În cadrul evenimentului solemn al Întronizării noului Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, PF Claudiu-Lucian Pop, desfășurat pe 15 noiembrie în Catedrala mitropolitană „Sf. Treime” din Blaj i s-au înmânat omoforul, mantia, mitra, cârja, două engolpioane și o cruce – semne ale păstoririi și puterii arhierești. Deși toate aceste elemente sunt specifice unui episcop, rangul arhiepiscopal presupune că aceste însemne au semnificații mai ample și nu sunt doar simbolice, ci au și funcții precise în cadrul slujirii liturgice și al exercitării puterii arhierești. Ele sunt semne ale unei demnități vizibile.

Omoforul
Pornind de la cuvântul evanghelic: „…va lăsa pe cele nouăzeci și nouă în pustie și pe cea pierdută o va căuta până o va găsi. Și, găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se.” (Luca 15, 4–5), omoforul – „oaia purtată pe umeri” – este un însemn liturgic esențial al unui episcop (și, prin extensie, al unui arhiepiscop). Este piesa-cheie: fără omofor, nu există slujire arhierească propriu-zisă. Din punct de vedere simbolic, reprezintă oaia rătăcită purtată pe umerii Păstorului.

Ierarhul este păstorul care poartă comunitatea pe umeri, nu conducătorul care stă deasupra ei. El poartă responsabilitatea pentru credincioși.

Mitra
„Și împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap.” (Matei 27, 29). Pentru un episcop, mitra devine simbolul unei autorități care slujește, nu domină: este „cununa de spini transfigurată în slavă”, autoritatea spirituală și plenitudinea preoției, un drept distinct al puterii arhierești. Mitra reprezintă autoritatea spirituală plenară; ea sugerează prezența permanentă a lui Cristos-Împăratul și faptul că arhiepiscopul conduce ca icoană a Capului Bisericii, în numele lui Cristos, cu mijlocirea Maicii Domnului și în continuitatea sfinților ierarhi. Ea exprimă demnitatea restaurată prin har.

Omoforul este „semnul episcopatului”, iar mitra este „semnul rangului”.

Mantia
Mantia arată rolul de conducător și distincția ierarhică, un veșmânt care devine semn al harului și al protecției divine, îngerești.

„Hainele Lui s-au făcut albe ca lumina.” (Matei 17, 2)

Mantia arhierească mov, tivită cu margini aurii, se citește în această cheie simbolică a harului și luminii. Așadar, mantia nu este și nu poate fi un simplu veșmânt decorativ. În simbolismul liturgic, ea reprezintă ocrotirea îngerilor și prezența harului care „înveșmântează” ierarhul. Este semnul că episcopul/arhiepiscopul intră în slujire nu în virtutea propriei persoane, ci ca purtător al unei misiuni date de Cristos și păzite de îngeri.

Culoarea mov este culoarea demnității, a autorității și a pocăinței asumate ca mod de conducere. Ea provine dintr-o veche tradiție imperială (porfira roșu-violet), indicând rangul înalt al ierarhului. Marginea aurie sugerează plenitudinea autorității episcopale, continuitatea succesiunii apostolice și faptul că ierarhul își exercită funcția sub „strălucirea” harului divin, nu ca autoritate pur omenească. Aurul este o codificare simbolică tradițional bizantină.

Cârja arhierească
Cârja arhierească (toiagul pastoral) este un semn al puterii arhierești, un instrument al misiunii de îndreptare, apărare și conducere a turmei pe Calea Mântuirii.

„Ia-ți toiagul… cu el vei face semne.” (Exod 4, 2–5)

„Ridică-ți toiagul… și desparte marea.” (Exod 14, 16)

„Luați seama de voi înșivă și de toată turma… în care Duhul Sfânt v-a pus episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu.” (Fapte 20, 28)

Cârja este, așadar, semnul autorității date de Dumnezeu, cu legitimitate biblică solidă. În tradiție, are o tijă care sugerează drumul, călăuzirea și răbdarea păstorului; vârful este reprezentat prin doi șerpi („fiți înțelepți ca șerpii”) și o cruce (semn că puterea derivă de la Cristos). Prin autoritate, judecată înțeleaptă și supunere față de Cruce, un arhipăstor își conduce în mod activ turma, sprijinindu-se simbolic pe acest însemn arhieresc.

Engolpioanele
Un arhiepiscop poartă două engolpioane și o cruce ca mărturisire de credință, dar și ca semn al apartenenței la rangul arhieresc și al responsabilității față de cei păstoriți.

Engolpioanele sunt:

– unul cu Maica Domnului (semnificând protecția și mijlocirea ei, precum și faptul că ierarhul își îndeplinește misiunea sub acoperământul Maicii Sfinte);

– cel de-al doilea îl reprezintă pe Isus Cristos (indicând autoritatea exercitată în numele lui Cristos, Capul Bisericii, și responsabilitatea de a-L reprezenta vizibil în societate).

„El este chipul Dumnezeului celui nevăzut…

El este mai înainte de toate…

El este capul trupului, al Bisericii.” (Coloseni 1, 15–18)

Ele sunt o întărire vizuală a faptului că ierarhul conduce cu blândețe (prin ocrotirea Maicii Sfinte) și cu fermitate (prin autoritatea Mântuitorului).

Crucea pectorală
Crucea pectorală arată că ierarhul trăiește și slujește sub semnul Crucii. Este simbolul cel mai evident al faptului că puterea lui nu este de natură administrativă, ci sacră, primită prin succesiune apostolică. Crucea nu este ornament, ci memento-ul purtat la piept că episcopul răspunde înaintea lui Cristos pentru fiecare suflet încredințat lui.

La un arhiepiscop, crucea pectorală se poartă împreună cu cele două engolpioane, iar combinația lor indică rangul înalt al ierarhului. Semnificația simbolică este binecunoscută: slujirea se face prin jertfă, asemenea lui Cristos Cel răstignit. Așezată pe piept, ea reprezintă reconfirmarea fidelității față de Evanghelie. Împreună, cele două engolpioane și crucea vorbesc despre responsabilitatea asumată, despre misiunea primită și despre legătura permanentă cu turma.

Îi urăm noului Arhiepiscop o păstorire îndelungată, în harul și lumina Domnului!

Rodica Indig
Consilier cultural EGCO

Foto: Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș