Textul biblic
6 În timp ce se afla Isus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, 7 a venit la el o femeie care avea un vas din alabastru cu mireasmă de mare preţ şi i-a turnat pe cap pe când el stătea la masă. 8 Văzând aceasta, discipolii au fost cuprinşi de indignare şi spuneau: „Pentru ce această risipă? 9 Căci s-ar fi putut vinde scump şi să se dea săracilor”.10 Dar Isus, observând aceasta, le-a spus: „De ce necăjiţi femeia? Ea a făcut un gest frumos faţă de mine, 11 căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, pe mine, însă, nu mă aveţi întotdeauna. 12 Turnând această mireasmă pe trupul meu, a făcut-o pentru înmormântarea mea. 13 Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată evanghelia aceasta în lumea întreagă, se va spune în amintirea ei şi ceea ce a făcut ea”. 14 Atunci, unul dintre cei doisprezece, care se numeşte Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei 15 şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?” Ei i-au numărat treizeci de arginţi. 16 Şi de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor.

Meditaţie
Mai sunt două zile până la Paști și începe povestirea pătimirii și a morții Domnului, care-i narațiunea originară a evangheliei, căci întreaga evanghelie s-a născut în jurul ospățului euharistic, ca fiind povestirea pătimirii și a învierii lui Isus. Restul evangheliei, care relatează ce a făcut Isus mai înainte, a fost compus după aceea, pentru a încerca să se înțeleagă – prin faptele vieții lui Isus – însemnătatea morții și a învierii Sale. Textul evanghelic de astăzi este unul frumos și este prima și singura dată în întreaga evanghelie când cineva face ceva pentru Isus și totodată este singura dată în care Isus aprobă în mod total acest comportament, spunând: „acest gest e frumos”.

Putem vedea că există două categorii de persoane: pe de o parte, se află femeia și Isus, iar pe de altă parte stau preoții, bătrânii, discipolii, Iuda, adică toți. Gestul acestei femei divide lumea în două. Isus spune: „Ea a făcut un lucru frumos”. Cuvintele „A face un lucru frumos” sunt spuse în Cartea Genezei, atunci când Dumnezeu a făcut lucrarea Sa și „a văzut că era frumoasă”. Cu alte cuvinte, gestul acestei femei reconduce universul la frumusețea originară (de la început) cu care Dumnezeu a creat lumea. Ea procedează la fel ca Dumnezeu. Ce a făcut Dumnezeu când a creat lumea? A dăruit totul și apoi s-a dăruit pe Sine. Ce face această femeie? Prin gestul ei acționează la fel: Îi face lui Dumnezeu ceea ce Dumnezeu i-a făcut omului. Deci săvârșește o acțiune divină. Această acțiune a femeii realizează intrarea în ziua a șaptea, când se împlinește totul.

Isus continuă: „Pe săraci îi aveți mereu cu voi”, iar la sfârșitul evangheliei spune: „Eu voi fi mereu cu voi”, în cei săraci. Și față de săraci voi veți face ceea ce această femeie a făcut acum pentru Mine. „Pe Mine însă nu mă aveți mereu prezent” în mod atât de vizibil, ci Mă aveți mereu prezent în celălalt mod, la care nu vă gândiți, cel al semnului Fiului omului, al ultimului dintre cei mici, în persoana săracilor. Așadar nu faceți milostenie cu banii care vă sunt în plus, ci faceți față de săraci ceea ce această femeie a făcut pentru Mine, pentru că religiozitatea noastră nu constă în a îmbălsăma cadavre, ci a-L iubi pe Cel viu și pe cei vii, frații Săi!

Textul cuprinde două constelații de cuvinte omogene: în prima se vorbește despre a răstigni, a lua în stăpânire, a ucide, a vinde pentru bani, cu minciună, cu aspectele psihologice de a deranja, a se mânia și a supăra. Altfel spus, cu mici variații, se poate scrie toată istoria omenirii și ni se descrie ceea ce face omul. Omul exprimă economia sa plină de egoism, economia morții. De cealaltă parte, există altă serie de cuvinte: femeia, vasul, a turna, lucrul frumos, a face bine săracilor, evanghelia, a se dărui și parfumul, care indică economia lui Dumnezeu care este o economie a darului și a vieții. Așadar se opun două economii, două moduri de a gestiona existența: una fiind economia posedării (a strângerii bunurilor) care va conduce la moarte și cealaltă fiind economia darului care conduce la a da viața.

Totodată în text avem două „mirosuri” care sintetizează toate ideile exprimate până în acest loc: mirosul leprei (se afla în casa lui Simon Leprosul) – care reprezintă economia morții – și parfumul, care este protagonistul acestor versete. În același timp ni se oferă o cheie de interpretare a textului, deoarece cu ajutorul acestei povestiri Matei, la fel ca toți ceilalți evangheliști, introduce tema pătimirii Domnului. Astfel putem să ne așezăm înaintea pătimirii și a crucii lui Cristos și să ne întrebăm: „De ce această risipă?”. Este întrebarea pe care și-o pun apostolii față de gestul femeii. De ce această risipă? Și noi ne punem această întrebare, iar a înțelege această risipă înseamnă a înțelege ceva despre Dumnezeu și despre viață: înseamnă a înțelege ceva despre cine este Domnul și cine suntem noi. Gestul acestei femei anticipează dăruirea lui Isus: îi face lui Isus ceea ce Isus a făcut pentru ea și pentru fiecare din noi. În acel vas este viața sa (valorează 300 de dinari, salariul pe un an, o existență), iar această femeie își aruncă existența, ca gest de iubire, la fel cum va face Isus pe cruce: sparge vasul (trupul Său mort) și parfumul (darurile Spiritului Sfânt) se revarsă, se răspândesc pe întreg pământul.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Matteo

adaptare: pr. Răzvan Iacob VASILE