Editura Librăriei Vaticane (LEV) a publicat o nouă carte a Papei Leon al XIV-lea intitulată „Dezarmată și dezarmantă. Pacea este un dar”. Volumul, coordonat de Alessandro Banfi, este prima antologie care cuprinde diverse intervenții ale Papei Prevost pe tema păcii, începând cu ziua alegerii sale, 8 mai 2025, precedate de un text inedit al său.

„Pace vouă!”: acesta a fost primul salut pe care Isus cel Înviat l-a adresat apostolilor săi (Ioan 20,19). Acesta este, de asemenea, primul dar pe care Cristos cel Înviat l-a oferit prietenilor săi și întregii lumi: pacea. Însă, acel dar nu a fost „ieftin”: trupul glorios al Învățătorului din Nazaret purta rănile Pătimirii. El a trecut prin ura, violența și răstignirea din partea lumii. Isus Cristos a îndurat nedreptatea, dezarmat și dezarmant, și a înviat. Vestea evanghelică se înscria și se înscrie în istorie. Astăzi, la fel ca acum două mii de ani.

Pacea este marea dorință care mișcă multe inimi, dar este adesea amenințată, călcată în picioare, batjocorită. Astăzi, nu mai puțin de 103 de state sunt implicate într-un fel sau altul într-un război pe Pământ (1). Armele răsună și ucid în Ucraina, în Orientul Mijlociu, în Sudan, în Myanmar, în Yemen, în Congo și în multe alte situații.

Iubitul meu predecesor, Papa Francisc, a formulat la vremea respectivă expresia „Al Treilea Război Mondial dus pe bucăți” pentru a descrie o situație de conflict generalizat, fără precedent de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Trecând în revistă intervențiile mele pe această temă, acum reunite în această antologie, doresc să subliniez câteva aspecte care îmi sunt dragi.

În primul rând, pacea este o responsabilitate. Dacă primul instinct în fața unei probleme cu care ne confruntăm, a unei tensiuni pe care o trăim, a unei jigniri pe care o suferim este acela de a-i judeca pe ceilalți, de a-i acuza și chiar de a-i condamna, va fi inevitabil ca mai întâi indiferența și apoi ura să se dezvolte în jurul nostru. Există un mod de a privi realitatea care distruge și nu construiește. În schimb, pacea începe de la mine. Începe de la noi.

Sfântul Augustin spunea: „Sunt vremuri dificile, sunt vremuri grele, vremuri de nenorociri. Trăiți bine și, printr-o viață bună, schimbați vremurile: schimbați vremurile și nu veți mai avea de ce să vă plângeți” (2). Nu putem cere pacea celor puternici ai lumii dacă nu o trăim noi mai întâi, începând cu relațiile noastre cotidiene: în familiile noastre, în casele noastre, în orașele noastre, în locurile în care lucrăm. Pacea se construiește cu mici gesturi cotidiene: un zâmbet dăruit, o jignire iertată, un cuvânt bun.

În plus, pacea se clădește cu adevărul. Chiar și cei care generează război afirmă că acționează „în numele” păcii. Nimeni nu are îndrăzneala să declare că vrea războiul de dragul războiului: chiar și cei puternici ai Pământului știu că fiecare persoană aspiră la dreptate și dorește să trăiască în pace. Mai ales după consecințele teribile ale evenimentelor de la Hiroshima și Nagasaki, recurgerea la război este din ce în ce mai mult o „aventură fără întoarcere”, așa cum a subliniat Sfântul Ioan Paul al II-lea (3).

Am reamintit de mai multe ori apelul plin de emoție pe care Sfântul Paul al VI-lea l-a adresat Adunării Generale a Națiunilor Unite. Ceea ce îi unește pe oameni, remarca veneratul meu predecesor, este un pact pecetluit „cu un jurământ care trebuie să schimbe istoria viitoare a lumii: gata cu războiul, gata cu războiul! Pacea, pacea trebuie să conducă soarta popoarelor și a întregii umanități!” (4).

