţi piatra!”. Marta, sora celui mort, i-a zis: „Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile”. ⁴⁰Isus i-a spus: „Nu ţi-am zis că dacă vei crede vei vedea gloria lui Dumnezeu?”. ⁴¹Au ridicat, deci, piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: „Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. ⁴²Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară, ca să creadă că tu m-ai trimis”. ⁴³Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: „Lazăr, vino afară!”. ⁴⁴A ieşit mortul legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!”. ⁴⁵Atunci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse El au crezut în El.

Meditație
Învierea trupului lui Lazăr este semnul învierii care va avea loc în sufletul Martei și al Mariei: ele cred că moartea nu are ultimul cuvânt, ci ultimul cuvânt îl are Dumnezeu-Iubire care dă viața. De aceea cel care cunoaște această iubire, ajunge să trăiască încă de pe acum viața veșnică, iar viața nu se va sfârși odată cu moartea biologică, ci se împlinește și se desăvârșește în gesturile de iubire zilnice în care știm să ne dăruim și noi cu totul viața, la fel cum a făcut Isus. Și în acest sens descoperim că Dumnezeu este iubire și că ne iubește cu o iubire care este mai puternică decât moartea, pentru că este creatorul a toate și viață fără de sfârșit. Învierea lui Lazăr reprezintă o anticipare a Învierii lui Isus, care se prezintă încă de pe acum ca fiind „învierea și viața”.

În Israel conceptul de înviere, nu a apărut ca rod al speculațiilor filozofice, ci credința în înviere a venit din experiența religioasă, din experiența de credință: „Tu Doamne ești Dumnezeul meu, Tu ești al meu și eu sunt al Tău”, suntem aliați, suntem prieteni, așadar Tu Doamne va trebui să ai grijă de mine, pentru că prietenul nu uită niciodată de prietenul său! Așadar, credința în înviere, în Israel, s-a născut din experiența prieteniei cu Dumnezeu. De aceea, a spune cuiva „te iubesc” înseamnă „tu nu vei muri”, iar Cel care îi spune omului aceste cuvinte este Însuși Dumnezeu. Aceasta este cea mai puternică experiență de apartenență față de Dumnezeul vieții care este întotdeauna fidel cuvântului pe care l-a rostit, față de un Dumnezeu a cărui iubire și fidelitate nu se va sfârși niciodată.

Învierea lui Lazăr ni se prezintă ca „semnul” unei alte realități, ca profeție a acelei vieți veșnice pe care suntem chemați să o trăim deja aici pe pământ, un semn care ne spune că odată cu moartea nu se termină totul și că moartea nu poate întrerupe acea viață veșnică care își are izvorul în prietenia noastră cu Dumnezeu; acea relație de prietenie care te ajută să trăiești o viață liberă chiar și de moarte, pentru că trăiești deja aici pe pământ această relație de iubire cu El și cu frații, o viață care merge dincolo de moarte, iar această viață este o relație de iubire!

În Scrisoarea către Evrei ni se spune că „diavolul ne ține toată viața sclavi ai fricii de moarte”, astfel ca întreaga noastră viață să o trăim stăpâniți de frica de moarte și căutând să găsim căi de scăpare pentru a evita moartea. A scăpa de moarte este în acest sens una din dorințele cele mai mari ale omului: avem în noi dorința de a trăi o viață plină, desăvârșită, o viață eternă. Și cu toate acestea știm că nu putem scăpa de moarte. Și atunci ne-am putea întreba, atunci Isus la ce a mai venit? Și vom vedea că Isus nu va salva de la moarte, și El însuși a experimentat-o, și la fel și Lazăr este „lăsat” să moară. Isus în schimb ne salvează „în” moarte sau „prin” moarte și este de fapt ceea ce i se întâmplă prietenului Său Lazăr. Învierea acestuia nu reprezintă așadar adevăratul miracol, este doar un semn. Adevăratul miracol nu are loc în Lazăr care iese din mormânt, ci adevărata minune are loc în sufletul Mariei și a Martei care au credință și care prin credință sunt în comuniune cu Domnul care este învierea și viața.

De aceea, ceea ce Domnul dorește să ne dăruiască nu este o simplă „rețetă” pentru a evita moartea sau a scăpa de ea, ci dorește să ne dăruiască în schimb un mod nou de a ne trăi propriile limite, un nou mod de a percepe și experimenta moartea. Iar limita nu înseamnă negarea mea sau a capacităților mele, ci limita devine locul în care eu pot intra în relație cu altul și cu un Altul. Așadar, Isus ne învață să trăim limitele noastre ca și loc al comuniunii, iar limita extremă, adică moartea, ca și loc al comuniunii definitive cu Domnul. În felul acesta nu vom mai percepe moartea ca un moment de care să ne fie frică și pe care să încercăm să-l evităm toată viața, ci ca pe punctul de sosire al vieții noastre, ca pe momentul în care ne vom întâlni cu Cel care este „Învierea și Viața”.

Textul învierii lui Lazăr ne vorbește despre „învierea noastră”, despre raportul nostru cu viața și cu moartea, care este definit de credința în Cristos, cel ce este „Calea, Adevărul și Viața”. Isus este învierea și viața, iar credința în El, adevăratul Fiu al Tatălui, ne ajută și pe noi să devenim fii și frați, și ne dăruiește astfel încă de pe acum viața veșnică. Nu în ultimul rând, episodul învierii lui Lazăr este văzut ca un gest baptezimal, ca o trecere de la moarte la viață, adică trecere de la o viață trăită în păcat și închisă în egoism, la o viață nouă care se deschide iubirii lui Cristos și iubirii aproapelui.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni

traducere și adaptare: pr. Răzvan Iacob VASILE