Duminică, 14 martie 2021, în Parohia Greco Catolică Sfânta Treime din Șimleu Silvaniei, în cadrul liturghiei copiilor, de la ora 11:45, a avut loc adeziunea copiilor prezenți la Corul Enjoy Music.

Ne bucurăm că familia Enjoy Music ajunge și pe aceste meleaguri.

Liturghia a început cu procesiunea și a fost condusă de Pr. Florin Mărincean iar după citirea Sfintei Evanghelii, Pr. Paul Popa i-a invitat pe copii , să înceapă un post frumos cu rugăciune, presărat cu fapte bune, iar în acest fel sufletul să învie și să se înalțe cât mai sus, către Domnul Isus.

La finalul Sfintei Liturghii, Pr. Protopop Nicolae Bodea, a prezentat misiunea asociației și a invitat copiii prezenți să facă parte din familia Enjoy Music.

Ovidiu Lazar le-a prezentat realizările asociației de până acum și proiectele de viitor, și le-a dăruit fiecărui copil prezent o eșarfă marca Enjoy Music, ca semn al adeziunii în Corul Enjoy Music.

Cântecele și răspunsurile de la Sfânta Liturghie, au fost coordonate de referentul asociației Enjoy Music în Sălaj, Oli Wolf, care cu multă dedicare oferă din timpul său pentru a forma copiii și a-i ajuta să cânte cât mai frumos și să se bucure de timpul petrecut cu Isus.

Mulțumim Pr. Protopop Nicolae Bodea, Pr. Florin Mărincean și Oli Wolf pentru disponibilitate și implicare! De acum ne unim forțele pentru a oferi cât mai multor copii și tineri posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere muzical și în același timp de a fi cât mai aproape de Bunul Dumnezeu.

La final, Paula Popa eleva a Enjoy Music a interpretat piesa “Când uitați să mai visați”, iar de acum, frumosul și extraordinarul cor Enjoy Music – Șimleu Silvaniei a interpretat piesele „Te voi Lăuda” și „Ce mare ești tu”.

                                                                                                                   Echipa Enjoy Music