Textul biblic
31 Ieșind din nou din ținutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galilei, în mijlocul ținutului Decapole. 32 I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi pună mâna peste el. 33 Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu salivă, i-a atins limba. 34 Apoi, privind spre cer, a suspinat şi a zis: „Effata!”, care înseamnă „Deschide-te!” 35 Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii şi vorbea clar. 36 Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea 37 şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”.

Meditație
Se spune că cuvântul îl deosebește pe om de animal. Omul, mai presus de toate, este relație, iar relația este determinată, stabilită de cuvânt. Omul construiește lumea cu cuvântul, ori în mod bun, ori în mod rău. În viața sa, omul trăiește cuvântul pe care îl are în interiorul său. Însemnătatea vieții omului constă în a elibera acest Cuvânt pentru a-L face să crească, astfel încât să-L împlinească. Dar noi experimentăm că în interiorul nostru există multe cuvinte, de diferite tipuri: unele cuvinte ne stârnesc bucurie, iar altele, întristare; unele cuvinte ne ajută să fim liberi, dar altele ne subjugă. Și Dumnezeu însuși e Cuvânt. Iar pentru noi este fundamental să înțelegem care este cuvântul care devine Pâine și viață, și care este cuvântul care devine moarte. Prin cuvânt noi ne mișcăm inteligența, și nu doar inteligența; cu inteligența înțelegem Cuvântul, iar cu inima Îl simțim, Îl iubim. Iar când un om are în inimă Cuvântul și-l iubește în mod liber, îl realizează.

Omul trăiește prin cuvânt: cu ajutorul cuvântului comunică persoana sa, iubirea sa. Omului îi este foame nu doar de mâncare, ci ca om, are o foame după un sens, iar sensul îi este dat de relație, de iubire, de comuniune, de comunicare. Însuși Dumnezeu ne vorbește prin cuvânt. Scopul Evangheliei este să ne conducă să comunicăm cu Dumnezeu, pentru că omul a fost creat pentru a comunica cu Dumnezeu. Deoarece omul devine cuvântul pe care-l ascultă, ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, devine Dumnezeu, devine fiu. Așadar, nu-i fără importanță cuvântul pe care-l ascultăm, pe care îl lăsăm să intre în noi, iar această minune înfăptuită de Isus cu efortul cel mai mare indică drumul de urmat în vederea eliberării cuvântului. Îl vedem pe Isus care trece prin hotarele păgâne, altfel spus pe Domnul îl întâlnești în zonele tale necredincioase, în zonele noastre de necredință. Chiar și atunci când credem că noi îl căutăm, de fapt El este cel care ne caută pe noi. De aceea nu trebuie să așteptăm timpuri mai bune, pentru că El ne întâlnește în situația în care zilnic ne aflăm.

Și vedem că un om surdo-mut este adus la Isus. Nu ni se spune cine îl aduce, altfel spus natura, cultura, istoria, mai devreme sau mai târziu, îl conduc pe om să-L întâlnească pe Domnul, pentru că omul este creat pentru adevăr. Acest surd îl reprezintă pe fiecare om care aude zgomotul vieții, dar nu înțelege ce sens are viața. La fel și noi auzim multe cuvinte, dar niciunul nu-i dă sens existenței noastre, pentru că suntem surzi față de singurul Cuvânt care dă sens vieții. Sensul vieții noastre este dat de faptul că noi suntem persoane libere, pentru că Dumnezeu ne iubește infinit de mult! Iar noi suntem surzi față de acest adevăr. Dacă un om ar ști cât de mult este iubit de Dumnezeu, mereu ar fi mulțumit să fie ceea ce este! Înseamnă că a înțeles sensul vieții sale, se bucură și e mulțumit de sine și de alții. Până când un om nu primește, nu înțelege acest Cuvânt, această iubire infinită, continuă să caute această iubire și nu o află, nu-și află sensul vieții. Și-și caută sensul vieții alergând în toate părțile, dar toți și toate îl vor dezamăgi, mereu. Care-i Cuvântul care dă sens vieții? Evanghelia vrea să ne deschidă urechea, ca să auzim acest Cuvânt. Iar dacă ne deschidem urechea, ne deschidem și gura, adică putem comunica acest Cuvânt. Omul nostru nu poate vorbi, dar nu pentru că-i lipsește cuvântul, ci pentru că dacă nu a auzit Cuvântul, nu-L poate spune, transmite. Dacă un om nu se simte iubit, nu se poate iubi și nu poate comunica binele. Noi transmitem cuvântul pe care l-am primit: iubim, dacă mai întâi suntem iubiți. Substanța Evangheliei constă în a ne vindeca de această surzenie. În ce fel? Prin intermediul Pâinii care este iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi, care apoi devine iubirea pe care o împărțim între noi. Aceasta este Pâinea, viața!

„Și L-au rugat să-l atingă, să-Și pună mâna peste el”. Isus ne atinge, Își pune mâna peste noi, ne vindecă tocmai atingându-ne și dă sens vieții noastre. Credința înseamnă a fi atinși de Dumnezeu, iar omul trăiește după cum este atins în interior. Primul lucru făcut de Isus constă în faptul că ne duce afară (ne ia din mulțime). Dacă vrei să asculți Cuvântul, este nevoie de liniște, de tăcere. Dumnezeu a condus poporul Său afară din Egipt pentru a-i da Cuvântul. Altfel spus, dacă un om nu-i dispus să iasă (să lase) din propriile cuvinte, din propriile convingeri, din propriile idei, niciodată nu va înțelege nimic. Isus îl duce deoparte, departe de mulțime, departe de mulțimea grijilor noastre. A doua etapă este ascultarea Cuvântului, care e degetul lui Dumnezeu, pentru că omul devine cuvântul pe care-l ascultă. Iar acest Cuvânt ne finisează fața, ne face după chipul Său. De ce? Pentru că Cuvântul intră în inimă. Apoi omul trăiește cuvântul pe care îl are în interior. Dacă Îi lași puțin spațiu, puțin pământ, acest Cuvânt încolțește. Așadar, acest Cuvânt este degetul lui Dumnezeu, adică puterea cea mai rafinată a lui Dumnezeu. Apoi cu saliva i-a atins limba. Saliva este simbolul Spiritului, al suflului vital, e viața, deci dă viața. Acest Cuvânt ne dă viața pentru că Cuvântul este viața, pentru că omul trăiește Cuvântul! Evanghelia nu-i un cod de legi care ne spune ce trebuie să facem: Evanghelia este comuniunea unei Persoane cu mine, o Persoană care mi se comunică pe Sine, iubirea și viața Sa, o Persoană care îmi dă Spiritul Ei!

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Marco
adaptare: pr. Răzvan Iacob VASILE