Textul biblic
15 Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti. 16 Puţin şi nu mă veţi mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea”. 17 Atunci, unii dintre discipolii lui au spus unii către alţii: „Ce înseamnă ceea ce ne spune «Puţin şi nu mă veţi mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea» şi «Mă duc la Tatăl»?”. 18 Deci, spuneau: „Ce înseamnă acest «puţin»? Nu înţelegem ce spune”. 19 Isus a aflat că voiau să-l întrebe şi le-a zis: „Pentru aceasta vă întrebaţi între voi, că v-am spus: «Puţin şi nu mă veţi mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea»? 20 Adevăr, adevăr vă spun: voi veţi plânge şi veţi jeli, iar lumea se va bucura; voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră va deveni bucurie. 21 Femeia, când naşte, este tristă pentru că i-a venit ceasul, dar, după ce a născut copilul, nu-şi mai aminteşte de chin de bucurie că s-a născut un om pe lume. 22 Iată, acum şi voi sunteţi trişti, dar vă voi vedea din nou şi inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. 23 În ziua aceea nu mă veţi mai întreba nimic. Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în numele meu, vă va da.
Meditaţie
Deşi enigmatic pentru ascultătorii lui Isus, sensul acestui discurs e clar pentru cei care citesc astăzi evanghelia. Este vorba aici despre două momente: în primul, ucenicii îl mai văd încă puţin, înainte să moară şi să fie înmormântat, iar în cel de-al doilea nu îl mai văd până la înviere. Aceste perioade de timp corespund Vinerii Mari şi Sâmbetei Mari, două zile de doliu ce duc spre cea de-a treia zi, a bucuriei nemărginite. Vinerea Mare e marcată de scandal, păcat şi abandonare; Sâmbăta Mare – de cugetare, convertire şi întoarcere. Acestea sunt cele două etape ale trecerii noastre împreună cu Isus din lume spre Tatăl. În prima dintre ele se prăbuşesc idolii omului, în măsura în care cugetă, iubeşte şi nădăjduieşte; în cea de-a doua se naşte o nouă aşteptare, ce deschide calea spre făgăduinţa lui Dumnezeu.
Ambele perioade de timp sunt marcate de tristeţe, dar sunt două feluri diferite de tristeţe. Una, ce vine din lume, provoacă risipă şi moarte, pe când cealaltă, care provine de la Dumnezeu, stârneşte convertire şi mântuire (cf. 2Corinteni 7,8-10). Spiritul Adevărului se foloseşte de amândouă aceste perioade, prin prima convinge lumea de răul în care se află (cf. vv.8-10) iar prin cea de-a doua îi conduce pe ucenici spre adevăr, dăruindu-le puterea de a suporta povara (cf. vv. 12-13).
Toate acestea sunt valabile şi pentru noi, cititorii de astăzi ai evangheliei. Cu toţii străbatem aceste două perioade de timp, etape din viaţă. Paştele reprezintă însăşi forma vieţii spirituale, înţeleasă ca trecere de la moarte la viaţă, de la păcat la convertire, de la durere la consolare, de la mâhnire la bucurie. Fiecare împlineşte în sine misterul pascal şi e chemat să-şi interpreteze propria existenţă prin prisma experienţei ucenicilor.
«Ce înseamnă acest „puţin”?». Ucenicii nu văd ceea ce deosebeşte cele două perioade de timp, ci ceea ce le uneşte, concentrându-se asupra acelui „puţin” (timp) despre care vorbeşte Isus. Ceea ce le scapă e faptul că timpul e asemenea vieţii: aparent e la fel tot timpul şi pentru toţi însă, în realitate, diferă în funcţie de Spiritul cu care este trăit.
după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA
