17

ISPITITORUL S-A APROPIAT DE EL

Lumea din jurul nostru se prezintă plină de răutate, un adevărat deșert, adus în această stare de oameni ce acaparează totul pentru ei înșiși, apoi sunt lipsiți de viață, speranță, sentimente de dragoste adevărate și transparente. Uneori ni se pare că descoperim răul peste tot, că totul e întinat, înșelător, adică se prezintă într-un fel sau altul; că în realitate, fiecare își urmărește propriul interes, că nu există dragoste adevărată, că toată lumea se gândește numai la propriul câștig, cu orice preț. Nu ne dorim să fie așa! Nu se trăiește bine într-o astfel de lume! Putem să fim altfel!

Răul îl ispitește chiar și pe Fiul lui Dumnezeu. Lucrul acesta ne face să înțelegem puterea răului, a diavolului, adică a «celui ce dezbină». Ispitirea lui Isus ne eliberează de indignare și de rușinea de a înfrunta gânduri, întrebări, îndoieli ce ne învăluie. Isus nu-l biruie pe diavol cu o putere ieșită din comun, imposibilă pentru noi, care suntem șovăielnici și nesiguri. El răspunde mereu, în toate ispitele, nu cu cuvintele sale, ci cu Cuvântul lui Dumnezeu.

1 Atunci, Isus a fost condus de Spiritul în pustiu ca să fie ispitit de diavol. 2 După ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă i s-a făcut foame. 3 Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea să devină pâini!”. 4 Dar el, răspunzând, i-a zis: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»”. 5 Atunci diavolul l-a dus în cetatea sfântă, l-a aşezat pe coama templului 6 şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine şi te vor purta pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»!”. 7 Isus i-a zis: „Din nou este scris: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău»”. 8 Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor 9 şi i-a spus: „Îţi voi da toate acestea dacă vei cădea [înaintea mea] şi mă vei adora”. 10 Atunci Isus i-a spus: „Pleacă, Satană! Căci este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei aduce cult»”. 11 Atunci, diavolul l-a lăsat. Şi iată că se apropiau îngeri şi îi slujeau! (Matei 4,1-11).

Nu suntem puternici atunci când înțelegem totul (și uneori nu prea știm să deosebim răul), ci atunci când ne comportăm ca fii și ne încredințăm iubirii Tatălui. Răul, însă, ar vrea să ne simțim autosuficienți, izolați, plini de noi înșine, singuri. Isus e puternic pentru că îl are pe Tatăl.

Prima ispită: pâinea. Răul se ascunde, pare rațional, o posibilitate inocentă, ca și cum ne-ar face conștienți de capacitățile noastre: suntem flămânzi și atunci totul trebuie să ne satisfacă, să slujească bunăstării noastre și trebuie să devină pentru noi pâine. Răul se folosește de eul nostru, îl mângâie, îi creează iluzii pentru a ne captura în mândrie. Calc toată lumea în picioare pentru propria mea satisfacție și am impresia că e bine să fac asta rapid, cu viteza lăcomiei, a instinctului. Aceasta e ispita materialismului, când natura, bunurile, totul devine obiect de consum, de posesie, de supus bunăstării mele. Isus răspunde numai cu Cuvântul lui Dumnezeu: «Nu numai cu pâine va trăi omul!». Mult prea adesea suntem cu toții pâine, ceea ce consumăm. Viața noastră are o valoare imensă. Suntem făcuți să iubim, să stăm împreună cu ceilalți, și nu trebuie să negociem lucrul acesta pentru a ne umple cum putem stomacul, gândindu-ne numai la noi înșine. Omul se hrănește cu iubire și, mai ales, își învinge foamea dăruind iubire. Isus le-a cerut ucenicilor săi să le dea pâine celor înfometați, gratuit, înmulțind ceea ce aveau, și ne va îndemna să nu ne îngrijim de ceea ce vom mânca sau vom bea, pentru că valorăm mai mult decât mâncarea, iar dacă vom căuta Împărăția lui Dumnezeu nu ne va lipsi nimic. Cel care dorește totul pentru a se hrăni pe sine e nemulțumit și violent. Cel care nu așteaptă nimic pentru sine, care dăruiește și caută pâinea pentru toți, adică iubește, află totul și mulțumește pentru tot.

Apoi, răul perindă prin fața lui Isus împărățiile pământului, puterea și mărirea acestuia, adică respectul, foloasele, renumele, senzația de superioritate. Încearcă să-l convingă că e o mărire nemărginită, nesfârșită. Pentru un pic de putere, vindem ceea ce suntem, ne ploconim înaintea unor oameni inepți, ruinăm demnitatea, convingerile, conștiința, pentru a avea vreo carieră sau pentru a câștiga vreo funcție ori bani. Avem impresia că suntem protejați, dar e de ajuns o singură dată pentru a pătrunde într-un sistem de recompense, conveniențe, din care nu vom mai putea ieși niciodată. Avem impresia că ne e de folos, dar devenim prizonieri ai răului. În realitate, această mărire sfârșește repede, devine o dependență iar micul compromis ne transformă oricum în sclavi ai funcției și ai banului, încât nu ne mai regăsim pe noi înșine. Isus se pleacă să spele picioarele alor săi, iar puterea Lui e puterea iubirii gratuite față de toți, care tocmai de aceea toate le poate; e puterea crucii, a unei iubiri pentru ceilalți, nu pentru sine; Isus e liber pe deplin până la capăt, și de aceea veșnic.

În cele din urmă, răul îl ispitește pe Domnul prin însuși Cuvântul lui Dumnezeu, ca și cum credința ar însemna împlinirea unui gest imposibil, înfăptuirea unui miracol, atotputernicia, invulnerabilitatea; sfidarea lui Dumnezeu pentru a-Și dovedi purtarea de grijă, cerându-i să facă ceea ce vrem noi și nu invers. Răul dorește să pună stăpânire pe suflet, să și-l însușească, să-l umple de veninul neîncrederii și al iubirii de sine. Isus răspunde tot prin Cuvântul lui Dumnezeu: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău». De fapt, îl iubim ca pe un tată, ne încredințăm Lui în totalitate, asemenea pruncilor neștiutori, convinși că ne iubește. Isus va spune: «facă-se voia Ta» și în cele din urmă nu va cere să fie salvat, ci se va încredința în totalitate Lui. E cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

De ce să rezistăm ispitelor? Pentru că numai în felul acesta suntem oameni. Nu trăim numai cu pâine. Logica puterii e atât de banală și nebunească, calculează totul, ne separă de ceilalți, aduce în discuție problema celui mai mare, ne face să-i căutăm numai pe cei care ne convin. Banii acaparează sufletul, ne înrăiesc și ne îndârjesc, dându-ne impresia că avem multă putere. Isus ne dorește fericiți să fim liberi a sluji și a iubi, fără răsplată, invitându-i la masă pe cei ce nu pot să restituie nimic altceva decât iubire gratuită.

Răul se îndepărtează. Și începând din momentul acela nu mai suntem singuri în încercări, ci avem alături prezența plăcută și fidelă a lui Isus. «Mântuiește-ne de rău!». Iertarea ne transformă în fii, ne umple de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că aceasta este puterea noastră.