Textul biblic

19 În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”. 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. 22 Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt! 23 Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. 24 Însă Tóma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. 25Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!”. Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. 26 După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Tóma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!”. 27 Apoi i-a spus lui Tóma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!”. 28 Tóma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. 29 Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!”. 30 Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31 Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

Meditaţie

«Domnul meu şi Dumnezeul meu!». Exclamaţia apostolului Toma constituie culmea credinţei în Isus, propusă şi nouă prin vestirea celor dintâi care l-au văzut şi l-au primit. Toma, zis şi Geamănul, e geamănul fiecăruia dintre noi, necredincioşi sau, mai bine zis, neîncrezători, îndoielnici asemenea lui, chemaţi să devenim gemeni cu Isus prin credinţă.

Toma nu era de faţă atunci când ceilalţi l-au văzut pe Domnul, şi nu poate crede mărturia lor. Vrea să-l vadă pe Isus cu ochii lui, ceea ce se va şi întâmpla, însă în mijlocul întregii comunităţi apostolice şi cu reproşul lui Isus pentru necredinţa în mărturia celorlalţi care, spre deosebire de el, sunt fericiţi pentru că nu au văzut, şi totuşi au crezut.

Această relatare încheie drumul de credinţă al primilor ucenici, deschizându-l celor care, de acum înainte, vor crede mărturiei lor. Dincolo de a sublinia faptul că Cel Înviat e una şi aceeaşi persoană cu Cel Răstignit, textul dezvoltă legătura dintre «a vedea» şi «a crede». Toma nu doar că are îndoieli în privinţa Celui Înviat, ca, de altfel, toţiceilalţi care l-au văzut, însă el exclude valoarea mărturiei. Acesta e primul eşec al mesajului pascal sau, mai bine zis, cel de-al doilea, după cel al femeilor mironosiţe, relatat în Luca 24,11. Respingerea din start a mărturiei distruge orice relaţie şi face imposibilă orice transmitere a informaţiei, a mesajului. Omul nu poate exista fără încredere în cuvântul celuilalt, însăşi natura lui e relaţionare şi cultură.

Pentru noi, cei de azi, absenţa lui Toma de la arătarea lui Isus e un câştig. Înţelegem, în felul acesta, ce înseamnă credinţa. Isus i se arată lui Toma, dar spune că mai fericiţi suntem noi, care credem fără să-l fi văzut (cf. 1Petru 1,8). Credinţa e aceeaşi în ambele situaţii. Apostolii, fiind contemporani cu Isus, l-au văzut, de aceea au crezut şi-l pot mărturisi. Noi, care venim din urmă, nu-l putem vedea, dar putem crede în el prin mărturia celor ce-au fost mai înainte de noi. Orice eveniment din trecut, având caracter irepetabil, poate fi transmis princuvânt, care are rolul de a actualiza, a face prezent ceea ce e absent.Atât relatarea faptelor cât şi faptele însele sunt, în egală măsură, semnele Măririi. Cel care primeşte cuvântul mărturiei se află înaintea Domnului Vieţii, care îi vorbeşte.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni

traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA