Prima Întâlnire Națională a Corurilor de Tineret Catolice a avut loc la Timișoara, în perioada 16 – 19 iulie 2026. Acest eveniment a fost organizat de Iustin Călin, Corul „Harmonia Christi”, în parteneriat cu Asociația Culturală „Artistul de Mâine”, Episcopia Romano-Catolică de Timișoara și Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului.

Joi, 16 iulie – Debutul întâlnirii și primirea participanților

După multe luni de așteptare, pregătiri și muncă asiduă, a sosit, în sfârșit, ziua deschiderii Întâlnirii Naționale a Corurilor. Timișoara a întâmpinat participanții cu brațele deschise, iar prima zi a fost dedicată acomodării și intrării în atmosfera evenimentului.

În prima parte a zilei, oaspeții din Italia, Mons.Marco Frisina, dirijorul Corului din Roma, Don. Maurizio Lieggi, dirijorul corului din Bari, Don. Manuele Alessandro, Sora Cristina Alfano și membri din corul Frammenti di Luce au vizitat orașul Timișoara iar apoi efectuat o vizită la Palatul Episcopal, unde au fost primiți cu bucurie de  PS József-Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara.

După sosirea tuturor participanților prima întâlnire a avut loc în Domul „Sfântul Gheorghe”, unde programul a început cu repetiția pentru Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a Întâlnirii Naționale a Corurilor. Atmosfera era una de emoție, nerăbdare și freamăt, pe măsură ce se apropia momentul oficial al deschiderii întâlnirii și al celebrării Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie a fost celebrată de PS József-Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara, alături de care au concelebrat PS Ioan Călin Bot, episcop greco-catolic de Lugoj, PS Martin Ross, episcop emerit romano-catolic de Timișoara, Mons. Marco Frisina, Don Maurizio Lieggi și alți saisprezece preoți din dieceze și eparhii.

După celebrare, coriștii au continuat repetițiile fiind ghidați de Sora Cristina Alfano, maestră de cor, de această dată pentru concertul final, punând bazele interpretării comune care urma să fie prezentată publicului.

Vineri, 17 iulie – Formare, laborator și Festivalul Corurilor

A doua zi a început la Liceul de Artă „Ion Vidu” cu un program spiritual și de reflexie, îmbogățit de către cântările Corului „Angeli” și de prelegerea susținută de PS Ioan Călin Bot, care a oferit participanților un mesaj de încurajare și aprofundare a misiunii corurilor în viața Bisericii.

Au urmat laboratoarele muzicale, în cadrul cărora coriștii au lucrat împreună, sub îndrumarea celor trei invitați, perfecționând repertoriul și tehnica interpretativă. De la încălzire, la diafragmă, sunete deschise sau închise, modul în care respiră un corist atunci când cântă, Sora Cristina Alfano a știut să asculte fiecare voce și să propună exerciții sau să ofere sfaturi care cu siguranță vor rămâne alături de coriști.

După masa de prânz, activitatea întâlnirii s-a mutat la Filarmonica Banatul Timișoara, unde fiecare cor participant și-a prezentat propriul program artistic în cadrul Festivalului Corurilor Participante. De la „Missa in Jazz” de Peter Schindler la „Ave Maria” de Giulio Caccini, repertoriul corurilor a fost unul variat oferind publicului ocazia de a descoperi diversitatea repertoriului coral și bogăția artistică pe care o poate oferi muzica corală.

Seara a continuat cu repetiția generală alături de orchestră, un pas esențial în pregătirea concertului extraordinar din ziua următoare.

Sâmbătă, 18 iulie – Prelegeri și Concertul extraordinar

Ziua de sâmbătă a fost punctul culminant al întâlnirii. După momentul muzical introductiv, participanții au luat parte la două prelegeri susținute de invitați de prestigiu: PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea care a le-a reamintit tinerilor că ei sunt „lumina lumii” inspirat fiind de Evanghelie (Matei 5, 14). Fiind lumină, tinerii sunt exemple vii de credință care trebuie să strălucească pentru a-i apropia și pe cei din jurul lor de Cristos prin atitudini, fapte, cuvinte și nu în ultimul rând, prin cânt. În continuare, episcopul a adresat întrebarea: „Cine sunt tinerii de astăzi?”, făcând o paralelă cu întrebarea lui Isus adresată ucenicilor: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” (Matei 16, 13). Tinerii sunt oameni aflați în căutare: în căutarea unor modele autentice, a sensului vieții. Într-o lume în care suntem mereu conectați virtual, iar informațiile circulă instantaneu, mulți tineri ajung, paradoxal, să se simtă tot mai singuri. Această singurătate poate conduce la tristețe, însă cuvintele lui Isus – „Eu sunt cu voi […]” (Matei 28, 20) – rămân o promisiune vie. În încheiere, Preasfințitul Virgil i-a încurajat pe tineri, amintindu-le chemarea lor de a fi sare, lumină și speranță pentru lume.

