„Trăim un vis în acest An dedicat Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, un vis care prinde contur zi de zi. Și iată-ne astăzi aici, în binecunoscuta Catedrală Notre-Dame din Paris, după ce am celebrat în Bazilica Sfântul Petru Sfânta Liturghie și am primit binecuvântarea Sfântului Părinte Papa Leon, în Capela Sixtină.

Astăzi facem un pas în plus și nu pot decât să mulțumesc Arhiepiscopului de Paris, Ordinariatului pentru Orientali și tuturor celor care s-au străduit ca această celebrare să fie posibilă.Desigur, la bază stă munca Misiunii Greco-Catolice Române din Paris: a Părintelui Mihai Marina, rector și paroh al Misiunii, a Părintelui Alin Cîndea, vice-paroh, precum și a tuturor voluntarilor și tinerilor care au fost prezenți aici cu ore bune înainte de începerea Sfintei Liturghii, pentru ca noi să ne putem bucura de acest moment minunat.

De ce este important să trăim acest An al credinței, dedicat Fericitului Cardinal Iuliu Hossu? Cred că nici nu mai trebuie să repetăm faimoasele sale cuvinte: «Credința noastră este viața noastră.» De ce însă aceste cuvinte capătă o semnificație aparte aici, în această Catedrală? Pentru că destinele noastre sunt, într-un fel, unite.

Îmi aduc aminte că, în urmă cu mulți ani, s-a mai celebrat Sfânta Liturghie aici, în prezența episcopilor, iar Arhiepiscopul de atunci al Parisului, Cardinalul Jean-Marie Lustiger, a proclamat Evanghelia și a predicat pe marginea Evangheliei Orbului din naștere. Spunea atunci: «Eram seminarist când am aflat prima dată despre Biserica Greco-Catolică și despre persecuția comunistă din România. M-am întrebat: ce au făcut acești oameni? Ce păcate atât de mari puteau avea, încât să se abată asupra lor o asemenea prigoană? Era aceeași întrebare adresată lui Isus: cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui?»

Și Cardinalul Lustiger continua: «Pe măsură ce viața mea de preot se împlinea, am întâlnit preoți greco-catolici refugiați aici, în Franța. Am văzut misiunea lor lângă credincioșii de aici. Am văzut apoi, atunci, că celebrez împreună cu episcopii greco-catolici care – după planurile regimului comunist – nu ar mai fi trebuit să existe. Statul comunist a încercat să distrugă Biserica, a ucis episcopi, a ucis preoți, a închis credincioși. Și am înțeles că nici voi n-ați păcătuit, nici părinții voștri, ci Dumnezeu a vrut să-Și arate atotputernicia, slava Sa în voi. Și o Biserică atât de mică, aproape numai în Transilvania, nu a putut fi distrusă de un gigant ateu precum regimul comunist din România, care a măturat instituții mult mai mari. Dar Biserica voastră a rămas. Și astăzi», spunea Cardinalul Lustiger, «celebrăm împreună minunile Domnului pentru voi și cu voi.»

La fel spun și eu astăzi, iubiți credincioși: îl celebrăm pe Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, care a fost trimis în temniță, asupra căruia s-a încercat suprimarea memoriei și chiar a vieții sale. Și iată, după ani, îl celebrăm aici, în anul dedicat lui, în Catedrala Notre-Dame din Paris.

De ce se leagă destinele noastre? Nu trebuie să vă mai reamintesc că această Catedrală a ars acum câțiva ani. Era pe cale să fie distrusă. Și dacă vă aduceți aminte imaginile de atunci, printre dărâmături se vedea atât de clar crucea luminoasă din spate, cu Maica Sfântă la bază. Crucea a rămas. Maica Sfântă a rămas. Și a rămas și Cununa de spini a Mântuitorului.

Știți, probabil, că aici, în tezaurul Catedralei Notre-Dame, se păstrează Cununa de spini a Domnului. A rămas Crucea, a rămas Maica Sfântă, a rămas Cununa de spini. Acestea sunt lucrurile esențiale în viața noastră, iubiți credincioși.”

Și despre aceasta vorbește Evanghelia de astăzi. Isus le spune ucenicilor – și nouă – să nu ne fie frică de Cruce. Chiar dacă vrem sau nu vrem, vom simți greutatea ei la un moment dat. Dar El duce Crucea înaintea noastră. Nu trebuie să ne fie frică de tiranii acestei lumi, de cei puternici, de cei care conduc destinele politice ale lumii, fiindcă Maica Sfântă este Maica noastră a tuturor.

De aceea îi cântăm: «Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale, / Că noi suntem fiii lacrimilor tale». Da, suntem fiii lacrimilor ei, renăscuți prin lacrimile ei. N-am fi aici fără ocrotirea Maicii Sfinte.

