Pe 16 iunie 2026 s-au împlinit 25 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Iosif Sabău (OFM Conv.), una dintre personalitățile marcante ale Ordinului Fraților Minori Conventuali din România și un slujitor devotat al Bisericii, al cărui nume este legat atât de Provincia Franciscană „Sfântul Iosif” din Moldova, cât și de Eparhia Greco-Catolică de Oradea. Preot, călugăr franciscan, ministru provincial, formator, paroh și vicar general, părintele Sabău a traversat unele dintre cele mai dificile perioade din istoria Bisericii din România, rămânând până la sfârșitul vieții un om al credinței, al dialogului și al slujirii generoase.
Născut la 7 martie 1926 în localitatea Luizi-Călugăra (județul Bacău), Iosif Sabău a urmat cursurile Gimnaziului Franciscan din Hălăucești și ale Liceului „Ferdinand I” din Bacău, după care a ales calea vieții consacrate în Ordinul Fraților Minori Conventuali. După anul de noviciat petrecut la Săbăoani, a depus prima profesiune religioasă la 29 octombrie 1946, intrând astfel în familia franciscană care avea să-i modeleze întreaga existență.
Un capitol aparte din viața sa l-a reprezentat legătura profundă cu Oradea și cu Biserica Română Unită cu Roma. În anul 1947, la inițiativa Fericitului Episcop Valeriu Traian Frențiu, mai mulți tineri franciscani moldoveni au fost trimiși la Academia Teologică Greco-Catolică din Oradea pentru a se pregăti în ritul oriental și pentru a contribui la activitatea pastorală a eparhiei. Printre aceștia se afla și fratele Iosif Sabău. Sosirea sa în cetatea de pe Criș avea să marcheze începutul unei legături spirituale care nu s-a întrerupt niciodată.
În amintirile sale, acesta evoca cu emoție primele zile petrecute la Oradea și întâlnirea cu episcopul martir Valeriu Traian Frențiu: „Am ajuns cu bine la Oradea, după opt zile de drum. Am fost foarte bine primiţi. Înalt Preasfinţia Sa, Valeriu Traian Frenţiu ne-a primit în audienţă şi ne-a vorbit mult. Apoi ne-a arătat tot palatul episcopal. Aici suntem foarte bine trataţi. Toţi ne cinstesc”. În acei ani, frații franciscani desfășurau în Eparhia de Oradea o activitate misionară și pastorală intensă, susținută și încurajată de episcopul Frențiu. Colegiul Serafic din Ioșia, conventul franciscan și mănăstirea de la Drăgești erau centre vii ale apostolatului franciscan, contribuind la formarea spirituală a tinerilor și la consolidarea vieții religioase din eparhie.
Anii petrecuți la Oradea au coincis însă cu apropierea uneia dintre cele mai dramatice perioade din istoria Bisericii Române Unite cu Roma. În apropierea episcopilor care aveau să cunoască închisorile comuniste și moartea martirică, tânărul Iosif Sabău a învățat lecția fidelității față de Cristos și față de Biserică. Experiența orădeană avea să îl marcheze profund, iar exemplul Fericitului Valeriu Traian Frențiu va rămâne pentru el o referință spirituală de-a lungul întregii vieți. Suprimarea Bisericii Greco-Catolice în anul 1948 și închiderea instituțiilor sale au întrerupt parcursul început la Oradea, însă legătura sa cu Eparhia orădeană avea să renască peste decenii, după căderea comunismului.
Întors în Moldova, fratele Iosif Sabău a cunoscut persecuția comunistă, fiind arestat, anchetat și închis în lagărele de muncă de la Poarta Albă, Midia și Coasta Galeș. Încercările prin care a trecut nu i-au slăbit însă vocația și fidelitatea față de Biserică. După redeschiderea Seminarului de la Alba Iulia, și-a continuat studiile teologice și a fost hirotonit preot la 29 iunie 1953, prin impunerea mâinilor arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar.