Mai apoi a urmat prelegerea Mons. Marco Frisina care a subliniat ideea că: „Noi, creștinii, avem ceva în plus față de un muzician”. A explicat, de fapt, că „noi, creștinii, pe lângă faptul că vorbim, putem rămâne în inimile tuturor în lumina lui Cristos, în chipul lui Cristos și în frumusețea lui Cristos”.  A amintit ce mare responsabilita au cei care se dedică artei, afirmând că „atunci când cântăm sau compunem muzică, să ne amintim întotdeauna că ceea ce facem trebuie să fie un act de iubire”. În final, i-a încurajat pe cei toţi participanţi să aibă curaj şi să nu se teamă: „Aveți curajul să nu vă fie frică de lume și nu trebuie să vă fie frică în faţa dificultăților. Puteţi reuși întotdeauna și pretutindeni”.

Programul a continuat cu laboratoare și o ultimă repetiție dedicată exclusiv corurilor, înainte de pregătirile finale pentru concert.

După prânz, participanții s-au deplasat la Filarmonica Banatul Timișoara unde, începând cu ora 18:00, toate corurile reunite, împreună cu orchestra, sub îndrumarea Mons. Marco Frisina și a lui Don Maurizio Lieggi, au oferit publicului un concert extraordinar, momentul central al Întâlnirii Naționale a Corurilor de Tineret Catolice.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă festivă, la cina organizată pentru toți participanții, unde bucuria reușitei artistice s-a împletit cu recunoștința pentru zilele petrecute împreună.

Duminică, 19 iulie – Liturghia solemnă și închiderea evenimentului

Încheierea evenimentului a fost marcată de o Liturghie solemnă celebrată în Domul „Sfântul Gheorghe” celebrată de către PS László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea  alături de care a concelebrat PS József-Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara, PS Martin Ross, episcop emerit romano-catolic de Timișoara și alți preoți din dieceze și eparhii. În cadrul cuvântului de învățătură, PS József-Csaba Pál, pornind de la Evanghelia zilei, în care Isus învață prin parabole,  mai exact prima parabolă, cea a bobului și a neghinei, i-a invitat pe cei prezenți să reflecteze la imaginea omului care lucrează pământul. Preasfințitul, după ce la explicat semnificaţia parabolei, a ales să adapteze puțin interpretarea acestei pilde în contextul actual, vorbindu-le coristilor despre aceste zile de comuniune, a evidențiat ideea că ogorul nu este doar un spațiu fizic, ci un timp anume, reprezentând răspunsul nostru la chemarea lui Isus. Din experiența celor care cunosc munca la o gospodărie, a arătat că ogorul înseamnă continuitate și viitor. I-a  îndemnat pe cei prezenți să se gândească la ogor ca  la o reflectare a lui Dumnezeu Însuși şi a pus accentul pe sămânța așezată în ogor, prin care, a spus el, se multiplică actul creației, de asemenea și pericolul neghinei. În final, Preasfințitul a menţionat rolul artei, explicând că aceasta creează punți între oameni. A comunicat că este nevoie şi de o pastorație prin cultură și artă, amintind că frumusețea se exprimă şi prin cântec.

Sfânta Liturghie a reprezentat încununarea întregului parcurs spiritual și artistic al evenimentului, toate corurile reunindu-se într-o singură voce și aducându-i slavă lui Dumnezeu.

După Liturghie a avut loc momentul oficial de încheiere al Întâlnirii Naționale a Corurilor de Tineret Catolice, moment în care Iustin Călin, organizatorul INCTC, a mulțumit Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara pentru toată susținerea pentru realizarea evenimentului, a mulțumit sponsorilor, voluntarilor, invitațiilor veniți tocmai din Italia, corurilor participante și dirijorilor și nu în ultimul rând, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că fără El, nimic nu ar fi posibil. Participanții și-au rămas bun unii de la alții, plecând spre case cu experiențe noi, prietenii consolidate și amintiri care, cu siguranță le vor rămâne în sulfet mult timp de acum înainte.

Între 5-7 octombrie 2026,  va avea loc următoarea întâlnire a Oficiului Naţional, eveniment găzduit de Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în cadrul căreia Iustin Călin, organizatorul principal,  va fi invitat să prezinte cum a decurs această primă ediţie. În urma acestei întâlniri, organizatorii, împreună cu Oficiul Național pentru Tineret și Episcopia Romano-Catolică de Timişoara se vor consulta unde și când se va desfășura următoarea ediție a Întâlnirii Naționale  Corurilor de Tineret Catolice.

Sursa: www.bisericacatolica.ro