„
”Sa nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare si ale altuia”
Si la acest început de An Nou, Saptamâna de rugaciune pentru a implora de la Domnul darul unitatii ne interpeleaza si ne provoaca pe fiecare dintre noi. Acest dar îl cerem de la Vistiernicul bunatatilor la fiecare Sfânta Liturghie: „Unitatea credintei si împartasirea Sfântului Spirit”. Fiindca unirea în credinta o va desavârsi împreuna lucrarea Treimii celei de viata facatoare, Cea care va suscita în profetii vremurilor actuale si viitoare acele atitudini în care „sa nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare si ale altuia; gândul acesta sa fie în voi care era si în Cristos Isus” (Fil, 2, 4-5).
Traim vremuri tulburi, în continua miscare si evolutie. Conectati în permanenta, asistam la schimbari, la rasturnari spectaculoase de scenarii pe scena nationala si internationala. Toate aceste aspecte ne cheama la un dialog sincer, la o reflectie comuna si la gasirea de solutii viabile, concrete si curajoase: care este contributia mea si a Bisericii mele în dialogul cu ceilalti frati crestini? Ce limbaj ar trebui sa adoptam pentru ca Evanghelia si interpretarea acesteia sa fie izvor de unitate si nu de dezbinare pentru crestini? Fiindca „nu pot sa-L am pe Cristos numai pentru mine; pot sa-I apartin numai în unire cu toti cei care au devenit sau vor deveni ai Lui. Comuniunea ma trage afara din mine însumi spre El si, în felul acesta, spre unitatea cu toti crestinii” (Papa emerit Benedict al XVI-lea, „Deus caritas est”, nr. 14).
Dialogul ecumenic, mai mult decât orice alt dialog, trebuie bazat pe dreptul si pe obligatia pe care o are fiecare de a se exprima, evidentiind ceea ce este propriu , ceea ce ne uneste si ceea ce ne desparte. Însa expunerea cu claritate a propriilor pozitii nu îngradeste dialogul, ci dimpotriva îl favorizeaza, fiindca suscita pe de o parte emotia întâlnirii si a cunoasterii celuilalt, si pe de alta parte stimuleaza necesara purificare a memoriei si trairea reînnoirii inimii si a vietii conform vointei Domnului, pentru a ajunge „cu bucurie la totala plinatate a gloriei vesnice în Ierusalimul ceresc” („Unitatis Redintegratio”, nr. 3).
Biserica Greco-Catolica crede în unitate si este în fiinta ei un semn vizibil si indubitabil al unitatii în credinta, în varietatea expresiilor sale. Catolica si totodata rasariteana, profund româneasca si totodata orientata spre universalitate, Biserica Greco-Catolica vadeste perfecta compatibilitate între simtirea catolica si ritul bizantin român, înteles fiind ca un autentic patrimoniu liturgic, teologic, spiritual si disciplinar, si care exprima în mod magistral modul specific de traire si de manifestare a credintei Bisericii noastre.
Însa orice act de apropiere presupune curajul de a ne recunoaste propriile greseli, conditie sine qua non pentru a înainta pe un drum al adevarului, al dialogului fratesc si al împacarii. Si consider ca în acest an celebrativ pentru Patria noastra, când ne pregatim sa sarbatorim Centenarul Unirii din 1918, este necesara mai mult ca oricând o apropiere între Biserici. Însa aceasta apropiere nu se poate face decât prin adevar, prin dragoste si prin iertare. Iar faptul ca vom dori sa purificam amintirile dureroase care înca sângereaza în trupul Bisericilor noastre, nu este altceva decât împlinirea poruncii divine, care ne cheama la a marturisi marea milostivire si dreptatea vesnica a lui Dumnezeu. Vom fi reconciliati în Isus Cristos în masura în care ne lasam atinsi de Mesia, de Mântuitorul lumii, si în masura în care întelegem sa iertam si noi gresitilor nostri. De aceea, semnul profetic al acestor întâlniri de rugaciune indica faptul ca unitatea crestinilor se va dobândi doar prin rugaciune, dragoste si adevar evanghelic, „ca lumea sa creada”. De aceea, este nevoie de o reala convertire interioara a noastra a tuturor, de trairea în conformitate cu Cuvântul Evangheliei care trebuie sa ne uneasca, si mai ales de rugaciune fierbinte pentru ca dorul inimii Mântuitorului sa se împlineasca: „toti sa fie una” (In 17,21).
Suntem chemati sa purtam în inima noastra suferintele si bucuriile tuturor crestinilor si ale tuturor celor care cauta comuniunea cu Preasfânta Treime, arhetipul unitatii Bisericii. Doar în felul acesta, marturia noastra va fi una credibila în fata omului de astazi si vom colabora spiritual la edificarea împaratiei lui Cristos, încredintati fiind ca „Spiritul vine în ajutor slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci Însusi Spiritul Se roaga pentru noi cu suspine negraite” (Rom 8, 26).
Sub privirea si cu mijlocirea Fecioarei Maria, Maica Bisericii, învatam de la Ea darul contemplatiei si al perseverentei în a cere darul unitatii. De aceea, împreuna cu toti martirii Bisericii de pretutindeni, cerem Domnului Puterilor acel har „care totdeauna pe cele slabe le vindeca si cele ce lipsesc le împlineste”.
† Lucian Cardinal Muresan
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica
