,,Să i se păstreze cu recunoștință memoria și cu evlavie să i se facă pomenirea”, spunea episcopul Clujului și al Gherlei, Iuliu Hossu, când așeza sicriul episcopului de Oradea, Demetriu Radu, în cripta din Biserica Greco-Catolică din Rădești, ca acolo ,,să se odihnească până la obșteasca Înviere”.
În șirul anilor care au trecut, Biserica a avut timpul ei pentru amintire și recunoștință… La zece ani de la sfârșitul tragic al Episcopului, în 1930, ca să nu lase loc uitării, venea canonicul Iacob Radu cu volumul In memoriam, aduceri-aminte ca ,,o cunună de roze și de spini împletindu-le, să le depun ca un pios omagiu pe mormântul lui…”, al Episcopului și al fratelui.
La 90 de ani de la tragicul sfârșit al Episcopului, în 2010, evocarea personalității sale s-a făcut de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, Primăria Municipiului Oradea și ,,Muzeul Tării Crișurilor”, cu o Expoziție foto documentară ,,Cunună de roze și de spini”, care s-a așezat pe mormântul Arhiereului.
Preasfinția Sa Virgil Bercea a readus atunci imaginea Episcopului Radu prin vocea Bisericii Martirilor și mărturisitorilor: ,,Episcopul Demetriu Radu venea din «Capitala jertfelor românești, Blajul» ai căror arhierei, formați în spiritul Școlii Ardelene, transmis prin generații, au servit cu toată ființa lor Biserica și neamul, uneori cu prețul vieții. Ori de câte ori facem popasuri pe drumurile istoriei Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Biserica credinței noastre, ne întâmpină jertfa. Jertfă este și moartea tragică a Episcopului Eparhiei de Oradea, Demetriu Radu, la 8 decembrie 1920, în Parlamentul României, unde, în calitate de senator de drept, prin profunzimea gândului și puterea cuvântului intervenea pentru cauzele drepte și bune ce trebuiau înfăptuite”.
Astăzi, 20 aprilie 2019, când se împlinesc 100 de ani de administrație românească în orașul și județul nostru, la moment aniversar, ,,cununa de roze și de spini”, cununa recunoștinței, a fost depusă la statuia Episcopului Demetriu Radu, ridicată în vecinătatea Catedralei ,,Sf. Nicolae”, în Piața Unirii din Oradea, în cadrul unui moment festiv organizat de Primăria Oradea cu prilejul Centenarului orașului.
Găsim din nou atât de potrivite cuvintele Preasfinției Sale Virgil Bercea: „La acest ceas comemorativ reînvie în sufletul nostru imaginea Episcopului care a condus cu credință, inteligență, curaj, demnitate și devotament, timp de 17 ani, Eparhia noastră. A iubit Biserica Romei, fericit de a fi printre fiii ei «după credința creștinească ce o mărturisim». A avut un suflet mare și cutezător, așa cum au toți acei care iubesc oamenii și sunt capabili de dăruire. A ctitorit biserici în care să-L lăudăm pe Dumnezeu, să ne găsim un drum, un parcurs al sufletului, pentru a ne desăvârși ca și creștini și oameni”.
Cu puterea minții și a sufletului, de peste timp, încercăm să readucem imaginea Arhiereului: într-o vale blândă dintre Aiud și Teiuș, turla zveltă a Bisericii Greco-Catolice din Rădești (Uifalău), face atenți călătorii că sunt în apropierea localității în care s-a născut Demetriu Radu.
Răstimpurile vieții le pot cuprinde cuvintele, nu însă și treptele înfăptuirilor personale și ale celor dăruite Bisericii și societății. Caracterul Episcopului Radu s-a format în familie, Biserică și școlile catolice: Școala Franciscanilor din Aiud, Liceul ,,Sf. Vasile” din Blaj și ,,Colegiul De Propaganda Fide din Roma”, unde obține și doctoratele în Teologie și Filozofie. Papa Leon al XIII-lea, ,,în semn de recunoaștere a calităților excepționale ale viitorului preot”, i-a dăruit o medalie de aur.
La Roma, în timpul celor șase ani de studii, și-a format o cultură cuprinzătoare, pe care a îmbogățit-o de-a lungul anilor, ajutat și de cunoașterea mai multor limbi: latină, italiană, franceză, germană și maghiară.
În 1885, Demetriu Radu a fost hirotonit preot, la Roma iar ca ,,preot l-a căutat întotdeauna pe Dumnezeu și a trăit pentru El”.
Mitropolitul Ioan Vancea l-a numit paroh la București pentru credincioșii greco-catolici. Apreciat de arhiepiscopul romano-catolic Paul Iosif Palma, este numit profesor la ,,Seminarul teologic de rit latin” din capitală.
Predicile sale ținute în Catedrala ,,Sf. Iosif ” din București au fost ale unui orator de excepție: ascultat de toți bucureștenii, indiferent de religie, parohul uniților a ajuns să fie cunoscut și prețuit. Pentru tactica și iscusința sa diplomatică, Regele Carol I i-a solicitat ajutorul în relațiile diplomatice cu Vaticanul.
În noiembrie 1896, împăratul Franz Josef îl numește episcop de Lugoj, confirmat de Papa Leon al XIII-lea prin Bula emisă în 3 decembrie din acel an. Consacrarea sa ca episcop a avut loc în Catedrala „Sf. Treime” din Blaj, de către mitropolitul Victor Mihali de Apșa, episcopul Mihai Pavel de Oradea și monseniorul Hornstein, arhiepiscop romano-catolic de București.
