«Să curgă judecata ca apa şi dreptatea, ca râul veşnic» este citatul biblic, scris de profetul Amos, care a animat în întreaga lume prima zi a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Ajunsă la a o sută douăsprezecea ediție, Săptămâna mondială de rugăciune are ca temă în acest an citatul „Judecători și căpetenii să judece cu judecată dreaptă” din Cartea Deutoronomului (16, 11-20), la propunerea creștinilor din Indonezia.

La Oradea, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor a început vineri seara, 18 ianuarie a.c., în Sinagoga Comunității Evreilor Mesianici, cu un moment de rugăciune comunitar la care au participat nouă comunități creștine din oraș și numeroși credincioși. În prima zi a inițiativei, predica a fost ținută, în limba română și maghiară, de preotul unitarian Kardos Jozsef, în jurul temei propuse de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor pentru prima zi a Săptămânii mondiale de rugăciune pentru unitatea tuturor creștinilor.

„În timpul profetului Amos, cultul și viaţa religioasă îşi pierduseră din substanţă. Oamenii participau la ceremonii, la rugăciunea din templu, respectau riturile exterioare, dar nu erau sinceri în inima lor, voinţa lui Dumnezeu nu mai însemna mare lucru pentru ei; de fapt totul era «de ochii lumii». Un lucru esenţial a fost uitat: dacă nu eşti sincer în inima ta, nu îţi deschizi inima în faţa lui Dumnezeu, dacă nu vrei să te schimbi, dacă nu vrei să devii un om mai bun, ritul, ceremoniile religioase nu au nicio valoare. Ne întrebăm  ̶  a subliniat părintele Kardos ̶ dacă vorbele profetului au fost sau nu ascultate de oamenii acelor vremuri și dacă s-a schimbat ceva? Au trecut șapte secole şi jumătate, aproape 800 de ani, iar această problemă reapare (…) nu riturile exterioare, ceremoniile fastuoase contează. Din contră: Dumnezeu doreşte să vadă dacă ai inima curată, dacă vorbele tale sunt adevărate, dacă vrei să faci un bine semenilor tăi, fără să ceri răsplată, fără să cauţi lauda oamenilor din jur pentru asta. De fapt aceasta este adevărata slujire a Domnului.”

Tot în prima zi a Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor a fost prezentată colecta de strângere de fonduri, pe care comunitățile creștine orădene o propun pentru al treilea an consecutiv, ca gest concret al colaborării fraterne din teritoriu. În acest an colecta este coordonată, prin tragere la sorți, de Comunitatea Evreilor Mesianici din Oradea, iar fondurile strânse vor ajunge la copiii Centrului de Plasament nr 2, din Oradea (str. Feldioarei, nr 13).

Prima zi a Octavei mondiale de rugăciune s-a încheiat la Oradea și în întreaga lume creștină cu această rugăciune:
Dumnezeul văduvei, al orfanului şi al străinului, Tu ne-ai învăţat drumul dreptăţii. Ajută-ne să urmăm drumul tău căutând dreptatea ca un cult îndreptat spre tine. Fiind creştini uniţi, fă să putem să-ţi dăm cult nu numai cu inimile şi minţile, ci şi cu faptele noastre. Duhul Sfânt să ne ajute şi să ne călăuzească pentru a lucra pentru dreptate, oriunde ne-am afla, pentru ca multe persoane să poată fi întărite prin fapte. În numele lui Isus. Amin.

La Oradea, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor continuă sâmbătă, 19 ianuarie 2019, ora 18.30, în Biserica Tabor [strada Meiului, nr. 4], cu o Seară a tinerilor, la care sunt așteptate toate sufletele tinere din oraș!

Întreg programul Săptămânii îl puteți consulta aici.