Ea ne-a păstrat în timpul persecuției comuniste și ne păstrează și astăzi. Rămâne Crucea, rămâne Maica Sfântă, rămâne Cununa de spini – pe care o simțim fiecare în felul său, în familie, în relațiile cu cei dragi, cu cunoscuții.

Dar atunci când trăim suferințele noastre în unire cu suferințele lui Cristos, crucea nu ne distruge, ci ne mântuiește. De aceea Isus ne cere să ne lepădăm de noi înșine, să luăm crucea și să-L urmăm. Mulți au înțeles această lepădare ca o renunțare totală la sine. Dar Isus nu ne cere să ne anulăm, ci să renunțăm la acea parte din noi care nu merge spre Dumnezeu.

Pentru a înțelege Evanghelia de astăzi, trebuie să ne întoarcem la context: Cezareea lui Filip. Acolo Isus îi întreabă pe ucenici: «Cine zice lumea că sunt Eu?» Ei răspund: «Unii cred că ești un profet, un mare om.» Dar Isus întreabă: «Dar voi, cine spuneți că sunt?» Atunci Petru mărturisește: «Tu ești Cristosul!»

Imediat după această mărturisire de credință, Isus le vorbește despre suferință. Și același Petru, care Îl proclamase Cristos, Îl ia deoparte și Îl ceartă: «Să nu cumva să mergi la Ierusalim! Să nu ți se întâmple acestea!» Iar Isus îi răspunde: «Înapoia mea, satană!» – cuvinte dure, dar potrivite pentru moment. Isus caută voința Tatălui, nu să fugă de Cruce.

Iată la ce parte din noi trebuie să renunțăm: la acea parte care I-ar spune lui Dumnezeu cum e mai bine. Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, iar noi suntem chemați să îndepărtăm tot ce se opune acestui plan. La asta ne cheamă Isus.

Fericitul Cardinal Iuliu Hossu a trăit pe deplin aceste cuvinte. I s-au propus atâtea căi ocolite: să devină mitropolit al Moldovei în Biserica Ortodoxă, să accepte cardinalatul dar cu condiția să nu se mai întoarcă în țară. Și el a răspuns: «Vreau să rămân cu poporul meu. Cum să-mi abandonez credincioșii? Vreau să sufăr împreună cu ei. Ce exemplu aș da dacă aș fugi de suferință?»

Iuliu Hossu nu iubea suferința, nici moartea. Dar Îl iubea pe Dumnezeu și știa că este sub ocrotirea Lui. Și de aceea nu a putut renunța la credință. Le-a spus tuturor: «Credința mea este viața mea.»

Cum să renunțăm la credință, dacă ea este viața noastră? De aceea este un lucru extraordinar că celebrăm astăzi într-o Catedrală renăscută – asemenea Bisericii noastre, asemenea vouă tuturor.

Suntem martorii minunilor lui Dumnezeu, ai faptelor minunate pe care El le săvârșește pentru noi. Să ne întrebăm mereu: Cine este Isus pentru mine? Doar un mare profet? Un personaj istoric? Sau Cel viu, prezent acum, aici, lângă fiecare dintre noi? Cel care ne arată calea, Cel care ne ocrotește, Cel care, de pe Cruce, ne-a dăruit-o pe Mama Sa? Și de atunci, Maria este nu doar Maica lui Dumnezeu, ci și Maica noastră.

De aceea cântăm: «Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale, / Că noi suntem fiii lacrimilor tale». Să învățăm de la înaintași. Nu-l celebrăm pe Iuliu Hossu ca pe un simplu om politic sau ca pe o personalitate a țării ori a Bisericii, ci celebrăm minunile pe care Dumnezeu le-a făcut în viața lui. Și dacă El a făcut acestea în viața lui, le poate face și în viața noastră. Aceasta este măreția Anului dedicat Cardinalului Iuliu Hossu: să vedem cum lucrează Dumnezeu în viața unui om și să ne amintim că același Dumnezeu lucrează și astăzi în viețile noastre.”

„Isus ne cheamă pe fiecare dintre noi să fim unici. Priviți minunatele rozete care strălucesc în lumina soarelui. Gândiți-vă cum ar arăta dacă ar lipsi o părticică din ele. Fiecare dintre noi este o piesă din această rozetă care formează Biserica lui Cristos. Avem fiecare culoarea și forma proprie, iar împreună creăm armonia întregului.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să împlinim misiunea pe care El ne-a încredințat-o și să aducem lumii armonie prin frumusețea și unicitatea noastră. Pentru că aceste daruri le-a sădit în sufletul fiecăruia dintre noi – trebuie doar să le punem în valoare.

Lăudat să fie Isus Cristos!”

Eparhia Greco-Catolică de Cluj Gherla

20 septembrie 2025

Foto: © Eugen Ivuț