Simetriile perfecte nu îi sunt caracteristice unui Dumnezeu infinit. El este creativitate nelimitată, adâncire nesfârșită a fericirii, cânt mereu nou, surprizele uluitoare, repetate, ale Mirelui divin. Eva nu putea fi clonată, ci trebuia să fie depășită de cineva care avea ducă la capăt misiunea de „,mamă a celor vii”. Eva a fost cauza morții umanității, Maria a fost cauza mântuirii; nodul ascultării Evei a fost dezlegat de ascultarea Mariei, spunea Irineu din Lyon către sfârșitul secolului II – după o tăcere a surselor, ne trezim deodată, la două secole și jumătate, cu o teologie dezvoltată a Mariei! Sub „radarul” surselor scrise, credința oamenilor era fecundată de ceva aflat dincolo de puterea omului. O fată ne-a alungat din rai, printr-o fată aflăm viața veșnică, spunea Ioan Gură de Aur, iar Augustin, aproape șocant, afirma că mântuirea a fost revărsată bărbatului de către o femeie.

Prima Evă, ne amintim, a fost reprezentant și arhetip al întregii umanități – conținând în sine, alături de Adam, întreaga umanitate, deci și responsabilă pentru destinul ei viitor. A avut puritate originară, era fecioară în momentul Căderii. Dar a greșit prin faptul că nu a avut încredere și nu a ascultat.

Maria, în schimb, are niște trăsături și o serie de fapte ce dezechilibrează balanța simetriilor. Și ea este fecioară… dar pentru totdeauna: „Cum va fi aceasta, de vreme ce nu știu de bărbat?” (Lc 1:34) – nu e tocmai întrebarea unei femei care știa, logodită fiind, că urma foarte curând să aibă relații sexuale cu soțul ei. Nedumerirea ei este firească: cum să am un copil, dacă eu voi trăi toată viața în castitate?! Maria alesese deja o altfel de viață alături de Iosif. Apoi, ea are, ca și Eva, o puritate originară, „constatată” de îngerul Gabriel: Bucură-te, kecharitomene, un participiu perfect ce denotă ceva deja împlinit, deja prezent: Bucură-te, cea deja plină de har, cea deja binecuvântată, cea care deja ai primit grația divină. Treptat, această puritate va fi înțeleasă de Biserică ca o stare ontologică și morală excepțională, o imunitate față de păcatul originar, o revenire la starea naturală, strălucitoare a primilor oameni. Maria a avut rațiunea și voința neafectate de forța cosmică a păcatului originar, a putut vedea clar binele și răul, a avut motivații drepte, neamestecate, ca în cazul nostru, cu mizeria egoului în căutarea propriei afirmări. Ca atare, a fost vrednică – sau mai degrabă a fost făcută vrednică – de a-l primi în pântecele ei pe însuși Fiul, Dumnezeul-Om.

Dar poate cel mai important în legătură cu ea – și punctul în care ea devine modelul virtuților pentru noi –  este faptul că, în mod complet opus acțiunilor Evei, Maria a avut încredere și a ascultat de Dumnezeu. „Iată slujitoarea Domnului. Fie mie după Cuvântul tău!” (Lc 1:38) Adică fie mie acel fapt înfricoșător, zguduitor pe care tocmai mi l-ai spus, anume că „Sfântul care se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Fie mie riscul mortal în care voi intra, odată ce Iosif, rudele mele, vecinii mei vor afla că am rămas însărcinată în timpul logodnei. Și fie mie această vagă intuiție, acest întuneric luminos pe care îl simt în mine, această durere surdă a unei presimțiri care în același timp mă străpunge și mă binecuvântează, mă sfâșie și mă adună la loc și care pare a avea, în inima mea, în fața ochilor minții mele, formă de Cruce. Fie mie după Cuvântul tău care ne ia viața noastră strâmtă și anesteziată și ne-o redă transfigurată, împrospătată și îmbucurată de cântul Noului Eon.

Da, ea este noua Evă, pentru că devine mama Fiului care ne va răscumpăra, a celui care va fi „începutul, întâiul născut din morți” (Col 1:18), Cel care va muri, va învia și va fi „Capul trupului, al bisericii”, cuprinzând în sine întreaga umanitate răscumpărată. Mama acestui om va fi, așadar, Noua Mamă a tuturor celor vii, a celor înviați, sfințiți, mântuiți. În aceasta se împlinește ceea ce se prefigurase deja prin misterul alegerilor ei perfecte. Argumentul că a fost libertatea de păcatul originar cea care i-a permis acest lucru funcționează doar până la un punct, căci și Eva a fost la fel. Maria a fost diferită: ea a ales bine. Misterul acelei clipe, în care ea a spus „Da”, în care iadul s-a cutremurat, este insondabil. Însă măcar atât putem deduce: Maria era exponenta unei vârste superioare a umanității în care parcursul început de „copiii” Adam și Eva urma să fie desăvârșit. Sau mai exact, acest parcurs urma să se dezvăluie ca ceva ce fusese întotdeauna nu despre Adam și Eva, ci despre Isus și Maria. Ei, cei urmă, erau de fapt cei dintâi. Ei fuseseră de la început arhetipurile umanității: modelele în care aceasta fusese creată, țintele finale ale istoriei speciei noastre, plinătatea Înțelepciunii divine care ne conținea pe noi toți. Adam și Eva au fost doar intriga piesei, șiretlicul unui divin prestidigitator, o ghidușie a unei eterne Bucurii menită să ne abată atenția, o vreme, până când privirea noastră se va fi dovedit suficient de călită, de pură, pentru a primi deplina, dubla strălucire a adevărului.

Pr. Alin Vara