Activitatea noului Păstor al Diecezei de Lugoj (1897-1903) este foarte rodnică. El însuflețește viața spirituală, cuvântul său ajungând în cele mai îndepărtate parohii. La Lugoj a mărit ,,Reședința Episcopală’’, a reparat Catedrala și a zidit numeroase biserici și scoli. Sub atenția și grija sa a sărbătorit Dieceza Jubileul de 200 de ani de la Unirea cu Roma.
În acest timp a legat o frumoasă prietenie cu episcopul Mihail Pavel al Diecezei de Oradea, una din cele mai alese prietenii, în care diferența de vârstă (34 de ani) nu a însemnat nimic. A cunoscut dragostea și grija Episcopului orădean pentru școlile confesionale din Beiuș și atunci, când, după moartea episcopului Mihai Pavel, ajunge episcop al Diecezei de Oradea (1903-1920), îi preia și îi continuă proiectele. Astfel, la Beiuș, pe lângă ,,Liceul Român Unit de Fete”, ridică o clădire nouă, mărește clădirea ,,Internatului Pavelian de Băieţi”, construiește Reședința Episcopală din Beiuș și pe cea din Stâna de Vale. Tot la Stâna de Vale ridică noi clădiri sau le modernizează pe cele vechi.
La Oradea, în 1914, în mijlocul curții spațioase a Seminarului Leopoldin, pune temelia viitoarei ,,Academii Teologice” și scrie în ,,Decretul de fondare”: ,,Demetriu Radu, din îndurarea lui Dumnezeu și grație Sf. Scaun Apostolic, Episcop greco-catolic român de Oradea (….)Înconjurat de membrii Ven. Capitlu a Bisericei Catedrale, întru ființa de față a unei mulțimi de preoți și de cucernic popor credincios, pus-am piatra de temelie la această zidire, carea se ridică toată cu a noastră cheltuială, Seminar teologic pentru aleșii Domnului”.
Din cauza războiului, terminarea edificiului și inaugurarea ,,Academiei Teologice” au întârziat, s-au făcut în anul 1924 de către ÎPS Valeriu Traian Frențiu.
Înalță ,,Palatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea” (1903-1905), ,,gândit de arhitectul orădean, Kalman Rimanoczy într-un stil eclectic dar cu elemente preponderent neogotice”.
Mai mult decât orice și în pofida tuturor loviturilor primite, ,,Palatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea” este simbolul spiritual al trăiniciei credinței noastre, un izvor de lumină nestinsă și cultură. Palatul a fost inaugurat pe 11 iunie 1905 și a găzduit în 1919 pe Regele Ferdinand şi pe Regina Maria.
Episcopul Demetriu Radu a luat parte la Adunarea Națională din Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, fiind unul dintre președinții ei.
Pentru meritele deosebite a primit titlul de „conte roman” și ,,asistent” al Scaunului Pontifical și i-a fost conferit, „Paliul Arhiepiscopal”.
La 8 decembrie 1920, Țara a pierdut pe unul dintre cei mai mari bărbați ai săi, pe Episcopul Demetriu Radu… Episcopului și ministrului justiției Dimitrie Greceanu, mort și el în atentatul din Parlament li s-au făcut funeralii grandioase.
Acasă, la Oradea, Biserica își aștepta Episcopul… Într-o ordine exemplară, de la gară până la Catedrală, un cordon de oameni. Mitropolitul Vasile Suciu, episcopi, preoți și credincioși au însoțit sicriul. În Catedrală s-a oficiat Liturghia pontificală. În cuvântul său, canonicul Ilie Stan spunea vorbe mari, ale căror sens nu s-a pierdut: ,,Martir al ordinii sociale, martir al unității noastre națonale, martir al datoriei, figura măreață a Episcopului Radu va străluci de-a pururea în fața generațiilor de astăzi și de mâine”. Și a continuat: „Noi nu vom zice «să-ți fie tărâna ușoară», căci doar flori vor crește de-a pururi pe țărâna ta, florile recunoștinței…”.
Sicriul a fost depus în cripta Catedralei „Sf. Nicolae”, de unde, a fost dus în cripta Bisericii Greco-Catolice din Rădești, ridicată de Episcopul însuși, biserică, monument de artă, pictată de renumitul Octavian Smigelschi.
Astăzi comemorăm un Episcop greco-catolic, pe Demetriu Radu, a cărui viață a fost o dăruire și o jertfă… Nu peste multe zile vor fi beatificațide însuși Papa Francisc cei șapte episcopi morți pentru credință ai Bisericii Greco-Catolice, alte vieți dăruite, alte jertfe ale Bisericii Martirilor și mărturisitorilor…
Comemorarea de acum ne face să luăm iarăși ,,cununa de roze și de spini” și să o depunem la statuia Episcopului Demetriu Radu, semn al permanenței Episcopului ,,plecat” și totuși, ,,rămas” cu noi.
În același timp, comemorarea ne cheamă să ne împreunăm mâinile și să ne plecăm sufletul pentru rugăciune: ,,Cu sfinții odihnește, Cristoase, sufletul adormitului servului Tău… și dăruiește-i fericirea veșnică, răsplata celor drepți”.