Textul biblic
2 Vă vor exclude din sinagogă. Mai mult, vine ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu. 3 Şi vor face acestea pentru că nu l-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe mine. 4 Dar v-am spus toate acestea pentru ca, atunci când va veni ceasul lor, să vă aduceţi aminte de ele, căci eu v-am spus. Nu v-am spus acestea de la început, pentru că eram cu voi. 5 Însă acum mă duc la cel care m-a trimis şi nimeni dintre voi nu mă întreabă: «Unde mergi?». 6 Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. 7 Totuşi, eu vă spun adevărul: este mai bine pentru voi ca eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi. 8 Şi când va veni el, va denunţa lumea cu privire la păcat, cu privire la dreptate şi cu privire la judecată. 9 Cu privire la păcat, pentru că nu cred în mine. 10 Cu privire la dreptate, pentru că mă duc la Tatăl şi nu mă veţi mai vedea. 11 Cu privire la judecată, deoarece conducătorul acestei lumi a fost judecat. 12 Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. 13 Însă, când va veni el, Spiritul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni.
Meditaţie
«Este mai bine pentru voi ca eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi, le spune Isus ucenicilor. Plecarea lui nu e un eşec, ci împlinirea planului său. Începe, în felul acesta, un nou mod de a fi prezent, înainte era «cu» noi iar acum este «în» noi împreună cu Mângâietorul. Pentru noi, absenţa lui e detaşarea necesară pentru a creşte, a ne maturiza. Aceste cuvinte ale lui Isus sunt o mângâiere pentru ucenici, care vor avea de înfruntat aceleaşi greutăţi ca Învăţătorul. Spiritul Adevărului va mărturisi pentru ei, făcându-i să înţeleagă plecarea sa ca biruinţă asupra răului (vv. 7-11; cf 15,26) şi făcându-i capabili să continue mărturisirea lui (vv. 12-15).
Plecarea lui Isus iniţiază o istorie din care facem parte şi noi, perioada dintre plecare lui şi întoarcerea în glorie e însăşi istoria vieţii noastre în Spiritul. În capitolul al 16-lea al evangheliei lui Ioan se trasează liniile de bază ale acestei istorii, care e în aceeaşi măsură istoria Bisericii şi a lumii întregi.
Ucenicii, cărora Isus le-a făgăduit deplinătatea bucuriei sale (15,11) sunt trişti. Trăind iubirea, au parte de ura lumii (15,18-25) şi de prigoană din partea celor de o credinţă cu ei (16,1-4), dar aceste suferinţe sunt asemeni durerilor naşterii, prin ele se naşte făptura cea nouă. Isus se întoarce la Tatăl, dar ucenicii nu îndrăznesc nici măcar să-l întrebe unde se duce. Îi preocupă viitorul în aşa măsură încât văd plecarea lui ca pe o despărţire dureroasă, însă Spiritul va veni asupra lor asemeni luminii ce risipeşte întunericul şi îi va face să înţeleagă ceea ce nu au înţeles până acum. Cu puterea sa, îi face capabili să ducă mai departe greutăţile despre care le vorbise Isus. În felul acesta, îl va glorifica în ei pe Fiul, transformându-i după chipul său, ca să-şi arate mărirea înaintea lumii întregi.
Plecarea Fiului deschide calea fraţilor săi care îl urmează. Aşa cum el i-a atras la sine, tot aşa şi ei, prin mărturia lor, îi vor atrage pe toţi la Isus, până când se va împlini planul Tatălui, care vrea să mântuiască lumea (3,16).
Plecând la Tatăl, Isus ne dăruieşte Spiritul, care ne face conştienţi de înşelăciunea în care trăieşte lumea şi ne face capabili să trăim iubirea sa de Fiu.
după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Giovanni
traducere şi adaptare: pr. Adrian Fabian BOTEA
