„21 iulie 1808 – s-a nascut în Bocsa, jud. Salaj,
Simion Barnutiu – greco-catolic, profesor, filosof, jurist, istoric, om politic si cunoscut lider al miscarii revolutionare din Transilvania – ce a militat întreaga sa viata pentru interesele nationale ale poporului român.
Discursul rostit în Catedrala din Blaj, de Simion Barnutiu, strabunicul marelui om de stat, Iuliu Maniu, intrat în istorie ca Discursul de la Blaj, din 14 mai 1848:
„Care natiune de pe pamânt nu s’ar ridica de la mic pâna la mare, când îsi vede numarate zilele vietii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt si nationalitatea e libertatea lui cea din urma; ce pret mai are viata lui dupa ce si-a pierdut tot ce îl face demn sa mai fie pe pamânt? … Tineti cu poporul toti, ca sa nu rataciti, pentru ca poporul nu se abate de la natura, nici nu-l trag strainii asa de usor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urla împreuna cu lupii si sfâsie pe popor împreuna cu acestia; nu va abateti de la cauza nationala de frica luptei; cugetati ca alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate.
Însa vi se va parea lupta cu neputinta, când se vor ridica greutatile asupra voastra ca valurile marii turbate asupra unei navi; când va dezlega principele întunericului pe toti necuratii si-i va trimite ca sa rupa legaturile fratiei voastre si sa va abata de la cauza si amoarea (iubirea) gintii noastre la idoli straini; aduceti-va aminte atunci cu câta însufletire si barbatie s’au luptat strabunii nostri din Dacia pentru existenta si onoarea natiunii noastre, precum ne-au lasat scris Bonfiniu cu aceste cuvinte:
“Coloniile si Legiunile romane, coplesite de Barbari tin înca limba romana si, ca sa nu o piarda, cu totul, atât de tare se lupta, încât se pare ca nu s’au batut atât pentru tinerea vietii cât pentru neatingerea limbii. Caci comptând (socotind) bine desele inundatiuni ale Sarmatilor si ale Gotilor, apoi eruptiunile Hunilor, Vandalilor si ale Gepizilor, incursiunile Germanilor si ale Lombarzilor, cine nu se va mira foarte ca înca s’au tinut urmele limbii Romane între Daci si Geti?”
Asa Fratilor! Aduceti-va aminte atunci ca vor striga din mormânt strabunii nostri: Fiilor! Noi înca am fost nu odata în împrejurari grele, cum sunteti voi astazi; noi înca am fost înconjurati de inamic în pamântul nostru, cum sunteti voi astazi, si nu de multe ori am suferit doara si mai mari rele decât voi; fost-am cu Gotii, dar nu ne-am facut Goti; fost-am cu Hunii, dar nu ne-am Hunit; fost-am cu Avarii si nu ne-am Avarit; fost-am cu Bulgarii si nu ne-am Bulgarit; cu Rusii si nu ne-am Rusit; cu Ungurii si nu ne-am Ungurit; cu Sasii si nu ne-am Nemtit; ci ne-am luptat ca Români, pentru pamântul si numele nostru ca sa vi-l lasam voua împreuna cu limba noastra cea dulce ca cerul sub care s’a nascut; nu va nemtiti, nu va rusiti, nu va unguriti nici voi, ramâneti credinciosi neamului si limbii voastre; aparati-va ca fratii cu puteri unite în pace si în rasboi; vedeti cum ne-am luptat noi pentru limba si Romanitatea noastra; luptati-va si voi si le aparati ca lumina ochilor vostri, pâna la voi senatul si poporul Roman pe Traian cu legiunile peste Dunare, ca sa va încoroneze cu laurul nemuririi pentru constanta si barbatia voastra!
Dixi et salvavi animam meam.”