„Am asistat în aceasta dimineata la Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea, dupa Liturghia prezidata de Preasfintitul Virgil Bercea, la unul dintre gesturile cu adevarat miscatoare pe care Isus le-a facut înainte de a-si da viata pentru noi: le-a spalat picioarele apostolilor. Acelasi gest l-a facut astazi si episcopul nostru celor 12 barbati care i-au reprezentat pe cei 12 apostoli de la cina de pe urma. Ma gândeam, asistând la acest ritual, cum s-ar fi întâmplat daca, pe vremea când Isus era om, ar fi existat jurnalismul. Cât ar fi fost de mediatizat acest eveniment? Noi scriem astazi despre asta. Dar oare scriem într-un mod autentic? Oare mai dam valoarea cuvenita acestui gest?
Dincolo de atitudinea lui Isus care, în mod evident, exprima o adânca umilinta (si fara sa fac acum o interpretare biblica, au facut-o si o fac atât de bine multi parinti ai Bisericii), cred ca trebuie sa întelegem ca gestul lui Isus se reitereaza pentru fiecare dintre noi în mod sistematic. Ca fiecare suntem spalati în chip nevazut (sau uneori vazut, atunci când harul ia chip omenesc), suntem purificati atunci când ne deschidem inima, atunci când acordam spatiu constiintei sa se manifeste si sa ne modeleze.
Câta umilinta! El, Fiul lui Dumnezeu, sa îngenuncheze în fata ucenicilor sai, sa le sarute picioarele! Pe buna dreptate Petru a fost indignat de acest gest („Tu, Doamne, sa-mi speli mie picioarele? Niciodata nu-mi vei spala picioarele!”). Si totusi atitudinea lui Petru e atât de actualizata de societatea noastra care mizeaza totul pe ierarhie, pe opozitia categorica dintre superior-inferior. Petru nu reusea sa înteleaga rasturnarea acestei ierarhii: nu întelegea cum Isus, pe care îl considera Învatatorul, Domnul, Fiul Tatalui, Mesia, sa-i spele lui picioarele. Într-adevar, sensibilitatea noastra pentru un astfel de gest provine si de aici, din felul în care am fost educati sa percepem lumea si sa atribuim statusuri sociale.
Piciorul simbolizeaza taria sufleteasca, deoarece el este baza pozitiei verticale, proprie omului. În acelasi timp, reprezinta integritatea sau totalitatea unei persoane, dar cu toate acestea este si o parte a corpului extrem de vulnerabila. Spalându-le picioarele, Isus nu numai ca face un gest de umilinta si îi purifica, dar le recunoaste vulnerabilitatea si doreste sa-i întareasca. Si face asta la ultima cina, când stie ca ceasul sau e aproape si va trebui sa-i lase; nedorind sa-i lase oricum, îi întareste în spirit prin acest gest extraordinar. Criza spirituala a societatii noastre provine tocmai din teama de propria vulnerabilitate, de a sta fata în fata cu tine însuti, de a te cunoaste („Nosce te ipsum!” – „Cunoaste-te pe tine însuti!”, suntem îndemnati înca de la Socrate). De aici, de la aceasta limita pe care singuri ne-o punem, nu poate rezulta decât o greseala pe care o întâlnim atât de frecvent: ruperea raportului cu Dumnezeu, înlaturarea oricarui dialog cu El, si, ceea ce e cel mai grav, uitarea faptului ca Dumnezeu este iubire!
Daca reflectam realmente, chiar si putin, asupra acestui ritual al spalarii picioarelor, este aproape imposibil sa nu gasim un sens care sa ne deschida inima spre maretia cu care îsi manifesta Creatorul iubirea!