LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A V-A DIN POSTUL MARE – Lc 23, 32-49

Textul biblic
³²Împreună cu el mai erau duşi doi răufăcători ca să fie ucişi. ³³Când au ajuns la locul numit „Craniul”, acolo i-au răstignit pe el şi pe răufăcători, unul la dreapta şi unul la stânga. ³⁴Atunci Isus a spus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”. Apoi, ca să împartă hainele lui, au aruncat sorţii. ³⁵Poporul stătea şi privea, iar conducătorii îşi băteau joc de el, spunând: „Pe alţii i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristos al lui Dumnezeu, alesul!”. ³⁶Şi soldaţii îl luau în râs când se apropiau de el şi-i aduceau oţet, ³⁷spunând: „Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi!”. ³⁸Deasupra lui era şi o inscripţie: „Acesta este regele iudeilor”. ³⁹Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta, spunând: „Oare nu eşti tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!”. ⁴⁰Dar celălalt, luând cuvântul şi mustrându-l, i-a spus: „Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeaşi condamnare? ⁴¹Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am făcut; dar el n-a făcut niciun rău”. ⁴²Şi spunea: „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!”. ⁴³Iar el i-a spus: „Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!”. ⁴⁴Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. ⁴⁵Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. ⁴⁶Isus a strigat cu glas puternic şi a spus: „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu”. Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul. ⁴⁷Centurionul, văzând ceea ce s-a întâmplat, l-a glorificat pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, omul acesta era drept”. ⁴⁸Şi toate mulţimile adunate la această privelişte, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul. ⁴⁹Toţi cunoscuţii săi şi femeile care l-au urmat din Galileea stăteau mai deoparte şi priveau acestea.

Meditaţie
Psalmul 22 reprezintă sinteza și punctul culminant al încrederii și al sentimentului de apropiere față de Dumnezeu pe care îl experimentăm în rugăciune (Chiar de voi umbla prin mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de niciun rău, pentru că Tu eşti cu mine!) și de fapt acesta este punctul central al Evangheliei. Dacă prima parte a Evangheliei după Luca ne vorbește despre cuvântul care ne vindecă de falsele noastre imagini despre noi și despre Dumnezeu, ne vindecă de rău și de greșeli pentru a ne reda adevăratul nostru chip (cel de fii ai lui Dumnezeu), în a doua parte a Evangheliei suntem invitați să contemplăm acest chip al lui Cristos care se va revela pe deplin în momentul răstignirii și morții sale pe cruce. Iar în textul evanghelic de astăzi vom ajunge să vedem adevăratul chip al lui Dumnezeu, un Dumnezeu care își dăruiește viața din iubire pentru noi.

Fiul lui Dumnezeu este răstignit pe cruce, între doi tâlhari, dar chiar și pe cruce Isus se revelează ca și Dumnezeu, iertându-l pe tâlharul care se căiește, iertând Isus ne arată ce înseamnă mântuirea: a te simți iertat și iubit de Dumnezeu! Ni se prezintă de asemenea și 3 false interpretări despre mântuire, am putea spune ultimele 3 ispitiri ale lui Isus: în primul rând mântuirea religioasă pe care o aduce Isus este aceea de a ne mântui și salva de imaginile noastre false despre Dumnezeu, apoi ne mântuiește de imaginile false pe care le avem despre relațiile cu celelalte persoane (inclusiv la nivel politic) și ne mântuiește de concepția falsă pe care o avem despre sensul vieții și al morții. Vedem totodată că tâlharul care se convertește va reuși să înțeleagă care este sensul crucii. El înțelege cine este Dumnezeul său pentru că îl vede pe Fiul lui Dumnezeu care stă acolo lângă el cu o iubire care este mai puternică decât moartea. Tâlharul îl va recunoaște ca și Dumnezeu pentru că vede ceea ce face Dumnezeu din iubire față de el.

Ni se prezintă apoi o interpretare cosmică a morții lui Isus: soarele s-a întunecat, este sfârșitul lumii, adică sfârșitul lumii idolilor și a falselor noastre imagini și concepții despre Dumnezeu: s-a rupt catapeteasma Templului care ascundea chipul lui Dumnezeu. În acel moment are loc „nașterea” lui Dumnezeu pe pământ, iar noi putem să vedem pe cruce adevăratul chip al lui Dumnezeu, putem să îl vedem pe Dumnezeu „față către față”. Pe cruce, Isus e recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu de tâlhar și de centurion: Acesta era cu adevărat un om drept, iar eu l-am ucis! Aceștia au înțeles că în întreaga lor viață nu au făcut altceva decât să facă rău celor din jur, iar astfel l-au ucis pe „Cel cu adevărat drept”, pe Fiul lui Dumnezeu, dar în același timp au înțeles că Dumnezeu și-a dat viața pentru ei, a murit pentru ei. Și acest lucru ar trebui să îl înțelegem și noi ca și creștini. Prin episodul răstignirii lui Isus ni se arată cine este Dumnezeu și cine suntem noi. Ni se mai arată apoi cum putem să învingem răul și păcatul din lume, doar prin cruce: și noi creștini de azi putem învinge doar la fel cum a învins Isus.

Scena se încheie cu mulţimile adunate la această privelişte, care văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul. Și noi facem parte din aceste mulțimi, care „se întorc bătându-și pieptul”. În timp ce înainte viața lor era o fugă de Dumnezeu înspre moarte, acum toată viața lor începe să fie o „întoarcere”, o schimbare de direcție, dinspre moarte spre adevărata viață. Au înțeles că viața are cu totul un alt sens, că pot să trăiască altfel, pot să trăiască o viață nouă pentru că acum au o nouă imagine despre Dumnezeu, o nouă imagine despre om, o nouă concepție despre viață și moarte. Au înțeles că ceea ce contează cel mai mult în viață sunt iubirea și iertarea și știu că viața înseamnă a trăi în fraternitate și solidaritate cu cei din jur. În acel moment și-au dat seama că aceasta înseamnă a-l cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, aceasta înseamnă viața veșnică și atunci „au intrat” în viața lui Dumnezeu.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Luca
adaptare: pr. Răzvan Iacob VASILE