Au urmat ani de slujire în comunitățile din Luizi-Călugăra, Pustiana, Oțeleni, Siret, Vatra Dornei și Hălăucești. Au fost ani dificili pentru Biserică, marcați de presiunile regimului comunist și de supravegherea constantă exercitată asupra clerului. În acest context, părintele Sabău s-a remarcat prin fidelitatea față de vocația sa și prin apropierea de credincioși, devenind pentru mulți un sprijin spiritual și un model de perseverență. Pretutindeni s-a remarcat prin profunzimea predicilor, apropierea de oameni și grija pentru formarea spirituală a tinerilor. Cei care l-au cunoscut vorbeau despre el ca despre un predicator de excepție, capabil să atingă inimile oamenilor prin cuvânt și exemplu personal.
O perioadă deosebit de importantă a fost cea petrecută la Vatra Dornei, unde a slujit timp de peste două decenii. Aici s-a îngrijit atât de viața spirituală a comunității, cât și de întreținerea și dezvoltarea patrimoniului parohial. În jurul său s-a format un adevărat nucleu de tineri care căutau să își aprofundeze credința și să descopere propria vocație. Casa parohială a devenit, în anii comunismului, un loc discret de întâlnire, de rugăciune și de formare. Printre cei care au beneficiat de îndrumarea sa s-a numărat și viitorul episcop greco-catolic Florentin Crihălmeanu, care avea să evoce mai târziu cu recunoștință influența pe care părintele Sabău a avut-o asupra discernământului său vocațional.
După căderea regimului comunist, experiența și autoritatea sa morală l-au recomandat pentru una dintre cele mai importante misiuni ale Ordinului Franciscan Conventual din România. În anul 1990 a fost ales ministru provincial al Provinciei Franciscane „Sfântul Iosif” din Moldova, funcție pe care a exercitat-o timp de două mandate consecutive, până în anul 1996. Această perioadă a coincis cu renașterea vieții franciscane după decenii de persecuție și clandestinitate.
Sub conducerea sa au fost reorganizate conventurile franciscane, au fost redeschise casele de formare, a fost consolidat noviciatul și au fost create condițiile necesare pregătirii noilor generații de frați și preoți. Tot în acei ani a fost dezvoltat Institutul Teologic Franciscan din Roman, care avea să devină unul dintre centrele importante de formare teologică din România. Părintele Sabău a susținut cu convingere educația tinerilor și formarea intelectuală și spirituală a viitorilor slujitori ai Bisericii, considerând că viitorul Provinciei depinde de calitatea formării noilor generații.
Mandatul său de ministru provincial a coincis și cu aniversarea Centenarului Provinciei Franciscane „Sfântul Iosif” din Moldova, sărbătorit în anul 1995. La acel moment, Provincia cunoștea o dezvoltare remarcabilă, cu numeroși tineri aflați în diferite etape de formare și cu noi perspective de apostolat. Această renaștere a fost posibilă datorită eforturilor generației de franciscani care traversaseră perioada persecuției comuniste și care, asemenea părintelui Iosif Sabău, au pus experiența și credința lor în slujba reconstrucției vieții religioase. În memoria fraților franciscani din Moldova, el a rămas nu doar un superior și un administrator competent, ci și un părinte spiritual apropiat, un om al rugăciunii și al discernământului.
În anul 1996 a revenit la Oradea, fiind numit guardian al comunității franciscane de la Mănăstirea „Maica Domnului”, rector al junioratului și paroh. După aproape cincizeci de ani de la prima sa sosire în oraș, Providența îl readucea în locul unde își începuse formarea în ritul greco-catolic și unde descoperise exemplul luminos al episcopilor mărturisitori ai credinței. La scurt timp, Preasfințitul Vasile Hossu l-a numit vicar general al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, încredințându-i una dintre cele mai importante responsabilități ale eparhiei. Cu experiența acumulată în deceniile de slujire și cu echilibrul său caracteristic, părintele Sabău a contribuit la consolidarea structurilor eparhiale într-o perioadă de reorganizare și reconstrucție după anii persecuției comuniste. A fost un colaborator apropiat al episcopului, un sfătuitor apreciat și o prezență discretă, dar esențială, în viața Bisericii locale.
