Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic de Oradea, a celebrat duminică, 27 septembrie, Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Nicolae”, în Duminica a XVIII-a după Rusalii, alături de un sobor de preoți și diaconi. Evanghelia Pescuirii minunate (Lc 5,1-11) a devenit, în cuvântul de învățătură al Ierarhului, o invitație la dăruire, ascultare și încredere, dar mai ales la curajul de a merge mai departe atunci când Cristos spune: „Nu te teme!”.

Pornind de la cuvintele Sfântului Pavel către Corinteni (2Cor 9,6-11) – „Cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va și secera” –, PS Virgil a vorbit despre Dumnezeu ca izvor al darului și al rodniciei și despre răspunsul pe care omul este chemat să îl ofere. „Domnul este Cel care dă harul roditor. Domnul este Cel care dăruiește întotdeauna din belșug. Dar astăzi îl vedem inclusiv pe Petru, care îi dăruiește lui Iisus ascultarea și încrederea.” Evocând cuvântul Sfântului Chiril al Alexandriei – „Petru aruncă mreaja, iar Cristos o umple” –, Preasfinția Sa a arătat că omul aduce înaintea lui Dumnezeu ceea ce are: timpul, iubirea, iertarea, osteneala, propria viață. „Ne dăruim unii altora viața, ne dăruim timp, ne dăruim iubire și iertare, ne dăruim masa cea de toate zilele.”

Imaginea mrejei goale a devenit astfel imaginea propriilor noastre vieți, uneori lipsite de rod, alteori prea pline de neliniști, slăbiciuni și păcate. Și totuși, Dumnezeu continuă să dăruiască. „El umple mreaja vieții noastre cu Harul Său, în fiecare zi, și ne dăruiește Împărăția.” Tocmai de aceea, un loc central l-a avut răspunsul lui Petru: „După cuvântul Tău”. După o noapte întreagă de trudă fără rezultat, apostolul nu se mai bazează doar pe propria experiență, ci pe cuvântul primit de la Cristos. „Petru ascultă. Ascultă porunca: înaintează, aruncă mreaja.”

PS Virgil a insistat asupra puterii Cuvântului lui Dumnezeu, același Cuvânt care creează, vindecă și redă viața: „«După cuvântul Tău» — cuvântul Domnului a spus: să fie lumină! Cuvântul Domnului a spus: ia-ți patul tău și umblă! Cuvântul Domnului l-a chemat pe Lazăr și a venit Lazăr din mormânt. El, Cuvântul Domnului, a zis și s-a făcut; a poruncit și s-a zidit.”

De aici, Preasfinția Sa a dus reflecția spre una dintre cele mai puternice idei ale Evangheliei: diferența dintre a auzi și a asculta cu adevărat. „Vedem drumul lui Petru: de la a auzi, la a asculta și a arunca mreaja.” Nu este suficient ca omul să audă Cuvântul; acesta trebuie primit, lăsat să coboare în inimă și transformat în faptă. „Ce mare distanță este între a auzi și a asculta cuvântul!”, a subliniat Episcopul de Oradea.

Aici se află locul în care credința începe să rodească: putem auzi fără să ne schimbăm, putem cunoaște fără să urmăm, putem primi un cuvânt fără să îi permitem să lucreze în noi. Petru însă merge mai departe: ascultă și aruncă mreaja. „Cuvântul este cel care ne trimite și pe noi. Este puternic pentru noi. Cuvântul este cel care ne umple mreaja prin rodnicia Evangheliei.”

Această reflecție asupra Cuvântului lui Dumnezeu devine, în același timp, și una despre responsabilitatea cuvintelor noastre. Fiind creați după chipul și asemănarea Domnului, și ceea ce rostim poate avea puterea de a construi sau de a răni: „Cuvântul nostru poate să ridice sau să zdrobească. Cuvântul nostru poate să împace sau să rănească. Cuvântul nostru poate să binecuvânteze sau să dezbine.” De aceea, invitația este de a nu rămâne la simpla auzire: „«După cuvântul Tău» — doar dacă îl ascultăm și îl auzim cu sufletul.”

