La mănăstirea Surorilor Congregației „Preasfintei Inimi a lui Isus” din Zalău s-a încheiat zilele trecute programul catehetic Euharistia. Să descoperim Liturghia în Biblie coordonat de Radu și Oana Căpan, din cadrul departamentului pentru Cateheză şi Învăţământ Religios al Eparhiei de Cluj-Gherla. Potrivit organizatorilor, după formarea grupului de participanți, începând cu 14 ianuarie a.c., timp de 10 săptămâni, cu o singură întrerupere, la mănăstirea greco- catolică s-a desfășurat un program catehetic care a fost prezentat de cunoscutul biblist american dr. Brant Pitre, din a căror numeroase publicații au apărut trei cărți traduse în limba română la Editura Humanitas. Fiecare sesiune a durat aproximativ o oră și jumătate, oferind participanților o experiență extraordinară.
Despre participarea la acest program catehetic, sr. Cornelia Mureșan, din Congregația Surorilor „Preasfintei Inimi a lui Isus” din Zalău mărturisește:
«Cu multă pricepere, de-a lungul sesiunilor acestui program dr. Pitre ne-a purtata prin Sfânta Scriptură, arătându-ne de la cartea Genezei și până la cartea Apocalipsei prefigurări ale acestui Sacrament și învățături despre el.
Ne-a făcut să ne îndrăgostim mai mult de Euharistie și de Cuvântul lui Dumnezeu și să descoperim cu stupoare infinita dragoste a lui Dumnezeu față de noi care la fiecare Liturghie ne dă posibilitatea să avem o pregustare a veșnicului ospăț de nuntă al Mielului.
Descoperirile au fost numeroase la fiecare întâlnire, de aceea pe tot parcursul celor zece întâlniri am simtit crescând dorința de a face cunoscută și altora acestă sursă de întărire a credinței noastre și sper să putem avea la Zalău cât mai curând și un alt program dintre cele prezentate pe site, accesibil aici».
Pentru Cristina Parau, această experiență a fost:
«În primul rînd o mare surpriză în descoperirea și înțelegerea Bibliei. Acum văd Biblia ca pe o comoara fără limite, o sursă nesfârșită de hrană spirituală pe care îmi doresc foarte mult să o pot accesa zilnic dar din păcate nu reusesc, ‛nu am timpʼ. Sentiment de preaplin după cele aproape 2 ore petrecute împreună (1 h și 30 m). Sentiment de tristețe la gândul că aceste întâlniri se vor termina. Bucurie și admirație pentru cunoașterea unor adevărați apostoli (din rândul laicilor). Multumesc din suflet Bunului Dumnezeu pentru aceste întâlniri și pentru toți oamenii ‛frumoșiʼ care le-au făcut posibile».
De asemenea, Manuela Sabou împărtășește cum:
«În urmă cu aproximativ două luni am fost chemați, sotul meu și cu mine, la Surorile Sfintei Inimi a lui Isus din Zalau, la cateheza „Euharistia. Să descoperim Liturghia în Biblie”, avându-l ca prezentator pe dr. Brant Pitre .
Aveam unele îndoieli mai ales fiindca s-a spus că trebuie să participăm la toate cele 10 sesiuni și nu eram sigură că vom reuși să ne facem programul încat să ajungem la toate. N-a fost însă nici cea mai mica problemă fiindcă lucrurile s-au așezat în fiecare luni seara, parcă tocmai așa încât să putem ajunge fără griji la cateheză. În același timp parcă și în mintea noastră s-a produs de la început acea schimbare prin care gândurile inutile, balastrul pe care îl ducem, vrem nu vrem cu noi, s-au dat deoparte , facând loc meditatiei , întrebărilor, înțelegerii a ceea ce ni se prezenta.
Cateheza nu a fost un șir de lecții, deși am învățat câte ceva din istorie, din viața evreilor și a creștinilor. Am experimentat chiar, ca și cum ar fi aduse din alt timp, marile evenimente începând de la pierderea vieții veșnice de către Adam si Eva, eliberarea din robie și ducerea Poporului lui Israel de către Moise spre Țara Promisă, venirea Mântuitorului Isus Cristos.
Cateheza a fost o transformare a noastră, a felului în care ne gândeam problemele, mai mari sau mai mici, cum relaționăm, cum ne rugăm și în special cum ascultăm Cuvântul Domnului. La fel ca în modul în care sunt realizate toate momentele sesiunilor, punem lucrurile în context și ne străduim să înțelegem contextul. În foarte multe situații ascultăm acel „glas” care ne anunță asupra a ceea ce este și urmează să fie. Lasăm lucrurile să se aseze, fără să intervenim, să ne impunem prin forța noastră și prin asta, ne dăm seama că se întâmplă exact ce trebuie. Și în mod sigur schimbările se vor produce în continuare, fiindcă este de fapt doar începutul transformării.
În special „Euharistia’’ ne-a ajutat să înțelegem toate darurile puse de Dumnezeu în calea oamenilor pe drumul istoriei, cu care, fiind atat de obisnuiti, am uitat de multe ori de unde vin. Sperăm, să fim în continuare chemați, spre a mai avea parte de astfel de cateheze.
Mulțumim în primul rând Domnului că ne-a luminat pentru aceasta, dar și celor care au adus această lumină – Oana și Radu Capan.»