Textul biblic
1 Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine! 2 În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe. De n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? 3 Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu. 4 Şi unde mă duc eu, voi ştiţi calea”. 5 Toma i-a zis: „Doamne, nu ştim unde te duci. Cum am putea şti calea?”. 6 Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. 7 Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl veţi cunoaşte şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. 8 Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns!”. 9 Isus i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poţi spune: «Arată-ni-l pe Tatăl!»? 10 Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. 11 Credeţi-mă! Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în mine. Dacă nu pentru altceva, credeţi datorită lucrărilor acestora! 12 Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl. 13 Şi orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în Fiul. 14 Dacă veţi cere ceva în numele meu, eu voi face.

Meditație
Fără Isus suntem neliniștiți, suntem tulburați și în „absența” Lui ne cuprinde frica. În timpul vieții Sale pământești ne-a descoperit chipul milostiv și iubitor al Tatălui și ne-a deschis calea spre El. Acum, prin modul în care a plecat dintre noi (patima, moartea și învierea Sa), ne dăruiește și nouă tărie în a-l urma. De aceea, tot cel care crede în El primește putere și găsește calea de întoarcere spre Casa Tatălui: participă la viața Sa de Fiu și ajunge să Îl cunoască pe adevăratul Dumnezeu care este Tată. Isus le spune ucenicilor că va continua să rămână cu ei și cu Biserica Sa, dar că prezența Sa va putea să fie percepută doar prin credința în El și iubindu-ne după cum ne-a iubit El.

Textul evanghelic de astăzi abordează problema și trăirile apostolilor în momentul în care Isus le anunță plecarea și de moartea Sa, iar ei devin neliniștiți. Ne-am putea întreba și noi ce înseamnă faptul că Domnul a plecat dintre noi? Noi nu l-am văzut, dar știm că s-a înălțat la cer, dar viața noastră cum va putea continua fără El? Ce sens are viața noastră fără El? Dacă El era viața noastră și a plecat, ce vom face? Este aceeași situație pe care au trăit-o și ucenicii, care fără El se simțeau orfani și abandonați. Dar El ne-a promis că se va întoarce și cu siguranță că va reveni iar în slavă, dar au trecut deja 2000 de ani și ce să facem între timp?

De fapt primul lucru la care ne îndeamnă Isus este să nu ne tulburăm, iar prin aceste cuvinte ne dăruiește liniștea și pacea interioară, iar această pace vine din credință: „Credeți în Dumnezeu și credeți în Mine”. Și vedem că a crede înseamnă a înțelege ceea ce a făcut El: a plecat pentru ca să ne pregătească nouă loc. Totodată ne spune că se va întoarce să ne ia și pe noi pentru ca și noi să fim acolo unde este El. Plecarea Sa ne deschide calea spre viață și spre adevăr, astfel că noi știm acum ceea ce trebuie să facem, adică să-l urmăm pe El, să mergem pe calea pe care a umblat El. De fapt, plecarea Sa dintre noi nu este altceva decât un nou tip de prezență a Sa în mijlocul nostru; El ne-a deschis calea, a mers înaintea noastră și ne-a gătit loc, ne-a arătat calea, și prin intermediul Său, parcurgând același drum vom ajunge și noi la Tatăl, adică redevenim ceea ce eram chiar de la început: fii ai Tatălui ceresc! De aceea moartea lui Isus nu este altceva decât modul de a ne redeschide calea înspre Tatăl.

„Să nu se tulbure inima voastră” ne aduce aminte și de cuvintele lui Moise înainte de plecarea sa din această lume când le spune israeliților: „Să nu se tulbure inima voastră, nu vă fie frică, aveți credință în Dumnezeu!”. Sunt cuvinte de rămas bun, prin care i se încredințează Domnului poporul care rămâne, și care ne ajută să înțelegem că ceea ce contează mai mult nu este ca Moise sau Isus să fie mereu prezenți, ci lucrul cel mai important este să avem acea credință care l-a condus pe Moise și pe Isus, această credință care devine moștenirea noastră și prin care devenim la fel ca și Moise sau Isus!

Așadar „moștenirea” pe care ne-o lasă Isus este pacea Sa, să nu ne tulburăm, să nu ne înfricoșăm, să nu ne lăsăm stăpâniți de neliniște. Aceeași neliniște a simțit-o și Isus: în fața morții lui Lazăr, în fața morții Sale, în fața lui Iuda care refuză iubirea Sa; neliniștea o resimțim toți în inima noastră și reprezintă un moment de încercare pe care îl putem învinge numai având credință! Neliniștea, tulburarea, ni se prezintă ca un moment de încercare, ca și o ocazie de a crește pe care o putem învinge numai prin credința în Tatăl, la fel cum a făcut Isus: neliniștea se revelează ca o ocazie de a crește în credință și în curaj. Pentru Isus neliniștea a devenit „locul” sau momentul în care El ca și Fiu își pune toată încrederea în Tatăl și experimentează iubirea Tatălui: neliniștea reprezintă deci locul maximei încrederi, dar poate să fie și momentul căderii. În sufletul nostru coexistă mereu încrederea și frica, iar singurul lucru care ne poate dărui pacea și liniștea este credința; acea credință în Dumnezeu care ne face să ne încredințăm pe noi și întreaga noastră viață în mâinile Părintelui ceresc, și nu atât în momentele fericite ale vieții, cât mai ales în momentele de încercare în care putem experimenta cu adevărat că doar credința în Dumnezeu este cea care ne dă viața!

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni