Era 11 martie în urmă cu un an când directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a definit pentru prima dat Covid-19 „pandemie”. Și a pus în alertă: „Pandemia nu este un cuvânt de folosit cu lejeritate sau neatenție”. De atunci a trecut un an și virusul a provocat în lume peste 2 milioane și jumătate de morți. În Europa numărul victimelor (actualizate la 9 martie 2021) este 890.240, fără a număra cele peste 125.000 de victime din Regatul Unit. „Și eu sunt șocat de dimensiunea acestei pandemii, o amenințare așa de mare care nu se prevedea din secolul trecut”, destăinuiește Mons. Franz-Josef Overbeck, Episcop de Essen, Germania, și vicepreședinte al Comisiei Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană, căruia i-am cerut să „întocmească” un bilanț, și personal, al acestui an abia trăit.

– Care este primul Dvs gând?

– Două imagini sunt imprimate în memorie: rugăciunea Papei Francisc pentru sfârșitul pandemiei într-o Piață San Pietro pustie și coloana lungă de vehicule militare în Italia care transportau un număr incredibil de mare de răposați. Însă aș vrea să spun și că pandemia nu a fost și nu este un eveniment apocaliptic, ci un fenomen natural și o încercare. Da, un dezastru, dar care cere astăzi o acțiune decisivă și eficace pentru a limita daunele și numeroasele consecințe.

– Ce ne-a învățat acest an de coronavirus?

– A lăsat în toți speranța ca să se îmbunătățească în curând situația. Filozoful german Kant se întreba: „În ce pot să sper?” Pentru Kant religia are misiunea de a răspunde la această întrebare și chiar noi, cu credința noastră creștină, putem da un răspuns. Un răspuns care deschide un spațiu unui tip special de viitor, adică viitorul de a trăi cu Dumnezeu. După aceea, am devenit conștienți că am intrat pe o cale din care nu putem să ne întoarcem la starea în care eram înainte. Experiența pandemiei va lăsa urme durabile, obișnuințe noi. Și în sfârșit efectele lockdown-ului asupra ambientului ne arată cât de puternic este impactul omului asupra ecosistemului. Absența forțată a deplasărilor și activităților a dat naturii o adevărată respirație și în viitor ar trebui să învățăm din această experiență.

– Coronavirusul l-a pus pe omul care, mai ales în Europa, se credea invincibil în fața fragilităților sale.

– Coronavirusul nu a fost un accident operativ în angrenajele lumii. Este mai mult. Este o încercare și a credinței noastre și a modului de a trata viața, mai ales pentru noi, creștinii. Ne obligă într-un fel să facem o examinare a conștiinței individuală și colectivă și să ne întrebăm: Cum reacționăm în situații de criză? Cum putem asigura binele comun, pornind mai ales de la cei săraci și de la cei mai fragili decât noi? Cum să justificăm această situație?

– De fapt, Europa este mai săracă și mai slabă. Epidemia a lovit economiile. Numărul săracilor a crescut. Ce „strigăt” lansează acești noi săraci astăzi guvernelor naționale și Uniunii Europene?

– Percep un strigăt de disperare care se bazează pe sentimente de incertitudine și neputință care nu au fost simțite până astăzi în manieră așa de gravă. Multe persoane și-au pierdut locul de muncă, alții nu mai pot duce înainte ocupațiile lor. Mulți alții sunt în casă și au puține opțiuni pentru a scăpa de aceste situații de criză. Acest strigăt de ajutor se exprimă așa: „Faceți ceva! Nu uitați de noi!” Ca vicepreședinte al COMECE, observ marele pericol existent în guvernele din Uniunea Europeană de a se gândi mai întâi la ele însele și să pună pe primul loc propriile interese. Și aceasta nu duce la nimic. La început, statele europene au acționat în acest mod. Astăzi, din fericire, s-a înțeles că numai împreună, și cu un proiect comun economic, politic, social și cultural putem să ne descurcăm. Îmi amintesc în această privință ceea ce a scris Papa Francisc într-o scrisoare adresată Europei, formulând un vis și indicând un drum de fraternitate, de solidaritate, o politică ce pune în centrul acțiunii sale persoana umană cu demnitatea sa inalienabilă.

– Se privește cu speranță la vaccinuri, însă calea de ieșire se prospectează lungă. Ce atitudine este cerută în aceste luni de luptă și rezistență?

– Prioritatea principală este încă aceea de a depăși cu seriozitate amenințarea coronavirus cu măsuri de succes durabil. Aceasta include și distribuirea egală a vaccinurilor. Deși cam peste tot vaccinările au început, eficacitatea lor nu este considerată sigură. De aceea, pandemia cere încă un comportament mereu responsabil având conștiința că suntem dependenți unul de altul întotdeauna și pretutindeni.

– Oamenilor le este frică. Aproape că nu este familie care să nu fi îndurat un doliu. Ce cuvânt vreți să spuneți astăzi bărbaților și femeilor din Europa?

– Cu toată suferința pe care am trăit-o în acest an de pandemie, avem nevoie de locuri de întărire și de speranță. Ne-am ciocnit cu realitatea și am recunoscut că existențele noastre sunt fragile și limitate și că moartea face parte din viață. Ne-am rugat în urmă cu câteva zile în Catedrala mea pentru decedații de coronavirus în unire cu toți Episcopii din Europa pentru a da un semn de apropiere și solidaritate. În acest timp al Postului Mare care ne însoțește la Paște, aș vrea să repet cuvintele mai actuale astăzi ca oricând ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, „nu vă fie frică”. Cu el, repet și eu astăzi: să scoatem speranță din credință și să ne încredem în Dumnezeu care este mai puternic decât moartea.

Material al agenției SIR tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro

Sursa: Ercis.ro