Cei care l-au cunoscut își amintesc de el ca de un om de vastă cultură, capabil să dialogheze cu persoane din medii foarte diferite, motiv pentru care era adesea descris drept un om „cu șapte limbi”. Inteligența, spiritul organizatoric, profunzimea spirituală și disponibilitatea de a sluji au făcut din el o figură respectată atât în mediul franciscan, cât și în cel diecezan, atât în Biserica Romano-Catolică, cât și în cea Greco-Catolică.
La 16 iunie 2001, părintele Iosif Sabău a trecut la Domnul la Oradea, la vârsta de 75 de ani, după ce a fost întărit cu Sfintele Sacramente. Nu întâmplător, Dumnezeu a rânduit ca sfârșitul vieții sale pământești să aibă loc în orașul de care fusese legat încă din tinerețe și pe care l-a slujit cu generozitate în ultimii ani ai vieții. Funeraliile celebrate la Luizi-Călugăra au reunit ierarhi romano-catolici și greco-catolici din țară și din străinătate, peste 150 de preoți și numeroși credincioși veniți să își ia rămas-bun de la cel care le fusese păstor, formator și prieten. Între cei prezenți s-au numărat episcopii Virgil Bercea, Florentin Crihălmeanu, Anton Coșa, Aurel Percă și George Guțiu, semn al prețuirii de care s-a bucurat în întreaga Biserică.
Devotamentul părintelui Iosif Sabău față de Biserică și Ordinul Franciscan a fost recunoscut în mod public în cadrul comemorării Tuturor Sfinților Franciscani, celebrată la 29 noiembrie 2002. Pentru familia franciscană, această sărbătoare este dedicată „acelor suflete serafice ajunse la perfecțiunea iubirii și alese de Dumnezeu să strălucească pe firmamentul Bisericii prin mărturie autentică și cuvânt înțelept”. Cu această ocazie, Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan de Grad Universitar din Roman și-a comemorat înaintașii, atât pe cei trecuți la cele veșnice, cât și pe cei aflați încă în viață, subliniind că, datorită „credinței, speranței și jertfei lor, Ordinul Franciscan Conventual, în ciuda persecuțiilor îndurate în timpul regimului comunist, nu a fost dezrădăcinat din această țară, iar la timpul rânduit de Dumnezeu a dat vlăstare noi”. În semn de recunoștință pentru cei care au păstrat vie flacăra vocației franciscane în vremuri de încercare, Provincia Franciscană „Sfântul Iosif” din România și Institutul Teologic Franciscan din Roman au acordat diplome de excelență și de merit unor preoți și frați care au marcat istoria Ordinului. Printre cei distinși post-mortem cu diploma de excelență s-a aflat și părintele Iosif Sabău, alături de alte personalități de seamă ale franciscanismului românesc, între care episcopul Ioan Duma, părintele Iosif Petru Pal, părintele Petru Tocănel, părintele Dominic Niculăeș, părintele Anton Tălmacel, părintele Bonaventura Morariu, părintele Ștefan Tătaru și mulți alții care au contribuit la păstrarea și transmiterea moștenirii franciscane în România.
La un sfert de secol de la plecarea sa în casa Tatălui, amintirea părintelui Iosif Sabău rămâne vie atât în Provincia Franciscană „Sfântul Iosif” din Moldova, cât și în Eparhia Greco-Catolică de Oradea. Viața sa vorbește despre fidelitate în vremuri de persecuție, despre slujire dezinteresată și despre capacitatea de a construi punți între oameni și comunități. Format în spiritul Sfântului Francisc și apropiat de spiritualitatea Bisericii Române Unite cu Roma, părintele Iosif Sabău rămâne o punte între Moldova și Oradea, între tradiția franciscană și moștenirea episcopilor martiri, între memoria trecutului și speranța viitorului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l primească la Liturghia cerească!
