Valoarea vieții umane

„Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele!”

 (Ps. 139, 13)

 

Războiul absurd ia vieți omenești în fiecare zi și aceasta este o mare tragedie pentru civilizația noastră, mai ales dacă este viața copiilor.

Omenirea se află din nou într-o situație în care simţim nevoia să spunem cu voce tare că viața umană este cea mai mare valoare. Dar dacă, în lumina acestor evenimente tragice, ne îndreptăm atenția către păstrarea vieții umane din momentul concepției în timp de pace și într-o țară pașnică? Ce se întâmplă dacă ne uităm la statisticile legate de avort? Ce ne vor spune aceste cifre? Într-un moment în care poporul european se confruntă cu o altă tragedie, tot mai trebuie să protejăm viețile copiilor nenăscuți.

Domnul ne-a revelat demnitatea vieții umane pe primele pagini ale Bibliei. (Genesa 1:27)  Iar răspunsul este ,,Să nu ucizi!”,  este pomenit în Lege (Exodul 20:13; Deuteronomul 5,17) și stă la baza anumitor curente ale teologiei morale și ale bioeticii. De-a lungul istoriei, Biserica a răspuns provocărilor schimbărilor culturale, răspunzând la problemele vieții umane. În documentele Conciliului Vatican II, găsim şi un ghid pentru o nouă  eră post-consiliu, în Constituția Pastorală Gaudium et Spes. (GS, 12-22)

Catehismul Bisericii Catolice, în special, în a treia parte, se referă la  aceste aspecte și scrie: ,,O persoană  înzestrată cu suflet, minte și voință spirituală, încă de la concepția sa este îndreptată către Dumnezeu și este destinată fericirii veșnice. Ea înțelege perfecțiunea ei în căutarea adevărului și a bunătății”. (CBC, 1711)

Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, într-un ciclu de cateheze pe care îl cunoaștem ca „teologia trupului”, abordează delicat problema demnității excepționale și a importanței deosebite a corpului uman și a locului omului în istoria Mântuirii.

Dar cel mai important document care ia în considerare demnitatea vieții umane în contextul schimbărilor socio-culturale este enciclica Papei Paul  al VI-lea, HUMANAE VITAE.

Papa Paul al VI-lea subliniază că „dragostea conjugală necesită ca un bărbat și o femeie să aibă o înțelegere fidelă a datoriei lor”, și anume: paternitatea şi maternitatea responsabilă. Sarcina acestor responsabilităţi presupune „ca ei să-și recunoască îndatoririle față de Dumnezeu, față de ei înșiși, față de familia lor și față de societatea umană, menținând în același timp ordinea corectă a binelui și a valorilor”.  (NV, 10)

Apelând la o anumită disciplină în planing-ul familial, papa ne asigură că acest lucru nu îi înșeală pe soți, ci, dimpotrivă, „oferă familiei o pace reală și o ajută să facă față altor dificultăți, promovează un respect mai bun între soți, ajută cuplul să distrugă egoismul, care este dușmanul iubirii adevărate, ajută la aprofundarea sentimentului de responsabilitate.” (NV, 21)

Să apreciem darul vieții. Să fim apostoli în lume, printre alte familii.  Amintiți-vă întotdeauna că dirijorul vieții omenești este Domnul, așa că, rămânând deschiși la rodnicie în căsătorie, devenim „slujitori ai planului stabilit de Creator”.

                                                                                               Olena