În cadrul deschiderii Conferinței internaționale a Profesorilor Catolici UMEC-WUCT desfășurată la Oradea în perioada 23-27 mai a.c., Preasfințitul Böcskei László, episcop romano-catolic de Oradea și președinte al Conferinței Episcopilor din România (CER), a adresat un mesaj de bun venit participanților, subliniind importanța găzduirii unui astfel de eveniment la Oradea, oraș care devine în aceste zile un important centru al reflecției asupra educației și patrimoniului religios. Ierarhul a amintit că, în paralel cu întâlnirea UMEC-WUCT, în perioada 26-28 mai a.c., Episcopia Romano-Catolică de Oradea găzduiește Conferința Națională de Management a Bisericii Catolice din România, dedicată patrimoniului religios ca mijloc pastoral și de misiune.
Pornind de la tema Conferinței internaționale UMEC-WUCT — educația ca misiune și schimbul de experiență între țările participante — președintele CER a evidențiat trei dimensiuni esențiale: misiunea, angajamentul și universalitatea educației creștine. Redăm întreg discursul Preasfinției Sale, rostit pe 25 mai a.c. în Sala Mare a Primăriei Oradea:
Înainte de toate, doresc să adresez un salut călduros și sincer tuturor participanților la această Întâlnire a Uniunii Mondiale a Profesorilor Catolici — o întâlnire pe care avem bucuria de a o găzdui aici, la Oradea. Poate și domnul primar constată cu satisfacție că Oradea este din nou în centrul atenției — prin această conferință, dar și prin cea care urmează să înceapă mâine [26 mai 2026], în cadrul Episcopiei noastre, dedicată unui alt subiect de mare importanță: patrimoniul religios ca mijloc pastoral și de misiune. Și aceea va fi o conferință de anvergură națională.
Tema întâlnirii de astăzi — educația ca misiune, colaborarea și schimbul de experiență între țările participante — este, fără îndoială, o temă de actualitate. Aș dori să o subliniez din perspectiva a trei idei.
Misiunea. La ce ne gândim când vorbim despre misiune? În primul rând, la trimitere — o trimitere pe care am primit-o deja la botez. Fiecare dintre noi a primit această chemare. Anul acesta, dieceza noastră are un motto inspirat din Luca, capitolul 10: s-a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui. Este vorba despre Maria, care, spre deosebire de Marta, s-a concentrat mai întâi asupra a ceea ce spune și învață Iisus, nu asupra aspectelor practice. Această trimitere presupune tocmai aceasta: să ne așezăm la picioarele lui Iisus și să ne inspirăm de acolo, căci acolo se află cuvintele adevărului.
Fiecare educator, fiecare formator dintr-o școală confesională — dar nu numai — trebuie să găsească și să trăiască din bogăția acestei surse de inspirație.
Angajamentul. Misiunea înseamnă și angajament. Noi, în ritul romano-catolic, suntem în Lunea Sfintelor Rusalii, iar ritul oriental vine din urmă. Important este să trăim pe deplin acest moment de deschidere și de întâlnire cu Duhul Sfânt. În Faptele Apostolilor citim că la primele Rusalii ucenicii au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Nu am fost chemați doar pentru noi — am fost chemați să ducem mai departe adevărul Evangheliei. A vorbi în limbi înseamnă a aduce o noutate, a face cunoscut ceea ce unii consideră că nu mai are importanță. Noi tocmai acest lucru îl facem: vorbim despre adevăr — adevărul care este în Iisus, în Evanghelie, care fundamentează credința noastră. Angajamentul fiecărui formator și educator este o comoară de preț pentru orice comunitate. De aceea ne bucurăm că sunteți aici, împreună cu noi.
Universalitatea și dinamica misiunii. În timpurile noastre — poate mai mult ca niciodată — misiunea trebuie să aibă o dinamică înnoită și un caracter de universalitate. O dinamică care înseamnă că trebuie să găsim forme noi prin care să traducem mesajul creștin în limbajul de astăzi. Iar universalitatea, la care făcea referire și Preasfințitul Virgil, ne amintește că suntem diferiți, suntem diverși, venim din culturi și tradiții bogate — și tocmai de aceea experiența noastră este valoroasă. La noi, în Oradea și în această zonă, învățământul catolic nu înseamnă doar transmiterea de cunoștințe, ci înseamnă crearea unor punți de întâlnire cu toți cei care îl mărturisesc pe Isus Cristos.
În încheiere, aș dori să subliniez un aspect important. Vorbim despre școli catolice, dar în România, în spiritul legii civile, există și posibilitatea de a educa și forma elevii în spirit creștin și în școlile de stat. Doresc să apreciez în mod deosebit prezența și dedicația profesorilor de religie și a catehiștilor care, prin activitatea lor — de multe ori cu mari sacrificii — sunt un far în comunitățile în care lucrează. Ei desfășoară o adevărată activitate misionară, nu doar față de elevi, ci și față de colegii lor, contribuind împreună la crearea acelei atmosfere care aduce un plus de calitate în formarea caracterelor pentru viitor.
Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți, în școlile catolice și nu numai. Îi încurajez pe elevi să rămână mereu deschiși față de valorile creștine. Și vă doresc tuturor să vă simțiți bine la noi, în Oradea! Mulțumesc!”
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi
