Textul biblic
23 În ziua aceea nu mă veţi mai întreba nimic. Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în numele meu, vă va da. 24 Până acum nu aţi cerut nimic în numele meu. Cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină! 25 Acestea vi le-am spus în asemănări. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în asemănări, ci vă voi vesti deschis despre Tatăl meu. 26 În ziua aceea, veţi cere în numele meu şi nu vă spun că eu îl voi ruga pe Tatăl pentru voi; 27 de fapt, Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că voi m-aţi iubit şi aţi crezut că eu am ieşit de la Dumnezeu. 28 Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi mă duc la Tatăl”. 29 Discipolii i-au zis: „Iată, acum ne vorbeşti deschis şi nu spui nicio asemănare! 30 Acum ştim că ştii toate şi nu ai nevoie să te întrebe cineva. De aceea, credem că ai ieşit de la Dumnezeu”. 31 Isus le-a răspuns: „Acum credeţi? 32 Iată, vine ceasul – ba a şi venit – când veţi fi împrăştiaţi fiecare la ale sale şi mă veţi lăsa singur; dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu mine. 33 V-am spus acestea ca să aveţi pace în mine. În lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!”.

Meditaţie
Ziua aceea despre care vorbeşte Isus e ziua de Paşte (cf. 20,19), ziua de naştere a omului nou într-o viaţă ce va dura pe veci, e ziua Domnului, în care omul nu mai are nevoie să întrebe ceva pentru că a ajuns deja la adevărata cunoaştere, vremea neînţelegerii şi tristeţii se transformă într-o vreme a înţelegerii şi bucuriei. Pe lângă dorinţa de cunoaştere, faptul de a întreba ne duce cu gândul la rugăciune. Ucenicii nu vor mai întreba pentru că ştiu că Domnul e cu ei (cf. 21,12) şi atunci vor înţelege ceea ce acum le e cu neputinţă.

Isus nu e doar mijlocitorul între noi şi Tatăl, ci ne face părtaşi aceleiaşi relaţii pe care el o are cu Tatăl (1,12), astfel încât suntem numiţi şi suntem cu adevărat fii (1Ioan 3,1). Din acest motiv, e bine pentru noi ca el să plece, altfel nu primim Spiritul (v. 7). De fapt, darul sigur pe care cererea noastră îl obţine de la Tatăl este Spiritul (cf. Luca 11,13), care ne face să devenim fii.

Bucuria deplină despre care vorbeşte Mântuitorul constă în faptul că iubindu-ne până la sfârşit (13,1), iubire manifestată prin aceea că ne dăruieşte Spiritul său (19,30), Isus ne dăruieşte bucuria deplină a Fiului, care iubeşte cu aceeaşi măsură cu care Tatăl îl iubeşte pe el. În acea zi a bucuriei depline nu va mai fi nevoie ca Isus să ceară pentru noi, să mijlocească, pentru că noi înşine vom avea acces direct la Tatăl care ne iubeşte. Sensul iubirii în versetul 27 nu e de agapáo, iubirea divină, capabilă de sacrificiu, ci de philéo, iubirea amicală. Ne bucurăm de prietenia Tatălui în virtutea faptului că îl acceptăm pe Isus ca Fiul său, credem că a «ieşit» de la Dumnezeu Tatăl.

Fiul, din vecie alături de Tatăl, a venit în lume şi s-a întrupat ca să ni se descopere şi să ne dăruiască iubirea sa care ne face să devenim fii. Apoi părăseşte, lasă lumea care îl urăşte şi îl ucide, dar tocmai prin aceasta îşi duce la îndeplinire misiunea de a mărturisi tuturor iubirea Tatălui. Sensul misiunii sale e acela de a merge la Tatăl, deschizându-ne şi nouă calea spre el. Fiul e Cuvântul care a ieşit de la Dumnezeu şi care nu se întoarce la el în mod zadarnic, fără ca să facă ceea ce îi e plăcut şi să aibă succesul pentru care l-a trimis: să facă să rodească pe pământ viaţa sa (cf. Isaia 55,10-11).

după  Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA