Ciclul de cateheze din anul Jubiliar 2025

Isus Cristos, speranța noastră – Învierea lui Cristos și provocările lumii de astăzi – Paștele dă speranță vieții cotidiene

Dragi frați și surori, bun venit tuturor,

Paștele lui Isus nu este un eveniment care aparține unui trecut îndepărtat, acum stabilit în tradiție ca atâtea alte episoade din istoria umanității. Biserica ne învață să ne amintim Înviere în fiecare an, în Duminica Paștelui, și în fiecare zi, în celebrarea Euharistiei, în timpul căreia promisiunea Domnului înviat se împlinește în mod deplin: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Mt 28, 20).

Din acest motiv, misterul pascal este piatra de temelie a vieții creștine, în jurul căreia se învârt toate celelalte evenimente. Putem spune, așadar, fără irenism sau sentimentalism, că fiecare zi este Paște. Cum așa?

În fiecare oră trăim multe lucruri diferite: durere, suferință, tristețe, împletite cu bucurie, uimire, seninătate. Dar, în fiecare situație, inima omului tânjește după împlinire, după o fericire profundă. O mare filozoafă a secolului al XX-lea, Sfânta Tereza Benedicta a Crucii, născută Edith Stein, care a aprofundat misterul persoanei umane, ne amintește de această dinamică a căutării constante a împlinirii. „Ființa umană”, scrie ea, „tânjește mereu să i se dăruiască din nou existența, pentru a putea să se inspire din ceea ce momentul îi dă și, în același timp, îi ia” (Ființa finită și eternă: spre un sens mai înalt al existenței, Roma 1998, 387). Suntem cufundați în limitare, dar ne străduim și să o depășim.

Proclamația pascală este cea mai frumoasă, mai veselă și mai copleșitoare veste care a răsunat vreodată de-a lungul istoriei. Este „Evanghelia” prin excelență, care atestă victoria iubirii asupra păcatului și a vieții asupra morții și, din acest motiv, este singura capabilă să satisfacă cererea de sens care ne tulbură mintea și inima. Ființele umane sunt animate de o mișcare interioară, care le împinge spre un dincolo care le atrage constant. Nicio realitate contingentă nu le satisface. Noi tindem spre infinit și etern. Acest lucru contrastează cu experiența morții, anticipată de suferință, pierdere și eșec. De la moarte, „nullu homo vivente po skampare” (niciun om viu nu poate scăpa), cântă Sfântul Francisc (cf. Cântarea fratelui Soare).

Totul se schimbă datorită acelei dimineți în care femeile, care se dusese la mormânt pentru a unge trupul Domnului, l-au găsit gol. Întrebarea pusă de magii care au venit din Răsărit la Ierusalim: „Unde este cel care s-a născut, regele iudeilor?” (Mt 2,1-2), își găsește răspunsul definitiv în cuvintele tânărului misterios îmbrăcat în alb care le vorbește femeilor în zorii Paștelui: „Căutați pe Isus din Nazaret, cel crucificat. Nu este aici. A înviat” (Mc 16,6).

Din acea dimineață și până astăzi, în fiecare zi, Isus va avea și acest titlu: Cel Viu, așa cum se prezintă în Apocalipsa: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel Viu. Am fost mort, dar acum trăiesc în veci” (Ap 1,17-18). Și în El avem siguranța că putem găsi întotdeauna steaua călăuzitoare către care să ne îndreptăm viețile aparent haotice, marcate de evenimente care adesea par confuze, inacceptabile, de neînțeles: răul în multiplele sale forme, suferința, moartea, evenimente care ne afectează pe fiecare dintre noi. Meditând asupra misterului Învierii, găsim un răspuns la setea noastră de sens.

În fața fragilității umanității noastre, vestirea Paștelui devine îngrijire și vindecare, hrănind speranța în fața provocărilor înfricoșătoare pe care viața ni le prezintă în fiecare zi, la nivel personal și planetar. În perspectiva Paștelui, Calea Crucii se transfigurează în Calea Luminii. Trebuie să savurăm și să medităm asupra bucuriei de după durere, să retrăim în lumina nouă toate etapele care au precedat Învierea.

Paștele nu elimină crucea, ci o învinge în duelul prodigios care a schimbat istoria umanității. Timpul nostru, marcat de atâtea cruci, cere și el zorii speranței pascale. Învierea lui Cristos nu este o idee sau o teorie, ci Evenimentul care stă la baza credinței. El, Cel Înviat, prin Spiritul Sfânt, continuă să ne amintească acest lucru, pentru ca noi să fim martorii Lui chiar și acolo unde istoria umană nu vede nici o lumină la orizont. Speranța Paștelui nu dezamăgește. A crede cu adevărat în Paște prin călătoria noastră zilnică înseamnă a ne revoluționa viața, a fi transformați pentru a transforma lumea cu puterea blândă și curajoasă a speranței creștine.

Sursa: Presa Vaticană