Textul biblic
57 Cei care l-au arestat pe Isus, l-au dus la marele preot Caiafa unde se adunaseră cărturarii şi bătrânii. 58 Iar Petru l-a urmat de departe până în curtea marelui preot şi, intrând înăuntru, s-a aşezat printre servitori ca să vadă sfârşitul. 59 Arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus ca să-l condamne la moarte, 60 dar nu găseau, deşi s-au prezentat mulţi martori falşi. În cele din urmă au venit doi 61 şi au zis: „Acesta a spus: «Pot să distrug templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l reconstruiesc»”. 62 Ridicându-se, marele preot i-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva ta?” 63 Dar Isus tăcea. Atunci marele preot i-a zis: „Te conjur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. 64 Isus i-a răspuns: „Tu ai zis. Ba, vă spun: de acum îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului„. 65 Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a spus: „A rostit o blasfemie. Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum aţi auzit blasfemia. 66 Cum vi se pare?” I-au răspuns: „Este vrednic de moarte!” 67 Atunci l-au scuipat în faţă şi l-au lovit cu pumnii; alţii l-au pălmuit 68 spunând: „Profeţeşte-ne, Cristoase, cine este cel care te-a lovit?” 69 Iar Petru şedea afară, în curte. S-a apropiat de el o servitoare şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileeanul”. 70 Dar el a negat înaintea tuturor spunând: „Nu ştiu ce vorbeşti”. 71 În timp ce se îndrepta spre poartă, l-a văzut o alta şi a zis celor de acolo: „Acesta era cu Isus Nazarineanul”. 72 Dar el a negat din nou cu jurământ: „Nu-l cunosc pe omul acela”. 73 Puţin după aceea s-au apropiat cei care erau acolo şi i-au zis lui Petru: „Într-adevăr şi tu eşti dintre ei, pentru că şi accentul tău te trădează”. 74 Atunci a început să se blesteme şi să jure: „Nu-l cunosc pe omul acela”. Şi îndată a cântat cocoşul. 75 Atunci şi-a amintit Petru de cuvântul lui Isus care îi spusese: „Înainte de a cânta cocoşul, de trei ori mă vei renega”. Şi, ieşind afară, a plâns amar.

Meditaţie
Psalmistul vorbește despre „căutarea feței lui Dumnezeu” (Ps. 26). Aceasta e marea căutare a omului pentru că în Fața lui Dumnezeu omul află propria sa față: Îl află pe Acela al căruia chip și asemănare este. Dumnezeu pe care nimeni nu L-a văzut vreodată, în sfârșit se revelează, Isus, pentru prima dată, își descoperă identitatea Sa înaintea sinedriului și a tuturor. Hristosul este Mântuitorul, este Fiul lui Dumnezeu care ne oferă realitatea adevărată a lui Dumnezeu dincolo de imaginile și de închipuirile noastre, El este Cel care judecă istoria.

Apoi există reacțiile noastre înaintea acestei revelații. Un Mântuitor care moare răstignit, ce fel de Mântuitor este? Un Dumnezeu crucificat reprezintă distanța infinită care există între creștinism și oricare altă religie și, mai mult, este negarea oricărei imagini religioase despre Dumnezeu. În Israel, la fel ca în orice societate, există două instituții: templul și regele. Templul este locul prezenței lui Dumnezeu care dictează legea veșnică, eternă, care conduce la viață și care judecă pe cei care nu respectă această lege. De cealaltă parte există regele, reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, care actualizează, realizează în timp, în istorie această lege, astfel încât persoanele să poată dobândi viața. Mai exista și o a treia instituție, tipică pentru Israel, adică profeția. Profetul mereu îl invita pe rege să-și îndeplinească datoria, pentru că făcea exact opusul menirii sale. De aceea profeții mereu au fost uciși. Odată cu moartea lui Isus intră în criză Templul, adică imaginea lor despre Dumnezeu, dar și legea, intră în criză regele, adică autoritatea, dar și profeția. Odată cu moartea lui Isus moare fiecare imagine falsă despre Dumnezeu.

După scena din grădină, loc în care omul „L-a prins, L-a luat în posesie” pe Isus, acum Isus nu mai face nimic și, de fapt, El este prins și dat dintr-o mână în cealaltă. Acum se află pe mâinile arhiereilor, ale lui Caiafa, ale cărturarilor și fariseilor, ale întregului sinedriu, care s-a reunit pe timpul nopții. Era interzis să se adune pe timpul nopții pentru a derula un proces, un sfat, pentru că întunericul nu poate da un sfat. Isus e judecat neoficial pe timpul nopții. Isus pătrunde în noapte, căci, în realitate, deciziile noastre sunt luate în totalitate pe timpul nopții, iar apoi, în timpul zilei le împlinim.

Petru Îl urmează ca să vadă finalul, pentru că-i convins că nu așa se va sfârși, dar când va vedea că exact așa se sfârșește, va spune: „eu nu-L cunosc”. Până în ultimul moment, așteaptă să se întâmple ceva, pentru că-L cunoaște bine, a stat cu El trei ani, Îi cunoaște puterile. Petru, care spusese că era dispus să moară pentru Isus, se leapădă de El. Dacă Petru ar fi murit pentru Isus, s-ar fi mântuit? Dar un om e mântuit nu pentru că moare pentru Isus, ci fiecare om e mântuit pentru că Isus moare pentru el! Este vorba despre convertirea dificilă de la lege la Evanghelie. Petru este o stâncă, dar această „stâncă” izvorăște dintr-o persoană care mereu greșește. Petru cade mereu, dar rămâne stânca, piatra care-i fidelitatea Domnului față de el. Iar ceea ce ne mântuiește este fidelitatea Domnului față de noi. Iar credința constă în a cunoaște această fidelitate a Domnului față de mine și să accept această fidelitate a Sa față de mine, care sunt necredincios, infidel. Petru va înțelege acest adevăr și astfel el va fi cel care va fi servitorul credinței fraților, care-i va întări pe frați în credință. Și va îndeplini această misiune pentru că a înțeles un lucru: „eu sunt infidel și, în ciuda infidelității mele, El mereu îmi rămâne credincios”.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Marco
traducere şi adaptare: pr. Răzvan Iacob VASILE