În solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, patronii Romei și doi dintre cei mai mari vestitori ai Evangheliei, Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea a celebrat luni, 29 iunie 2026, Sfânta Liturghie în Bazilica „Sfântul Petru”, în cadrul căreia a binecuvântat și a oferit noilor arhiepiscopi mitropoliți paliumul sacru (lat. pallium).

Pornind de la mărturia celor doi mari apostoli, Sfântul Părinte a reflectat asupra chemării Bisericii de a păstra unitatea în adevăr și iubire, subliniind că atât Sfântul Petru, cât și Sfântul Pavel au devenit modele de credință tocmai pentru că au permis harului lui Dumnezeu să le transforme viața.

Papa Leon al XIV-lea l-a prezentat pe Sfântul Petru ca păzitor al comuniunii în Biserică, omul care, în ciuda slăbiciunilor și căderilor sale, a rămas credincios misiunii încredințate de Cristos.

„Comuniunea în Biserică nu se construiește prin încremenirea rigidă în propriile poziții, ci prin căutarea, în inima fiecăruia, a punctelor de întâlnire în Adevăr, în lumina căruia fiecare devine prilej de creștere pentru celălalt.” Pontiful a explicat că simbolul cheilor încredințate lui Petru exprimă tocmai această misiune de a deschide căi de comuniune, nu de a ridica bariere.

„O cheie nu sparge ușile, ci le deschide, găsind mecanismul potrivit care eliberează încuietoarea și transformă multe spații izolate într-o singură casă primitoare.”

Referindu-se la succesorii Sfântului Petru și la întreaga Biserică, Papa a arătat că slujirea pastorală presupune ascultare, discernământ și apropiere de oameni.

„Misiunea este aceea de a asculta glasul fiecăruia, de a discerne inspirațiile Spiritului Sfânt, de a călăuzi, de a îndrepta, de a încuraja și de a-i însoți pe frații și surorile noastre.”

Sfântul Părinte a vorbit apoi despre convertirea Sfântului Pavel, arătând că puterea Cuvântului lui Dumnezeu este cea care transformă inimile și conduce omul de la violență la iubire: „Apostolul neamurilor s-a lăsat transformat de puterea Cuvântului lui Dumnezeu, care l-a scos de pe calea violenței și l-a condus pe drumul iubirii.”

În acest context, Papa Leon al XIV-lea i-a invitat pe toți credincioșii să privească spre cei doi mari apostoli ca spre modele de unitate și slujire. „Este important să privim astăzi la Petru și Pavel pentru a înțelege cum putem deveni și noi apostoli și făuritori ai unității, slujitori generoși ai adevărului în iubire.”

Referindu-se la ritul binecuvântării paliumului, Pontiful a explicat că această veche însemnare liturgică amintește fiecărui păstor și fiecărui creștin chemarea de a-i purta pe umeri pe cei încredințați grijii sale.

„Aceste benzi circulare din lână albă, împodobite cu cruci, exprimă angajamentul fiecărui păstor – dar și al fiecărui creștin – de a-i purta pe umeri pe frații și surorile încredințați grijii sale, asemenea mieilor din turma Domnului, și de a-și dărui pentru ei energia, timpul, efortul și chiar propria viață. Toate acestea pentru ca Evanghelia să ajungă la fiecare om, iar întreaga lume să găsească în ea armonie și pace.(cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția pastorală Gaudium et Spes, 38).”

La finalul celebrării, Sanctitatea Sa a adresat un salut delegației Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol condusă de Mitropolitul Emmanuel al Calcedoniei, și i-a îndemnat pe credincioși să ceară mijlocirea Sfinților Petru și Pavel pentru ca Biserica să înainteze pe drumul comuniunii dorite de Cristos:

„Să ne rugăm Sfinților Petru și Pavel să ne susțină pe drumul comuniunii, pe urmele Mântuitorului. Acesta este drumul pe care El ni l-a arătat și ținta spre care ne cheamă cu speranță.”