În fața Pescuirii minunate, Petru își recunoaște micimea: „Doamne, sunt un păcătos!”. Cristos nu îl îndepărtează însă, ci îi încredințează o misiune: „Nu te teme! De acum înainte vei fi pescar de oameni”. PS Virgil a evidențiat diferența dintre pescuirea obișnuită și chemarea apostolică: peștii scoși din apă mor, în timp ce oamenii „pescuiți” pentru Împărăția lui Dumnezeu primesc Viața. „Oamenii pentru care Petru devine pescar de oameni primesc viața. Noi suntem aceia. Viața adevărată. Viața în Iisus Cristos.”

Chemarea lui Petru este chemarea fiecărui creștin: „Cristos ne cheamă: «Vino la Mine! Vino după Mine!»” A-L urma înseamnă să avem curajul de a ne lepăda de păcat, de autosuficiență, de propriul egco și de propriile certitudini, să ne asumăm crucea vieții și să credem că Dumnezeu poate umple ceea ce nouă ni se pare gol. „El este Cel care umple mrejele, umple sufletul nostru, umple viața noastră. «Nu te teme» — El este Cel care ne spune, nu altcineva.”

În partea finală a cuvântului de învățătură, ierarhul a vorbit despre vizita Papei Leon al XIV-lea în Franța și imaginile care au marcat aceste zile: rugăciunea de la Notre-Dame, întâlnirea cu cei 80.000 de tineri de pe Stade de France și acel „Salve Regina” cântat la unison de o generație despre care se spune adesea că se îndepărtează de credință. „Când au început să cânte toți la unison «Salve Regina», toți o știau. Tinerii. De unde o știau? Foarte interesant.”

În acest context, Preasfinția Sa a vorbit despre Franța ca despre o societate adesea descrisă drept profund secularizată, dar în care apar și semne puternice de reîntoarcere spre credință. A amintit numărul mare al tinerilor adulți botezați în acest an și mulțimile reunite în jurul Sfântului Părinte, văzând în aceste realități un semn că lucrarea lui Dumnezeu continuă chiar și atunci când omul este tentat să creadă contrariul.

În acest sens, PS Virgil l-a citat pe Voltaire a cărui idee era că după un secol Biblia ar fi urmat să devină doar o carte de muzeu, lipsită de relevanță pentru viața oamenilor. Preasfinția Sa a pus această imagine în contrast cu ceea ce se vede astăzi, la aproximativ 250 de ani distanță: mii de tineri cântând rugăciuni mariane, adulți care cer Botezul, comunități întregi care se reunesc în jurul credinței și al Evangheliei. De aici întrebarea adresată credincioșilor orădeni de PS Virgil: „Suntem după 250 de ani. Reușim să vedem cum lucrează Bunul Dumnezeu?”

Referința la Biblie nu este una pur istorică, ci a parte a aceleiași reflecții asupra Cuvântului. O carte despre care s-a spus cândva că își va pierde locul în viața oamenilor continuă, după secole, să fie citită, proclamată și ascultată, iar Cuvântul ei continuă să cheme, să transforme și să trimită în misiune.

Iar răspunsul se află chiar în Evanghelia acestei duminici: Petru a auzit, dar nu s-a oprit aici. A ascultat. Și pentru că a ascultat, a avut curajul să arunce din nou mreaja. „Dacă știm să-L ascultăm, să ne dăruim și să-L auzim spunându-ne «nu te teme» (…) să avem și noi curajul să-L ascultăm pe Domnul atunci când ne cheamă, să ne dăruim Lui și să fim convinși că El ne vorbește și ne ajută să nu ne temem.”

Între a auzi și a asculta există, uneori, doar un pas. Dar poate fi tocmai pasul care schimbă o mreajă goală în belșug, frica în încredere și viața obișnuită într-o misiune!

Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea

Mihaela Caba-Madarasi