„În data de 29 iunie în cadrul Bisericii greco-catolice din Zalau, Parohie care poarta numele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel s-a desfasurat un eveniment important.
Programul hramului a început prin recitarea Sfântului Rozar urmat de Sfânta Liturghie pe care a celebrat-o oaspetele de onoare parintele Coriolan C. Muresan de la Oradea. Au concelebrat parintele protopop Valer Parau, parintele paroh Daniel Bertean, parintele Simion Maries, parintele Cristian Costea, parintele Vasile Pop si a fost animata de corul tinerilor „Sfânta Inima a lui Isus” din cele doua parohii.
În cadrul Liturghiei, dupa proclamarea Cuvântului, parintele Coriolan a accentuat importanta pe care au dat-o acesti Sfinti Apostoli, propovaduiri ai Evangheliei, nu numai cu cuvântul dar si cu viata si în cele din urma cu moartea lor, adica martiriul. Isus însusi spune ca „cel ce-si va iubi viata o va pierde iar cel ce-si va da viata pentru numele sau o va câstiga pe vecie.”
Cu spirit de rugaciune si recunostinta, între orele 18:00 – 20:00, s-a celebrat Sfântul Maslu la care au partecipat 8 preoti: pr. Coriolan Muresan, pr. Daniel Bertean, pr. Simion Maries, pr. Neagota, pr. Puie, pr. Alexandru Fit, pr. Ciprian Robotin, pr. Vasile Pop. Parintele Coriolan a vorbit despre vindecarea bolilor spirituale de care multa lume azi este afectata si de care multi din pacate nu-si dau seama.
Pentru a fi cu adevarat crestin trebuie mai întâi sa ne recunoastem greseala si cu ajutorul iubirii nemarginite a lui Cristos sa ne propunem sa traim o viata de evlavie si de multumire Domnului, constanta si radicala nu cu superficialitate si indiferenta. Sa luam exemplul celor doi mari Sfinti care au decis sa-l urmeze pe Cristos pentru totdeauna, indiferent de pacatele si greselile comise în trecut si au devenit prin marturia lor de credinta un Alter Christi.
Hramul bisericii s-a încheiat cu Sfânta Liturghie solemna din ziua de 30 iunie la orele 10:00. Multumim lui Dumnezeu pentru prezenta parintelui Coriolan si experienta sa de viata launtrica, plina de Spirit Sfânt, pentru învatatura sa care nu este altceva decât Cuvântul Domnului nostru Isus Cristos. Sa traiasca Isus regele, în inimile noastre si în inimile lumii întregi.