„Această speranță viitoare ne animă amintirea și rugăciunile în această zi. Nu este o iluzie care servește la alinarea durerii despărțirii de cei dragi, nici nu este doar un simplu optimism uman. Este speranța întemeiată pe învierea lui Isus, care a învins moartea și ne-a deschis și nouă trecerea către plinătatea vieții”, astfel a spus papa Leon al XIV-lea la omilia Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o duminică, 2 noiembrie 2025, la cimitirul roman ”Verano”, zi în care Biserica celebrează anual Pomenirea tuturor credincioșilor răposați.
Omilia Sfântului Părinte de la Celebrarea Euharistică prezidată la cimitirul roman Verano, 2 noiembrie 2025:
Dragi frați și surori,
Ne-am adunat în acest loc pentru a celebra Comemorarea tuturor credincioșilor răposați, în special a celor înmormântați aici și, cu o afecțiune specială, a celor dragi nouă. În ziua morții lor, ne-au părăsit, dar îi purtăm mereu cu noi în memoria inimilor noastre. Și în fiecare zi, în tot ceea ce trăim, această amintire este vie. Adesea există ceva care ne amintește de ei, imagini care ne amintesc de ceea ce am împărtășit cu ei. Atâtea locuri, chiar și miresmele caselor noastre, ne vorbesc despre cei pe care i-am iubit și care nu mai sunt printre noi și le mențin vie amintirea.
Astăzi, însă, nu suntem aici doar pentru a-i comemora pe cei care au plecat din această lume. Credința creștină, întemeiată pe Paștele lui Cristos, ne ajută să trăim memoria nu doar ca pe o amintire a trecutului, ci și, mai ales, ca o speranță pentru viitor. Nu este atât o întoarcere, cât o privire înainte, spre ținta călătoriei noastre, spre limanul sigur pe care Dumnezeu ni l-a promis, spre sărbătoarea fără sfârșit care ne așteaptă. Acolo, înconjurați de Domnul Înviat și de cei dragi, vom savura bucuria ospățului veșnic: ”În ziua aceea”, am auzit în lectura profetului Isaia, ”Domnul Sabaót va face un ospăţ pentru toate popoarele pe muntele acesta, un ospăţ cu mâncăruri grase. […] Va înlătura moartea pentru totdeauna” (Is 25,6.8).
Această ”speranță viitoare” ne animă amintirea și rugăciunile în această zi. Nu este o iluzie care servește la alinarea durerii despărțirii de cei dragi, nici nu este doar un simplu optimism uman. Este speranța întemeiată pe învierea lui Isus, care a învins moartea și ne-a deschis și nouă trecerea către plinătatea vieții. El – așa cum am amintit într-o cateheză recentă – este ”punctul de sosire al drumului nostru. Fără iubirea lui, călătoria vieții ar deveni o rătăcire fără direcție, o tragică eroare cu o destinație eșuată. […] Cel înviat garantează țărmul, ne conduce acasă, acolo unde suntem așteptați, iubiți și salvați” (Audiența generală, 15 octombrie 2025).
Și această destinație finală, ospățul în jurul căruia Domnul ne va aduna, va fi o întâlnire a iubirii. Dumnezeu ne-a creat din iubire, în iubirea Fiului său ne mântuiește de moarte, în bucuria iubirii cu El și cu cei dragi, vrea să trăim veșnic. Tocmai din acest motiv, mergem spre țintă și o anticipăm, într-o legătură de neînvins cu cei care ne-au precedat, numai atunci când trăim în iubire și practicăm iubirea unii față de alții, în special față de cei mai fragili și mai săraci. Isus ne invită cu aceste cuvinte: ”Căci am fost flămând, şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat, şi mi-aţi dat să beau, am fost străin, şi m-aţi primit, gol, şi m-aţi îmbrăcat, bolnav, şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare, şi aţi venit la mine!” (Mt 25,35-36).
Caritatea învinge moartea. În caritate, Dumnezeu ne va aduna alături de cei dragi. Și, dacă umblăm în caritate, viața noastră devine o rugăciune care se înalță și ne unește cu cei răposați, apropiindu-ne de ei, în așteptarea reîntâlnirii lor în bucuria veșniciei.
Dragi frați și surori, în timp ce durerea absenței celor care nu mai sunt printre noi rămâne întipărită în inimile noastre, să ne încredințăm speranței care nu înșală (Rom 5,5); să privim la Cristos cel Înviat și să ne gândim la cei dragi răposați ca și cum ar fi învăluiți în lumina sa; să lăsăm să răsune în noi promisiunea vieții veșnice pe care Domnul ne-o adresează. El va elimina moartea pentru totdeauna. A învins-o pentru totdeauna deschizând o trecere către viața veșnică – adică celebrând Paștele – în tunelul morții, pentru ca, uniți cu El, să putem intra și să trecem prin el și noi.
El ne așteaptă și, când îl vom întâlni la sfârșitul acestei vieți pământești, ne vom bucura împreună cu el și cu cei dragi care ne-au precedat. Fie ca această promisiune să ne susțină, să ne șteargă lacrimile și să ne îndrepte privirea înainte, spre acea speranță viitoare care nu dă greș niciodată.
E. Asmarandei
Sursa: www.vaticannews.va