Redăm în continuare textul integral al predicii rostite de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea în Bazilica „Sfântul Petru”, la Sfânta Liturghie din solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Pavel din acest an:

«Dragi frați și surori,

Astăzi, într-o singură solemnitate, îi comemorăm pe Sfinții Petru și Pavel, patronii orașului și ai Diecezei Romei. Unul a fost ales de Isus ca păstor al turmei Sale, iar celălalt ca apostol al neamurilor. În ei cinstim doi stâlpi ai Bisericii.

Petru, păzitor al Poporului lui Dumnezeu, este prezentat adesea în Noul Testament ca acela care se străduiește să păstreze comuniunea dintre frați. El este cel care, după o noapte de muncă aparent zadarnică pe Marea Galileii, îi spune Învățătorului: „Toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic. Dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele” (Lc 5,5). Apoi pornește din nou pe mare, luându-i și pe ceilalți cu el.

Tot el este acela care, atunci când mulți îl părăsesc pe Domnul după discursul despre Pâinea Vieții, îi spune lui Mesia: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (In 6,68), rămânând împreună cu ceilalți unsprezece. Tot el este acela care, la Cezareea lui Filip, îl recunoaște pe Isus drept Fiul lui Dumnezeu și, așa cum am auzit în Evanghelie (cf. Mt 16,13-19), mărturisește în numele tuturor aceeași credință.

După Înviere, pe malul lacului, Petru este primul care ajunge la Cristos: se aruncă în apă și înoată înaintea celorlalți pentru a-și reînnoi cu smerenie iubirea față de Domnul și pentru a primi din nou confirmarea misiunii sale (cf. In 21,1-17).

Petru rămâne credincios acestei misiuni chiar și atunci când, la Ierusalim, problema primirii păgânilor necircumciși la Botez amenință să dezbine comunitatea. El îi adună pe frați, îi ascultă, iar la sfârșit, călăuzit de Spiritul Sfânt, ia o hotărâre care păstrează comuniunea și deschide o nouă etapă pentru întregul Popor al lui Dumnezeu. De aceea poate afirma:

„Noi credem că prin harul Domnului Isus suntem mântuiți, la fel ca și ei” (Fap 15,11). Această mărinimie nu înseamnă însă că Petru este desăvârșit. În timpul Pătimirii îl renegă pe Învățător, pentru ca apoi să verse lacrimi sincere de căință (cf. Lc 22,54-62). Mai târziu, în alte împrejurări, chiar Pavel îl mustră pentru inconsecvența unor comportamente ale sale (cf. Gal 2,11-14).

Și totuși, Petru știe să-și recunoască greșelile și să se pocăiască, fără să se lase descurajat și fără să abandoneze misiunea de a vesti Evanghelia și de a aduna turma lui Cristos, până la martiriu — martiriu pe care l-a îndurat aici, la Roma, nu departe de locul în care ne aflăm adunați astăzi.

Această grijă statornică și răbdătoare pentru unitate este exprimată foarte bine prin simbolul cheilor, cu care îl identificăm adesea pe Sfântul Petru (cf. Mt 16,19). O cheie nu sparge ușile, ci le deschide. Ea găsește mecanismul potrivit din interior și îi pune în mișcare toate părțile, astfel încât încuietorile să se desfacă, zăvoarele să se retragă, iar ușile să se deschidă liber pe balamalele lor, unind încăperile și transformând multe spații separate într-o singură casă primitoare.

La fel, comuniunea în Biserică nu se construiește prin încremenirea rigidă în propriile poziții, ci prin căutarea, în inima fiecăruia, a punctelor de întâlnire în Adevăr, în lumina căruia fiecare devine prilej de creștere pentru celălalt.

În această lumină putem înțelege misiunea pe care Domnul a încredințat-o lui Petru și succesorilor săi, spre binele întregului sfânt Popor al lui Dumnezeu. Este o misiune de a asculta, cu ajutorul lui Dumnezeu, glasul fiecărei persoane; de a discerne inspirațiile Spiritului; de a călăuzi drumul; de a îndrepta greșelile; de a învăța, de a încuraja, de a îndemna și de a-i însoți pe frații și surorile noastre, astfel încât, docili lucrării aceluiași Spirit (cf. 1Cor 12,1-11), să poată colabora la mântuirea unii altora și a întregii omeniri.

