JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A IV-A DIN POSTUL MARE – Mc 15, 16-32

Textul biblic
¹⁶ Soldaţii l-au adus în curte, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. ¹⁷ L-au îmbrăcat cu [o haină de] purpură şi, împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap. ¹⁸ Apoi au început să-l salute: „Bucură-te, rege al iudeilor!”. ¹⁹ Şi-l loveau peste cap cu o trestie, îl scuipau şi, căzând în genunchi, se prosternau înaintea lui. ²⁰ Şi, după ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de [haina de] purpură şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară ca să-l răstignească. ²¹ Au constrâns un trecător, un oarecare Símon din Cirene, care venea de la câmp, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, ca să ducă crucea lui [Isus]. ²² L-au dus la locul numit „Golgota”, care, tradus, înseamnă „locul Craniului”. ²³ Şi i-au dat vin înmiresmat, dar el nu a luat. ²⁴ Apoi l-au răstignit şi, împărţind hainele lui, au aruncat zarurile pentru ele, care ce să ia. ²⁵ Era ceasul al treilea când l-au răstignit. ²⁶ Era scrisă inscripţia condamnării lui: „Regele iudeilor”. ²⁷ Împreună cu el au răstignit şi doi tâlhari, unul la dreapta şi unul la stânga lui. ²⁸. ²⁹ Cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând: „Hei, tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, ³⁰ salvează-te pe tine însuţi coborând de pe cruce!”. ³¹ La fel şi arhiereii, între ei, îl luau în râs împreună cu cărturarii şi spuneau: „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva. ³² Cristos, regele Israélului, să coboare acum de pe cruce ca să vedem şi să credem!”. Îl insultau şi cei răstigniţi cu el.

Meditație
Noi suntem obișnuiți în general să asociem suferința cu vina, adică trebuie să fii vinovat în momentul în care suferi sau cu alte cuvinte, pedeapsa apare în urma răului făcut. Textul evanghelic de astăzi ne arată însă contrariul a ceea ce spun ideologiile puterii acestei lumi. De obicei, suferința dreptului ne scandalizează, doar că în momentul în care eu fac o nedreptate, nu voi suferi eu, ci acela care va suporta acea nedreptate, adică răul îl poartă cel care nu-l săvârșește. Și cine ne mântuiește de ceea ce este rău? Nu cel care săvârșește răul, ci cel care suportă răul, cel care va ispăși păcatul nostru și va plăti pentru el. În episodul încoronării lui Isus cu spini putem vedea că adevăratul rege este acela care ne mântuiește luând tot răul nostru asupra lui. Prin intermediul a câteva gesturi simbolice se descrie într-un mod simplu tot răul pe care noi oamenii îl facem. Și ne-am putea întreba unde se revarsă tot acest rău? Asupra acestui chip încoronat cu spini, care este în același timp atât chipul lui Dumnezeu, cât și chipul desfigurat al omului. Și aici ni se arată cum am fost mântuiți.

De acum nu se va mai vorbi de Isus, Fiul lui Dumnezeu nu va mai avea un nume, luând astfel numele fiecărui om, devenind astfel „cel dintâi dintre mulți frați”. Isus devine mai întâi obiectul violenței soldaților care îl iau și îl duc înăuntru în curte. Vedem astfel, că punctul central al oricărei violențe și asupra căruia se descarcă orice gest violent este mereu cel nevinovat și drept. Cel slab este cel care suferă mereu de pe seama celor puternici. Asistăm la o scenă de răutate și de cruzime, deoarece răutatea știe să iasă mereu la suprafață și găsește mereu spațiu în viața omului. În acest fel Isus se identifică cu toți cei mici, slabi și nevinovați care vor suferi de-a lungul timpurilor, dorind să ne arate care sunt consecințele violenței și ale răutății: ne ajută astfel să vedem realitatea noastră, dar și realitatea iubirii Sale pentru noi.

În acest episod al încoronării cu spini Isus ne arată că adevărata mărire a omului nu constă în a-l domina pe celălalt, în a-i face rău, în a-l subjuga, ci adevărata glorie se revelează în a-i iubi și a-i sluji pe cei de lângă noi. Contemplând scena încoronării lui Isus cu spini și a întronizării Sale, ni se descoperă atât non-valorile pe care noi le promovăm și prin care îl distrugem pe om, dar mai ales adevăratele valori care fac din om cu adevărat un Fiu al lui Dumnezeu.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Marco
traducere și  adaptare: pr. Răzvan Iacob VASILE