Înaintea celei de a șaizeci și doua ediții a Trofeului Internațional de Natație „Sette Colli” din Roma, Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea i-a primit pe 25 iunie a.c. în Sala Clementină din Vatican pe membrii Federației Italiene de Nataţie, împreună cu sportivii și membrii delegațiilor participante la competiție. Printre aceștia s-a aflat și multiplul campion olimpic român David Popovici, care stabilea în 2022 la Foro Italico din Roma, recordul mondial în proba de 100 m liber. Anul acesta va concura în probele de 50 m, 100 m și 200 m liber. La competiție participă din partea țării noastre și înotătorul român Denis Popescu, care va concura la probele: 100 m fluture și 100 m spate.
În discursul adresat participanților, Sfântul Părinte a evidențiat valoarea formativă a sportului, pe care l-a definit drept „medicament atât pentru trup, cât și pentru suflet”, subliniind că adevărata măsură a unui sportiv nu este dată doar de performanță, ci și de motivațiile care îi inspiră efortul. Totodată, Papa a vorbit despre simbolismul apei, amintind semnificația sa pentru viața creștină prin Taina Botezului, și a încurajat sportivii să fie mărturisitori ai fraternității și ai păcii între popoareprin valorile pe care le cultivă în competiție și în viață.
Redăm în continuare discursul integral al Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea:
Sportul este un medicament atât pentru trup, cât și pentru suflet, atunci când este practicat cum se cuvine. El integrează diferitele dimensiuni ale persoanei umane și le orientează către valori deosebit de importante, precum: dăruirea, solidaritatea și cinstea. Prin activitatea sportivă — mai ales la nivel competitiv — omul își exercită voința, dar o face în măsura în care este motivat. Și tocmai aici se vădește calitatea unui sportiv: ea se dezvăluie prin calitatea motivațiilor sale.
Sportul este, totodată, un prilej de creștere spirituală. Înotul, în această privință, are ceva aparte. Îl practicăm cufundați într-un element — apa — care ne înconjoară din toate părțile. Aceasta amintește simbolic de o realitate care ne însoțește încă din sânul mamei noastre: a trăi înseamnă a învăța să te miști în armonie cu ceilalți și cu mediul înconjurător. Pentru noi, creștinii, apa este, în plus, simbolul Botezului și al vieții noi în Cristos.
Mai există însă un motiv pentru care mă bucur de prezența voastră. Veniți din țări diferite, v-ați adunat aici, însuflețiți de aceeași pasiune și de aceleași valori, dincolo de orice deosebire de limbă, naționalitate sau cultură. Această realitate, proprie evenimentelor sportive internaționale, oferă un semn de speranță, un semn al lumii pe care ne-o dorim; ea contribuie la întâlnirea pașnică dintre popoare și la fraternitate.
Vă îndemn, prin urmare, să continuați a practica și a răspândi valorile sportului. Anii de competiție trec, dar acele valori rămân! Vă încredințez mijlocirii lui Pier Giorgio Frassati — un tânăr sportiv care iubea nespus muntele — și din toată inima vă binecuvântez pe voi și pe cei dragi ai voștri. Vă mulțumesc!»
Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi
Foto: © Vatican Media
