Duminică, 07 aprilie 2019, pentru parohia greco-catolică din Cizer, nu a fost doar o simplă duminică, ci una încărcată de spiritualitate. Încă din zorii zilei, creştinii au venit rând pe rând pentru a primi Taina Spovedaniei, iar la Sfânta Liturghie au primit cea dea doua Taină a Euharistiei.

În cuvântul său de învăţătură, părintele paroh Ioan Grad, a scos în evidenţă nevoia pregătirii sufletului  pentru cea mai mare sărbătoare creştinească, Învierea Domnului, precum şi importanța rugăciunii prin care comunicăm cu Divinitatea „cred Doamne ajută necredinței mele!”

După Sfânta Liturghie, credincioşii au mers la casele lor rămânând uniţi în rugăciune, iar spre seară, s-au readunat în capelă pentru a primii Taina Sfântului Maslu, condus de Părintele egumen Tarciziu Roman, urmat de Pr. Severian, Pr. Ionuț Costaș, Pr. Alexandru Fiț, Pr. Mihai Șofineti, Pr. Adrian Botea și Pr. Paroh Ioan Grad.

La sfârşitul acestui moment credincioşii au primit ungerea cu untdelemn spre vindecarea bolilor trupeşti şi a  celor sufleteşti.

Această zi binecuvântată pentru parohia noastră a fost încheiată cu o agapă oferită din partea credincioşilor.

Gabriela Grad