Rugăciune, glasuri de copii, creativitate și colind, dar mai presus de toate sentimentul de a aparține unei familii: toate acestea la „Crăciunul în Familia Don Orione”, inițiativă desfășurată duminică, 15 decembrie a.c., în biserica „Tuturor Sfinților” din Oradea. În mijlocul comunității s-a aflat Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, care a celebrat Sfânta Liturghie din duminica a cincea a Postului Nașterii Domnului (a treia a Adventului) alături de pr. Gabriel Ciubotariu și Francisc Lăcătuș, preoți ai Centrului „Don Orion e” din Oradea, pr. Cezar Moruț și arhidiaconul Grațian Gui.

Alături de credincioșii parohiei, la sărbătoare au luat parte membrii Familiei carismatice Don Orione, familii italiene din orașul nostru, elevii Liceului „Don Orione” Oradea, copii, tineri și animatori ai grupurilor Scout și Oratoriul Don Orione. După Sfânta Liturghie elevii care au frecventat cursul de chitară al parohiei au susținut un concert de colinde. Momentul a fost întregit de o scenetă de Crăciun pusă în scenă de membrii Scout. La final, cursanții atelierului de creație propus anul acesta de Liceul „Don Orione” au prezentat publicului spre vânzare operele create, din dorința de a susține proiectele caritative desfășurate de Centrul „Don Orione” Oradea. Toate acestea, sub inspirația Sfântului Alois Orione, a cărui viață a fost prezentată pe scurt în cadrul evenimentului.

Astăzi suntem în familia Don Orione de la Oradea. Cât de mare a fost inima acestui sfânt al carității? Cât întreaga lume.” – a spus PS Virgil în cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie, adresat pe marginea Pildei celor poftiți la cinădin Evanghelia duminicală (Lc 14,16-24).

Sfântul Alois Orione, când a înțeles cât de multă iertare și iubire a primit în sufletul lui de la Domnul, inima sa a crescut cât acest Pământ. Dacă facem parte din Familia lui Don Orione, atunci cu adevărat vom putea iubi pe oricine, vom putea înțelege și ierta orice persoană, vom fi buni cu aproapele nostru, mereu și întotdeauna!”, a spus episcopul. Vorbind de asemenea despre cina escatologică la care suntem invitați de Dumnezeu în Împărăția Cerurilor, păstorul Eparhiei de Oradea a subliniat faptul că în această zi Evanghelia, aparent asemănătoare cu cea a duminicii a treia din Postului Crăciunului, ne îndeamnă să reflectăm asupra a ceea ce contează cu adevărat în viața noastră:

Acești invitați vedem că nu sunt atât de interesați de Domnul ci mai degrabă de toate plăcerile acestei lumi, aparent legitime. Însă, ne legăm sufletul doar de aceste lucruri sau mergem puțin mai departe, către Domnul? Nu totul se termină aici – a asigura PS Virgil. Este normal să trăim cu bucurie această viață, căci Domnul ne invită la o nuntă, dar dacă sunt importante doar lucrurile materiale de care ne legăm, înseamnă că nu are rost nimic… căci toate acestea rămân doar aici!”.

Vorbind din suflet și despre suflet, PS Virgil ne-a invitat să citim Evangheliile încercând să mergem dincolo de cuvinte, căci vedem cum „cina continuă și invitația din partea Domnului nu se sfârșește, nu încetează niciodată! Fiecare, în mod special și particular, suntem invitați și chemați de Domnul! Doar trebuie să avem urechi să auzim, ochi să vedem și suflet să înțelegem și curaj să acceptăm!”.

Dumnezeu ne cheamă pe toți la această masă bogată, să îi spunem: „«Iată-mă, Doamne, sunt aici!». Faptul că suntem în biserică este de fapt un răspuns la invitația Domnului, pe care am auzit-o. Dacă suntem aproape de El, nimic nu este pierdut niciodată! Dacă ne legăm de Domnul, nu doar de lucrurile pământești… vom auzi chemarea Lui la nuntă, la cină, la biserică!”.

Rostind apoi o poveste cu tâlc, episcopul a evidențiat de asemenea cum toate bunurile Lui Dumnezeu – înțelepciunea, dragostea, iertarea – sunt gratuite și le-a pus adunate în inima noastră: „Dacă reușim să înțelegem aceasta, inima noastră devine la fel de mare ca lumea și le avem pe toate. (…)Mă bucur că există aceste momente în care ne putem întâlni și putem descoperi că viața o putem vedea și altfel, putem să avem sufletul și inima noastră atât de mari încât să fim disponibili oricând și în orice moment. Să o rugăm pe Maica Domnului care este mama noastră și a Bunului Sfat, mama Înțelepciunii, mama Iubirii și mama spirituală a Sf. Alois Orione, să ne ajute să ne deschidem inima și să primim Nașterea Domnului în viața noastră!”, a concluzionat PS Virgil.

După Sfânta Liturghie, pr. Francisc Lăcătuș, superior al Centrului „Don Orione” Oradea, i-a invitat pe toți cei prezenți la sărbătoarea Familiei carismatice Don Orione, să se bucure de momentele pregătite cu ocazia Crăciunului de copii și tineri pentru ca această sărbătoare să aprindă în inimile noastre Lumina de Crăciun.

Să ne deschidem inima spre caritate, iubire, așa cum a fost și inima Sfântului Alois Orione, și mai mult decât atât să avem sufletul pregătit pentru întâlnirea cu Domnul nostru Isus Cristos, căci, spunea misticul german Angelo Silesius (sec XVII) «Isus poate să se nască de o mie de ori în Betleem, dar dacă nu se naște în sufletul nostru, în zadar sărbătorim acest Crăciun»”.

Sărbătoarea s-a încheiat cu un fraternitate în subsolul bisericii, unde copiii prezenți s-au bucurat și de sosirea lui Moș Crăciun!

Biroul de Presă EGCO
Mihaela Caba-Madarasi