De Ziua Internațională a Păcii, Atriumul Bazilicii Sfântul Petru din Vatican găzduiește „Sunetul Pierderii”, o instalație audio concepută de cineastul german Philip Gröning, care își propune să readucă în atenția publicului amploarea pierderilor de vieți omenești provocate de războaie, transformând statisticile despre victime în sunete care întrerup, la intervale neregulate, liniștea unuia dintre cele mai importante spații ale creștinătății.

Instalația Sunetul Pierderii, concepută de cineastul german Philip Gröning, este susținută de Dicasterul pentru Cultură și Educație al Sfântului Scaun și Dicasterul pentru Comunicare , iar proiectul pornește de la ideea că, în spatele cifrelor care descriu victimele războaielor, există întotdeauna oameni, familii și povești individuale care riscă să dispară din conștiința publică atunci când pierderile sunt reduse la simple statistici.

Instalația este alcătuită din 1.096 de sunete înregistrate individual, care sunt difuzate la intervale neregulate pe parcursul a 49 de ore, fiecare dintre aceste sunete reprezentând, potrivit conceptului proiectului și statisticilor folosite pentru anul 2026, o persoană ucisă într-un război în perioada de referință. Raportat la durata totală a instalației, un sunet se aude, în medie, o dată la aproximativ 2,62 minute, ceea ce înseamnă că ascultătorul este confruntat în mod repetat cu un moment de întrerupere a liniștii, fără să poată anticipa exact când va apărea următorul sunet sau cât de puternic va fi acesta. Prin această structură, Philip Gröning încearcă să ofere o formă concretă unei realități care, deși prezentă zilnic în statisticile despre războaie, este dificil de înțeles în dimensiunea sa umană, deoarece cifrele privind victimele pot fi citite rapid și uitate la fel de repede, în timp ce un sunet care apare într-o încăpere tăcută obligă ascultătorul să se oprească pentru o clipă și să conștientizeze faptul că în spatele acelei cifre s-a aflat o viață.

Potrivit Vatican News, Cardinalul José Tolentino de Mendonça, prefectul Dicasterului pentru Cultură și Educație, a salutat proiectul și l-a descris pe Philip Gröning drept „un adevărat maestru al tăcerii”, subliniind tocmai contrastul dintre liniștea spațiului și scurtele izbucniri sonore care întrerup această liniște și atrag atenția asupra tragediei provocate de războaie. În opinia cardinalului, sunetele nu sunt doar elemente ale unei opere de artă, ci devin un mijloc prin care publicul este chemat să nu rămână indiferent în fața pierderii de vieți omenești, instalația constituind astfel ceea ce el a numit „un apel la responsabilitate” și o invitație de a auzi „strigătul” victimelor violenței și agresiunii. Cardinalul Mauro Gambetti a explicat, la rândul său, că găzduirea instalației în acest spațiu înseamnă crearea unui loc destinat ascultării și reflecției asupra victimelor conflictelor, dar și o reafirmare a valorii fiecărei vieți omenești și a responsabilității comune de a căuta drumuri către pace.

Paolo Ruffini, prefectul Dicasterului pentru Comunicare, a exprimat recunoștința față de Philip Gröning pentru realizarea unui proiect despre care consideră că are capacitatea de a trezi publicul din obișnuința cu imaginile și informațiile despre război, într-un moment în care expunerea constantă la violență poate face ca suferința oamenilor să fie percepută tot mai mult ca un element obișnuit al fluxului de știri. Ruffini a vorbit despre cele 1.096 de sunete difuzate în cele 49 de ore ca despre tot atâtea momente care amintesc de vieți întrerupte, de oameni ale căror inimi au încetat să bată și ale căror povești au fost curmate, insistând asupra faptului că, dincolo de statisticile privind victimele, există întotdeauna chipuri, nume, voci și istorii personale care nu pot fi reduse la o simplă cifră. Reflecția sa se înscrie și în direcția mesajului transmis de Papa Leon al XIV-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicațiilor Sociale, în care a făcut apel la atenție față de chipurile și vocile oamenilor afectați de război, subliniind importanța de a-i asculta și de a permite mărturiilor lor să producă o schimbare în felul în care privim realitatea conflictelor.

Philip Gröning a început să lucreze la Sunetul Pierderii în iarna anului 2026, după ce a reflectat asupra numărului de oameni care își pierd viața în fiecare zi în diferitele războaie și conflicte armate, întrebându-se cum ar putea această realitate să fie făcută perceptibilă într-un mod care să depășească simpla prezentare a unor statistici. „Am simțit că a venit momentul să readucem în conștiința noastră faptul că războaiele ucid oameni la fiecare 2,6 minute”, a explicat cineastul, care a ales sunetul drept principal instrument artistic deoarece, în opinia sa, imaginile pot fi trecătoare, în timp ce repetiția și sunetul pot avea un efect mai persistent asupra memoriei și atenției.

Pe parcursul a trei luni, echipa proiectului a înregistrat peste 24.000 de mostre sonore, provenite din aproximativ 50 de categorii diferite, printre sursele folosite numărându-se întrerupătoare, vechi aparate de telegraf, ceasuri, încuietori de uși, cutii de carton și creioane lovite de suprafețe. Din acest volum considerabil de material sonor au fost alcătuite cele 49 de ore ale instalației, în care se regăsesc cele 1.096 de sunete, iar Gröning și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de Vatican și speranța că proiectul Sunetul Pierderii va continua să fie prezentat și în anii următori, până în 2031.

Una dintre caracteristicile esențiale ale instalației este faptul că sunetele nu apar la intervale regulate, ci sunt distribuite în mod intenționat într-un ritm imprevizibil, astfel încât uneori mai multe clicuri sau lovituri pot fi auzite într-o perioadă scurtă, în timp ce alte momente sunt dominate de o tăcere prelungită. Nici intensitatea nu este constantă, unele sunete fiind abia perceptibile, în timp ce altele sunt mai puternice, iar aceste diferențe urmăresc, potrivit proiectului, să reflecte și modul inegal în care victimele diferitelor conflicte ajung să primească atenție din partea opiniei publice și a mijloacelor de comunicare, în funcție de factori culturali, religioși sau rasiali. Astfel, tăcerea dintre două sunete nu reprezintă un simplu spațiu gol, ci devine ea însăși parte din lucrare, oferindu-i ascultătorului timpul necesar pentru a conștientiza ceea ce tocmai a auzit și pentru a anticipa, fără să știe când, următoarea întrerupere a liniștii.

 

Biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
Andrei Alexa