Totodată, exemplul lui Petru este o invitație adresată fiecărui creștin de a deveni făuritor al unității, punându-L pe Dumnezeu în centrul propriei vieți și apropiindu-se de frați și surori, cu atenție față de situațiile și nevoile lor (cf. Papa Francisc, Cateheză, 9 octombrie 2024).

Astfel învățăm să trăim unii cu alții în iubire, pentru ca mesajul Evangheliei să fie vestit pe deplin (cf. 2Tim 4,17). Aceasta este și învățătura lui Pavel, celălalt mare apostol pe care îl sărbătorim astăzi și neobosit vestitor al Veștii celei Bune. Și el are simbolurile sale caracteristice: cartea și sabia, strâns legate una de cealaltă.

Autorul Scrisorii către Evrei exprimă foarte bine această legătură atunci când spune că „cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri”, capabil să pătrundă până acolo încât „desparte sufletul și spiritul” și să judece „gândurile și intențiile inimii” (cf. Evr 4,12).

Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu a săvârșit-o în inima tânărului Saul: l-a cucerit (cf. Fil 3,12), l-a condus mai întâi la convertirea la Evanghelie și i-a dăruit un nume nou, iar apoi l-a trimis să o vestească întregii lumi. În cele din urmă, asemenea lui Petru, și Pavel avea să dea mărturie pentru Evanghelie până la jertfa vieții, chiar aici, în această cetate. Apostolul neamurilor s-a lăsat transformat de puterea Cuvântului lui Dumnezeu, care l-a scos de pe calea violenței și l-a condus pe drumul iubirii.

Sfântul Augustin, comentând convertirea și misiunea Sfântului Pavel, spune:  „În timp ce mergea spre Damasc cu inima plină de amenințare și ucidere, a fost chemat pe nume și aruncat la pământ de glasul venit din cer (cf. Fap 9,1-7), adică de Cuvântul care îl chema.” (Sermo 299/A augm., 6). Iar apoi adaugă: „Dumnezeu l-a luat pe prigonitorul Bisericii și l-a făcut vestitor al păcii. I-a iertat toate păcatele și i-a încredințat o slujire prin care putea să ierte păcatele altora.” (ibid.)

Dragi prieteni,

Este important ca astăzi să privim la acești doi sfinți — Petru și Pavel — pentru a înțelege cum putem deveni și noi apostoli și făuritori ai unității, slujitori generoși ai adevărului în iubire.

În acest spirit ne pregătim să celebrăm vechiul și emoționantul rit al conferirii paliumului noilor arhiepiscopi mitropoliți. Aceste benzi circulare din lână albă, împodobite cu cruci, exprimă angajamentul fiecărui păstor — și, deopotrivă, al fiecărui creștin — de a-i purta pe umeri pe frații și surorile încredințați grijii sale, asemenea mieilor din turma Domnului, și de a-și dărui pentru ei energia, timpul, efortul și chiar propria viață.

Toate acestea pentru ca Evanghelia să ajungă la fiecare om, iar întreaga lume să găsească în ea armonie și concordie (cf. Gaudium et Spes, 38).

Cu aceste sentimente adresez un salut cordial membrilor Delegației Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, trimiși de iubitul meu frate, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, și conduși de Înaltpreasfinția Sa Emmanuel, Mitropolit de Calcedon. 

Să ne rugăm Sfinților Petru și Pavel să ne susțină pe drumul comuniunii, pe urmele Mântuitorului! Acesta este drumul pe care El ni l-a arătat, acesta este lucrul pentru care S-a rugat Tatălui la Cina cea de Taină (cf. In 17,21-23) și ținta spre care ne-a învățat să tindem cu speranță și încredere (cf. Benedict al XVI-lea, Predica la Sfânta Liturghie pentru impunerea paliumului arhiepiscopilor mitropoliți, 29 iunie 2012). Amin.»

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi