Textul biblic
33 Ajungând la locul numit Golgota, care înseamnă locul Craniului, 34 i-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar el, gustând, n-a voit să bea. 35 După ce l-au răstignit, au împărțit hainele lui, aruncând zarurile, 36 apoi s-au așezat și au rămas acolo să-l păzească. 37 Au pus deasupra capului său cauza condamnării, scrisă astfel: „Acesta este Isus, regele iudeilor”. 38 Atunci au răstignit împreună cu el doi tâlhari, unul la dreapta și altul la stânga. 39 Iar cei care treceau, rosteau blasfemii împotriva lui clătinând din cap 40 și spunând: „Tu, care dărâmi templul și-l construiești în trei zile, salvează-te pe tine însuți! Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” 41 La fel şi arhiereii îl luau în râs împreună cu cărturarii și cu bătrânii şi spuneau: 42 „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva! Dacă este regele Israelului să coboare acum de pe cruce şi vom crede în el. 43 S-a încrezut în Dumnezeu! Să-l elibereze acum dacă îl doreşte. Pentru că spunea: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»”. 44 Chiar şi tâlharii răstigniţi împreună cu el, îl insultau în acelaşi fel. 45 De la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ceasul al nouălea. 46 Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „Elí, Elí, lema sabactani?” care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” 47 Unii dintre cei care erau de faţă spuneau: „Acesta îl cheamă pe Ilie!” 48 Şi îndată unul dintre ei a alergat şi, luând un burete, l-a înmuiat în oţet, l-a pus într-o trestie şi i-a dat să bea. 49 Iar ceilalţi spuneau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!” 50 Dar Isus, strigând din nou cu glas puternic, şi-a dat sufletul. 51 Şi, iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, 52 mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor morţi au înviat 53 şi, ieşind din morminte, după învierea lui, au venit în cetatea sfântă şi s-au arătat multora. 54 Atunci centurionul şi cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, au fost cuprinşi de o mare spaimă şi au spus: „Cu adevărat, acesta era Fiul lui Dumnezeu!” 

Meditație
A vedea fața Domnului este marea dorință a omului (Ps. 66), pentru că omul este chip și asemănare a lui Dumnezeu, și stând înaintea feței lui Dumnezeu, omul se regăsește pe sine și identitatea sa. În acest text evanghelic, în sfârșit, vom vedea fața lui Dumnezeu, în actul final al vieții lui Isus, care este răstignirea Sa. Întreaga Scriptură vorbește despre pasiunea (iubirea, dragostea) lui Dumnezeu pentru om, iar în cele din urmă, această pasiune este clară tuturor. Privind crucea, toți înțeleg cât de mult îl iubește Dumnezeu pe om. Privind crucea, noi deja, acum vedem Paradisul, pentru că crucea este mărturia iubirii lui Dumnezeu, și suntem chemați să cunoaștem și să credem iubirii Domnului pentru noi.

De obicei suntem obișnuiți să vedem crucea ca proiectarea tuturor fricilor noastre și al răului nostru. Numai că acesta reprezintă doar un aspect al crucii. În unele cruci orientale și romanice Răstignitul este prezentat precum cineva care dansează sau ca o femeie gravidă „care a născut, care a dat viața”, căci pe cruce Dumnezeu în sfârșit i-a dat viața omului. Pe cruce Dumnezeu s-a exprimat deplin în posibilitatea Sa ultimă, care-i aceea de a ne dărui o iubire mai mare decât viața și moartea. Deci răstignirea este exprimată ca fiind nașterea lui Dumnezeu pe pământ. De aceea crucifixul este sinteza nu doar a întregului creștinism, ci a întregii Biblii. Când Isus le explică discipolilor din Emaus legea, profeții și psalmii, ce le spune? Faptul că tot VT vorbește despre pasiunea și iubirea lui Dumnezeu pentru om, că întreaga Biblie vorbește despre acest fapt.

Textul Evangheliei de astăzi se deschide cu Cirineul și se încheie cu femeile: aceste personaje reprezintă cadrul scenei, iar această scenă o contemplăm mereu în acele persoane care sunt Cirineii (toți cei săraci și mici care îl reprezintă pe Isus) și continuă această scenă în inima acestor femei, care sunt urmașele lui Cristos-răstignit, la fel ca femeia din Betania, adică reprezintă începutul Bisericii. În centru stă răstignirea cu diferitele-i interpretări, iar apoi avem moartea lui Isus care-i înțeleasă ca învierea: este darul Spiritului.

Când au văzut că Isus nu mai putea duce crucea, au privit în jur să vadă cine trebuia s-o ducă. Este limpede că n-o putea duce un om bogat sau unul puternic, deoarece aceștia nu urcă pe cruce și toți au privit la săracul Isus (Cirineul) el trebuie să ducă crucea, iar el nu știe și nici nu vrea să o ducă. Nici Isus nu dorea s-o ducă, însă trebuie să o ducă, Îl „obligă” s-o ducă. Cu alte cuvinte, crucea răului din lume o duce Cristos și sărăcuții Isuși, care sunt ca El. În acești sărăcuți continuă până în zilele noastre pătimirea lui Dumnezeu pentru lume. Pe cruce se consumă (se termină) violența noastră, căci acești sărăcuți o iau pe umerii lor și o dizolvă. Cirineul este figura discipolului și se numește Simon, la fel ca Petru. În momentul decisiv al vieții lui Isus nu-i prezent Simon Petru, ci-i prezent acest altul, Simon. Nu-i de față Simon care știe și care vrea să moară cu Isus, ci un Simon care nu știe, nu vrea și nu înțelege de ce. Faptul că-i în acel loc este o pură întâmplare, un mare ghinion, dar acest ghinion mare care i s-a întâmplat acestui om este lucrul cel mai important care i se poate întâmpla omului: L-a ajutat pe Dumnezeu să ducă crucea răului din lume, dar Cirineul va înțelege acest adevăr numai după mulți ani când a devenit credincios. Să fim atenți, pentru că Cirineul nu duce crucea sa, ci duce crucea lui Isus! După cum nici Isus nu duce crucea Sa. El nu a făcut niciun rău (păcat), ci Isus duce crucea noastră. Așadar Cirineul este un alt Cristos, este discipolul perfect, identic cu Învățătorul său.

Răstignirea lui Isus se petrece pe Golgota, care înseamnă locul căpățânii, al craniului. Și, după tradiție, există o peșteră la poalele Calvarului unde se află craniul lui Adam, al primului om, care s-a urcat în pom pentru a fi ca Dumnezeu, dar a sfârșit în moarte. Acum, Dumnezeu se înalță pe (urcă în) pomul morții și-l răscumpără pe Adam. Și sângele Fiului coboară peste Adam. Visul lui Adam – și al fiecărui om – de a-și însuși puterea, nu a făcut nimic altceva decât să provoace moartea. Neputința lui Dumnezeu (a lui Isus răstignit) dă viața celui care și-a provocat moartea sieși și altora. Dacă înțelepciunea noastră, pentru a evita moartea, nu produce nimic altceva decât moartea, „nebunia” Sa – nebunia crucii – în realitate este înțelepciunea lui Dumnezeu-Iubire care știe să biruiască răul și moartea.

după Silvano Fausti – Una comunità legge il vangelo di Matteo
adaptare: pr. Răzvan Iacob VASILE