Mai ales în era atomică, adevărul trebuie să-și croiască drum: nu armele atomice aduc pacea, ci dezarmarea. Acest adevăr, care părea evident în ultimele decenii, în timpul cărora am asistat la o reducere a tensiunilor nucleare, a fost umbrit de o cursă a înarmărilor care astăzi sperie și îngrozește. Așa cum a scris cantautorul și poetul Bob Dylan, adresându-se în mod figurat bombei atomice, într-una dintre compozițiile sale poetice: „Te urăsc pentru că omul te-a creat, iar omul te stăpânește și te manevrează” (5).

Biserica aduce astăzi cu umilință în atenția tuturor o întrebare: trebuie oare specia umană să continue să locuiască pe Pământ? Combinația dintre dominația cibernetică și reînarmarea globală ne determină să punem cu seriozitate această întrebare.

Pacea caută mărturisitori. Antologia ne reamintește acest lucru prin forța multor chipuri. Personalitățile despre care se vorbește aici, printre care fericitul Floribert Bwana Chui, slujitorii lui Dumnezeu Giorgio La Pira și Dorothy Day, sunt emblematice pentru mulți bărbați și femei care, în mod personal, au promovat pacea, biruind ispita corupției, venind în ajutorul celor săraci și susținând diplomația.

Alături de bărbați și femei cunoscuți, pacea este întruchipată de protagoniști necunoscuți care și-au urmat propria conștiință. În istorie s-a mai întâmplat să se ajungă în pragul unei catastrofe nucleare. Cronicile relatează că decizia unui singur om, ofițerul sovietic Stanislav Petrov, a contribuit la evitarea unui posibil război atomic global: era 26 septembrie 1983. Radarele din buncărul de lângă Moscova, unde Petrov era de gardă, au semnalat lansarea mai multor rachete balistice intercontinentale din Statele Unite, îndreptate spre Uniunea Sovietică. Era însă vorba de o eroare a sistemului sovietic de localizare prin satelit. Petrov, încălcând ordinele, a decis să nu raporteze presupusul atac: o alegere făcută cu conștiința celui care știa că acel simplu gest ar fi putut provoca milioane de morți.

O lume în care mașinile, oricât de sofisticate și mai rapide decât noi ar fi, să decidă bombardarea unor oameni neînarmați ar fi cu adevărat înspăimântătoare. Conștiința unui singur om poate valora cât întreaga lume.

Pacea, în cele din urmă, are nevoie de speranță. Biserica va continua să propovăduiască caritatea față de toți bărbații și toate femeile. Dacă există ceva ce lumea caută astăzi, cred că este un mesaj de speranță pentru viitor. Privim spre ziua de mâine cu speranță, găsind în mesajul lui Isus unicul izvor al a acesteia. Căci esența învățăturii lui Cristos este aceasta: caritatea, iubirea, dăruirea vieții pentru ceilalți înving moartea, izolarea, violența: „Eu am venit ca ei să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10,10).

Celor care riscă să cadă în ispita disperării în fața numeroaselor războaie care au loc în lume, le adresez invitația pe care Papa Pius al XI-lea a adresat-o deja întregii Biserici: „Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne face să trăim în vremuri grele. Acum, nimănui nu i se permite să fie mediocru”. Dumnezeu să ne călăuzească pe căile non-violenței. Credincioșii și oamenii de bună voință să nu înceteze niciodată să acționeze ca artizani ai păcii. Fiecare să facă din pace cauza vieții sale.

De la Vatican, 19 iunie 2026

1 Cf. Global Peace Index 2026, Sydney 2026.
2 Sfântul Augustin din Hipona, Discursuri, 311, 8.8.
3 Sfântul Ioan Paul al II-lea, Rugăciune pentru pace, 2 februarie 1991.
4 Sfântul Paul al VI-lea, Discurs la Națiunile Unite, 4 octombrie 1965.
5 Bob Dylan, Go Away You Bomb, 1963.

Sursa: www.vaticannews.va