MARȚI ÎN SĂPTĂMÂNA A VI-A DIN POSTUL MARE – Io 13, 1-17

Textul biblic
¹ Înainte de Sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. ² În timpul cinei – când diavolul pusese deja [gândul] de a-l trăda în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon –, ³ ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a ieşit şi că la Dumnezeu merge, ⁴ sa ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un ştergar, sa încins. ⁵ Apoi a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. ⁶ A venit deci la Simon Petru; acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?”. ⁷ Isus a răspuns şi i-a zis: „Ceea ce fac eu, tu nu ştii acum, dar vei cunoaşte după aceasta”. ⁸Petru i-a spus: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!”. Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine”. ⁹ Simon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul”. ¹⁰ Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu are nevoie să-şi spele decât picioarele, căci este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. ¹¹ Căci îl ştia pe cel care avea să-l trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi”. ¹² După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a spus: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? ¹³ Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine spuneţi, pentru că sunt. ¹⁴ Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.¹⁵ Căci v-am dat exemplu ca şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu. ¹⁶ Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai mare decât stăpânul său şi nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. ¹⁷ Ştiind acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi. 

Meditaţie
Domnul se dezbracă de hainele Sale, se încinge cu un ștergar și începe să spele picioarele ucenicilor. În acest gest îl vedem pe Dumnezeu în mărirea (gloria) Sa: Dumnezeu este iubire, o iubire care se pune în serviciul celui pe care îl iubește, adevărata putere a Domnului ni se revelează în slujire! După cum Domnul a spălat picioarele ucenicilor, la fel mi le spală și mie, care sunt asemenea lui Petru care îl renegă, asemenea lui Iuda care îl trădează sau asemenea tuturor celorlalți care fug și îl abandonează. Și aici ni se revelează că mântuirea nu este dată de ceea ce facem noi pentru Dumnezeu, de eforturile și acțiunile noastre, ci înseamnă să acceptăm ceea ce El face pentru noi. Aceasta este de fapt legea eternă sau principiul care stă la baza vieții noi, pentru că ne permite să ne iubim la fel cum ne iubește El!

Evanghelistul Ioan nu descrie instituirea Sfintei Euharistii, chiar dacă vorbește în mod amplu despre aceasta în capitolul 6, când spune că „adevărata pâine este Trupul Său dat pentru noi”. În acest text în loc să vorbească în mod explicit despre Sfânta Euharistie, evanghelistul vorbește despre Isus care spală picioarele ucenicilor, care îi dă apoi o îmbucătură de pâine și lui Iuda și mai apoi vorbește despre porunca iubirii, care reprezintă de fapt tocmai acest gest al spălării picioarelor. Ne-am putea întreba de ce face evanghelistul Ioan acest lucru? Pentru că el dorește ca Euharistia să nu fie percepută ca un rit magic: Euharistia înseamnă tocmai a spăla picioarele, Euharistia înseamnă a avea aceeași iubire pe care Isus a avut-o față de toți, chiar și față de Iuda. Așadar suntem invitați să imităm în viața de zi cu zi această iubire a Mântuitorului, pentru că „doar cel care mănâncă Trupul Meu va avea viață în el”. Astfel, descoperim că Euharistia este însuși Domnul care și-a dat viața din iubire pentru noi și care astfel ne-a dăruit Spiritul Său, iar Sfânta Împărtășanie în care noi „mâncăm Trupul și bem Sângele Său”, ne hrănește cu adevărat, ne întărește, ne ajută să „trăim din El și în El”, și devine în mod concret capacitatea de a merge pe urmele Sale, ne dă puterea de a-L urma și de a face ce a făcut El, adică de a ne spăla picioarele unii altora, slujindu-ne cu iubire unii pe alții.

De multe ori citind acest text, suntem tentați să-l considerăm ca și un „gest umilitor” al Domnului care „s-a înjosit până la a spăla picioarele ucenicilor Săi”! În realitate, dacă citim și medităm cu atenție vedem că nu reiese că Isus s-a umilit spălând picioarele, ci făcând acest gest se revelează pe Sine ca fiind Dumnezeu adevărat, exprimă conștiința deplină de a fi Dumnezeu, având puterea lui Dumnezeu în mâinile Sale, dezvăluindu-ne misiunea Sa: vine de la Tatăl și se reîntoarce la Tatăl. Acesta este ceasul în care se manifestă mărirea Sa, pentru că tocmai spălând picioarele ucenicilor își exprimă esența sa divină, ne arată cine este Dumnezeu: Dumnezeu este unul care spală picioarele, unul care slujește! Dacă în textul paralel al evangheliei după Luca Isus va spune: „Iată eu stau în mijlocul vostru ca unul ce slujește”, evanghelistul Ioan ne oferă o „icoană”, o imagine concretă a Fiului care este egal cu Tatăl și care se pune să spele picioarele. Dumnezeu este iubire, iar iubirea este cu adevărat umilință și nu umilire; umilirea este pentru cei orgolioși și mândri, dar adevărata Iubire este umilă! Gestul spălării picioarelor ne arată cum Isus ține în mâinile Sale picioarele ucenicilor, și în mod simbolic ia în mâinile Sale întreaga noastră existență, o spală, o vindecă și o mântuiește, arătându-ne că întreaga noastră viață este în mâinile Lui și că El este cu adevărat Cel care poate să ne repună mereu pe calea cea dreaptă înspre Împărăție.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni

traducere şi adaptare pr. Răzvan Iacob VASILE