Luni în săptămâna a 3-a după Paşti – Ioan 4, 46-54

Textul biblic
⁴⁶A venit deci din nou în Cána Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Acolo era un funcţionar regal al cărui fiu era bolnav în Cafárnaum. ⁴⁷Când a auzit acesta că Isus a venit din Iudéea în Galiléea, a venit la el şi i-a cerut să coboare şi să-i vindece fiul, căci era pe moarte. ⁴⁸Atunci, Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!”. ⁴⁹Funcţionarul regal i-a zis: „Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!”. ⁵⁰Isus i-a zis: „Mergi, fiul tău trăieşte!”. Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus şi s-a dus. ⁵¹Şi, iată, coborând, servitorii lui i-au ieşit înainte, spunându-i că fiul lui trăieşte! ⁵²I-a întrebat, deci, la ce oră a început să-i fie mai bine, iar ei i-au spus: „Ieri, la ceasul al şaptelea l-a lăsat febra”. ⁵³Tatăl şi-a dat seama că în ceasul acela îi spusese Isus: „Fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toată casa lui. ⁵⁴Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut Isus când a venit din Iudéea în Galiléea.

Meditaţie
Evanghelia de azi ne învaţă că a trăi înseamnă a crede în Cuvânt, ba mai mult, Cuvântul e viaţa a tot ceea ce există, şi are puterea de a-i face fii ai lui Dumnezeu pe cei care îl primesc. Isus se întoarce la Cana Galileii, locul unde a împlinit «începutul semnelor». Scopul activităţii sale e acela de a face cunoscut darul lui Dumnezeu, adică pe Dumnezeu însuşi, care se dăruieşte oamenilor. Se întoarce de la Ierusalim, din prima vizită la «ai săi», care nu l-au primit. Instituţiile religioase, Legământul, Templul şi Legea, îl refuză. De fapt, aceste mijlocitoare către Dumnezeu au ajuns mijloace în ele însele: făgăduinţa îl înlocuieşte pe Cel Făgăduit, Legământul pe cel care îl propune, pe aliatul nostru, Legea substituie iubirea iar Templul pe Dumnezeu. Pe scurt, semnul se substituie semnificaţiei sale. Aceste deviaţii au fost întotdeauna denunţate de profeţi. Instituţiile, sedimentări ale culturii, se aseamănă cu tehnica modernă: omul a inventat-o pentru a se apăra de natură, iar acum întâmpină probleme în a se apăra de efectele ei nedorite.

Acest «al doilea semn» relatat de evanghelist, darul vieţii fizice, e semnul darului vieţii veşnice, acordată tatălui datorită credinţei în Fiul. Credinţa nu cere semne şi minuni, dar ştie să citească sensul acelui semn care e Cuvântul, descoperind ce spune, cine îl spune şi de ce îl spune. Pentru funcţionarul regal, care ştie să-l citească, Cuvântul Domnului e garanţia vieţii. Suntem chemaţi şi noi, cei care citim acum, să credem asemenea lui, fără să vedem minunea. Adevărata minune e cea a credinţei tatălui, iar viaţa restituită fiului e reflexia acestei credinţe. Funcţionarul regal e asemenea lui Avram, părintele nostru în credinţă: viaţa lui e credinţa în făgăduinţa Domnului.

Povestirea ne arată modul în care putem şi noi, cei care nu l-am văzut pe Domnul, să-l întâlnim faţă în faţă prin credinţa în Cuvânt. Cuvântul şi credinţa, iubirea şi viaţa sunt de nedespărţit, la fel cum, pe de cealaltă parte, inseparabile sunt minciuna şi neîncrederea, neputinţa şi moartea. Credinţa e singura cale de acces spre Cuvânt, care e viaţa. Ce ar avea omul dacă nu ar putea să se încreadă în nici un cuvânt, nici măcar în relaţia tată-fiu?

Nimeni nu e străin pentru Dumnezeu. Darul Fiului se oferă fiecărui om care se confruntă cu propriile limite, în chestiuni de viaţă şi de moarte. De fapt, doar cel care nu îşi arogă merite poate primi darul gratuit. A trăi înseamnă a crede în iubirea cu care Tatăl îl iubeşte pe Fiul, aceeaşi iubire cu care îl iubeşte pe fiecare dintre noi. Cel care cunoaşte şi conştientizează acest lucru, are viaţă veşnică. E un nou mod de a fi om, eliberat de boala de moarte ce-l stăpâneşte – lipsa de încredere, ce rupe legătura vitală tată-fiu.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA