JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A V-A DUPĂ PAȘTI – Io 8,12-20

Textul biblic
¹²Isus le-a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. ¹³Dar fariseii i-au spus: „Tu dai mărturie despre tine; mărturia ta nu este adevărată”. ¹⁴Isus a răspuns şi le-a zis: „Chiar dacă dau mărturie despre mine însumi, mărturia mea este adevărată, pentru că ştiu de unde am venit şi unde mă duc. Dar voi nu ştiţi de unde vin sau unde mă duc. ¹⁵Voi judecaţi după trup, eu nu judec pe nimeni. ¹⁶Şi chiar dacă judec, judecata mea este vrednică de crezare, pentru că nu sunt numai eu, ci eu şi Tatăl care m-a trimis. ¹⁷Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. ¹⁸Eu sunt cel care dau mărturie despre mine însumi şi despre mine dă mărturie Tatăl care m-a trimis”. ¹⁹Atunci i-au zis: „Unde este Tatăl tău?”. Isus le-a răspuns: „Nu mă cunoaşteţi nici pe mine, nici pe Tatăl meu. Dacă m-aţi cunoaşte pe mine, l-aţi cunoaşte şi pe Tatăl meu”. ²⁰Aceste cuvinte le-a spus lângă vistierie pe când învăţa în templu; dar nimeni nu l-a prins, pentru că încă nu venise ceasul lui.

Meditaţie
Isus nu este un doar un „iluminat”, ci El este Lumina lumii, El este Cuvântul Vieții, Fiul lui Dumnezeu, iar în lumina Sa noi avem lumină. Cel care îl urmează iese din întuneric și umblă în lumină, astfel că cel care îl cunoaște pe Fiul în iubirea Sa pentru frații Săi, îl cunoaște pe Dumnezeu ca și Tată și se recunoaște pe sine ca și fiu. Acela este mântuit pentru că și-a regăsit propria identitate pierdută. Domnul este acea lumină orbitoare care luminează pe toți și pe care întunericul nu o poate cuprinde, iar această lumină s-a manifestat în Isus Cristos, care este oglinda sau imaginea fidelă a Tatălui, care este Părintele vieții și al luminii, este Lumina însăși.

Episodul evanghelic se desfășoară în zona templului, în perioada Sărbătorii Corturilor, imediat după marea sărbătoare în care se celebrează amintirea roadele din Țara făgăduinței, binecuvântarea totală a lui Dumnezeu, semn al punctului de sosire al lui Dumnezeu în istorie, când pământul își va da roade sale. Era sărbătoarea din octombrie în care era invocată apa pentru sezonul următor, deci pentru fecunditate, pentru viața din anul următor și mulțumire pentru anul care a trecut, celebrând diverse liturgii la izvorul piscinei Siloe. În același timp, Ierusalimul era luminat de torțe zi și noapte. În ultima zi, Isus s-a proclamat pe sine: „Eu sunt apa vieții, și cei care sunt însetați să vină la mine și să bea, și această apă se va face în ei izvor de apă vie, spre viața veșnică”. Apa este simbolul vieții, iar Isus este adevărata viață, și oricine vine la El, primește viața Sa, iar viața lui Isus este viața Fiului, a Fiului lui Dumnezeu.

Lumina îi permite omului să se orienteze, să nu se piardă, să știe de unde vine și încotro se îndreaptă, să aibă relații cu lucrurile și persoanele: lumina este importantă pentru că fără lumină nu există viață, iar viața pe care omul o trăiește în întuneric nu e viață. Isus este Lumina interioară, care luminează pe tot omul ce vine în lume. El este lumina vieții, sensul vieții. Ne-am putea întreba în ce fel Isus este lumina lumii? El este lumină pentru că este Fiul care îl cunoaște pe Tatăl. Lumina lumii înseamnă a cunoaște iubirea cu care suntem iubiți, de unde venim și încotro ne îndreptăm. Dacă noi nu cunoaștem iubirea cu care suntem iubiți, atunci e ca și cum nu am avea identitate, deoarece adevărata noastră identitate ne este dată de iubirea cu care suntem iubiți, iar această iubire ne face să devenim fii, ne face să existăm! Dacă nu știm acest lucru, atunci vom căuta fără folos identitatea noastră în alte lucruri: în putere, dominare, bani, acumulare de bunuri, în a-i exploata pe ceilalți. Isus însă ne revelează adevărata noastră identitate de fii ai lui Dumnezeu și frați ai Săi. Iar această identitate de fii se va revela în lupta dintre adevăr și minciună, dintre întuneric și lumină.

Întunericul se confruntă cu lumina, și acest întuneric este format din tenebrele care locuiesc adesea în sufletul nostru: dubiile noastre, fricile noastre, viciile și dependențele noastre, minciunile și păcatele noastre. În acest întuneric al nostru intră Isus, lumina lumii, luminând toate unghiurile sufletului nostru, chiar și pe cele mai întunecate. El știe că o viață trăită în întuneric este o viață fără sens, fără un scop precis, o viață trăită în sclavie și în moarte. Iar El vine să lumineze întunericul nostru cel mai profund cu iubirea Sa! Nu numai Dumnezeu singur este lumină, dar și noi care suntem creați după chipul și asemănarea Sa, suntem chemați să reflectăm, cu chipul descoperit, această lumină, deoarece Fiul are aceeași natură ca și Tatăl, adică și noi fiii Tatălui Ceresc suntem chemați să devenim lumină ca și El! Așadar, Isus este lumina lumii, nu doar a unei grupări sau națiuni, ci a lumii întregi, la fel cum Evanghelia îl luminează pe tot omul, pentru că lumina fiecărui om este iubirea Tatălui care se reflectă în iubirea fraților.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare pr. Răzvan Iacob VASILE