Luni în săptămâna a 2-a după Paşti – Ioan 2,1-11

Textul biblic
¹În ziua a treia, s-a făcut o nuntă în Cána Galileii şi mama lui Isus era acolo. ²A fost chemat şi Isus cu discipolii lui la nuntă. ³Lipsind [la un moment dat] vinul, mama lui Isus i-a zis: „Nu [mai] au vin”. ⁴Dar Isus i-a spus: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu”. ⁵Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune!”. ⁶Erau acolo şase vase de piatră puse pentru purificarea iudeilor, fiecare de două sau trei măsuri. ⁷Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă!”. Iar ei le-au umplut până sus. ⁸Atunci le-a zis: „Scoateţi acum şi duceţi stolnicului nunţii!”. Ei iau dus. ⁹Când a gustat stolnicul apa devenită vin – şi el nu ştia de unde este, dar slujitorii care o aduseseră ştiau – stolnicul l-a chemat pe mire ¹⁰şi i-a spus: „Orice om pune mai întâi vinul bun, iar când s-au îmbătat, pe cel mai slab. Tu ai ţinut vinul bun până acum!”. ¹¹Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cána Galileii. Şi-a arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el.

Meditaţie
Evanghelia de azi ni-l prezintă pe Isus oferind vin nou la o nuntă ce e pe cale să se încheie prematur din lipsă de vin. Această întâmplare, aşa cum ne-o prezintă Ioan, trebuie interpretată ca manifestare a «măririi» sale.

Începutul semnelor face trimitere direct a sfârşitul evangheliei, atunci când vine ceasul în care Domnul ne descoperă mărirea sa iubindu-ne până la sfârşit, dăruindu-ne Spiritul său şi devenind el însuşi izvor de apă şi sânge. Pe cruce se înfăptuieşte nunta dintre Dumnezeu şi oamenire.

În Sfânta Scriptură, unirea nupţială e simbolul cel mai profund al Legământului dintre Dumnezeu şi poporul său, însă acest Legământ a fost mereu încălcat de oameni. Predicarea profetică denunţă constant trădarea, chemând la convertire şi făgăduind un viitor în care iubirea dintre Dumnezeu şi om urmează să reînflorească în toată splendoarea.

Relatarea nu se opreşte asupra miracolului, ci se concentrează, mai degrabă, asupra gratuităţii şi măreţiei darului. Diferitele detalii trebuie interpretate tot la lumina a ceea ce se întâmplă, în viziunea evanghelistului, la Cana: prezenţa lui Isus constituie reînnoirea Legământului, începutul nunţii cereşti.

Textul vorbeşte despre nuntă, despre vinul care lipseşte, despre servitori, despre şase vase de piatră, despre apă şi despre vin bun, păstrat până acum. Nu se menţionează numele miresei, iar mirele e amintit doar în trecere, ca interlocutor al stolnicului. Dacă nunta reprezintă Legământul dintre Dumnezeu şi popor, vinul care se termină e puţina iubire a omului, vasele din piatră pentru curăţire, fiind goale, ne duc cu gândul la Legea neîmplinită. Apa, element primordial al creaţiei, devine «vin bun», oferit la sfârşit, pe care «acum» îl putem pregusta.

Evanghelistul însuşi ne spune că textul de faţă trebuie interpretat nu doar ca «un semn», ci ca «începutul semnelor», care luminează ceea ce va povesti evanghelia în continuare despre Isus din Nazaret. «Semn» nu înseamnă doar ceva ce arată altceva, ca un indicator rutier ci, mai degrabă, e un «symbol», care face oarecum deja prezent ceea ce indică: vindecarea orbului – Isus este lumina; înmulţirea pâinilor – Isus e hrana; învierea lui Lazăr – Isus e viaţa. În aceeaşi ordine de idei, vinul cel bun arată mărirea Domnului, Isus e Mirele. Prin el a sosit ceasul celebrării nunţii dintre Dumnezeu şi poporul său. Trupul Fiului Omului înseamnă deschiderea cerului spre pământ, comuniunea deplină între Dumnezeu şi om.

Drama poporului Israel, moştenitorul făgăduinţei şi poporul speranţei, e drama fiecărui om: lipsa vinului. Unde sunt iubirea, bucuria şi viaţa pentru care am fost creaţi şi de care ne simţim lipsiţi? Prin Isus, Cuvântul făcut Trup, avem posibilitatea de a ne înfrupta din vinul oferit din belşug. Prin el se înfăptuieşte binecuvântarea promisă lui Avraam şi, în el, tuturor neamurilor. Prin acest semn, Isus nu a vindecat pe cineva anume de vreo boală, aşa cum face cu alte ocazii, ci pur şi simplu ne-a mântuit de acel rău subtil ce ne distruge umanitatea: lipsa vinului, absenţa iubirii şi a bucuriei.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA