Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca   

Facultatea de Teologie Greco-                                                         Catolică                                                                       

                                                                                                                              30 oct. 2019

 

Inaugurarea anului academic 2019-2020

 

Preacucernice părinte decan,

Preacucernice părinte rector,

Domnilor directori de departament,

Stimați profesori,

Dragi studenți,

Iubiți seminariști,

În Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană: Gaudium et spes din 7 dec. 1965, vorbind despre condiția omului în lumea contemporană, se afirmă:

Biserica are îndatorirea permanentă de a cerceta semnele timpurilor și de a le interpreta în lumina evangheliei, astfel încât să poate răspunde, într-un mod adaptat fiecărei generații, la întrebările fără sfârșit ale oamenilor, asupra sensului vieții prezente și viitoare și asupra relației reciproce dintre ele. (Nr. 4)

Vorbind despre trăsăturile fundamentale ale lumii, părinții conciliari vorbesc despre transformările sociale și culturale ale societății provocate de schimbările rapide și profunde care se extind la întregul glob. De atunci au trecut 54 de ani, perioadă în care aceste schimbări s-au întâmplat și continuă să se întâmple cu o rapiditate din ce în ce mai mare.

Asistând la aceste schimbări ale societății, putem constata niște paradoxuri:

  • neamul omenesc nu a avut la dispoziție niciodată atâtea bogății și resurse economice și cu toate acestea, cea mai mare parte a locuitorilor pământului trăiesc în sărăcie și analfabetism;
  • niciodată oamenii nu au avut un simț al libertății ca acum, însă, în același timp apar din ce în ce mai multe forme de aservire socială și psihică;
  • contemporanii noștri, chiar dacă reușesc adesea să discearnă valorile perene, nu reușesc să le armonizeze cu descoperirile recente. Marile descoperiri științifice nu sunt puse întotdeauna în slujba omului, ba chiar mai mult, sunt folosite împotriva acestuia;
  • ni se spune adesea că trăim în era comunicațiilor. Mijloacele de comunicare socială ne ajută să cunoaștem evenimentele în timp ce se desfășoară. Ne ajută să răspândim ideile și sentimentele extrem de rapid, creând astfel noi relații dar fără a dezvolta întotdeauna o maturizare corespunzătoare a persoanei și relații cu adevărat personale;
  • rapiditatea desfășurării lucrurilor și transformarea mentalităților pun de multe ori sub semnul întrebării valorile moștenite, în special în rândul tinerilor care, adesea, nerăbdători sau nemulțumiți, ajung chiar să se revolte și, conștienți de propria importanță în viața socială, doresc să-și asume cât mai curând un rol în ea. Îi felicit pe cei care optează pentru a-și desăvârși studiile și formarea științifică și umană, în ciuda ispitelor societății care parcă îi împinge de la spate să-și caute un loc de muncă, de multe ori departe de familie, chiar la terminarea liceului!
  • faptul că persoana umană în general nu mai este în centrul de interes al societății ci persoana individuală devine un fel de axis mundi, face să se piardă sensibilitatea omului de astăzi față de cei din jur;
  • când vine vorba de valorile etice și creștine, de libertate, de adevăr, de pace, de normalitate, de binele comun… acestea sunt redefinite și interpretate în funcție de ce sens dorește să le dea un individ sau un grup ideologic. Sensul unor concepte sunt redefinite inclusiv de marile dicționare, parcă fără pic de rezerve.

Cu alte cuvinte, vedem o umanitate care vrea să fie autosuficientă și în care mulți consideră că se pot lipsi de Dumnezeu și că astfel pot trăi bine. Dar cu toate acestea vedem cum mulți par a fi condamnați să înfrunte situații dramatice de vid existențial. Niciodată nu s-a întâlnit pe pământ atâta solitudine ca acum… în era comunicațiilor!

Recenta vizită la Blaj a Sfântului Părinte Papa Francisc și beatificarea de către Sanctitatea Sa a episcopilor noștri martiri, pune Biserica Greco-Catolică din România în situația de a medita la rolul pe care l-a avut de la începutul existenței sale pentru poporul român și nu numai.

Biserica, far al umanității, este nevoită să-și actualizeze potențialul și metodele pentru a ilumina din nou poporul lui Dumnezeu și societatea actuală, mai ales când forțele întunericului o pândesc din nou și vor să o devoreze dar, desigur, prin alte metode, folosind alte ideologii și mijloace.

Prin școlile pe care le are, Biserica Română Unită este un far care oferă copiilor și tinerilor o lumină proaspătă. Le oferă Adevărata Lumină a lui Cristos. Instrumentele bisericii, nu fără a se consuma, se străduiesc să se ridice la înălțimea înaintașilor, chiar dacă numărul acestora este modest. Dar noi știm că atunci când îl avem pe Dumnezeu, suntem întotdeauna în majoritate.

Am putea să ne speriem văzând că numărul vocațiilor la Sfânta preoție și la viața consacrată scade de la an la an, dar probabil că înainte de a ne speria ar trebui să ne trezim la realitate și să ne întoarcem la evanghelie.

Înainte de a ne speria ar trebui să avem încredere în Domnul și să-L rugăm să cheme lucrători în secerișul Său, deoarece este mult.

Înainte de a ne speria, poate ar trebui să ne recâștigăm speranța, acea speranță care i-a ținut treji pe fericiții episcopi martiri prin celulele întunecare și friguroase. Speranța că Biserica Greco-Catolică, iubită de Domnul, nu va fi lăsată să moară, cum nu a fost lăsată să moară nici în catacombe. Mai mult chiar, Domnul a scos-o la lumină mult mai bogată decât era înainte.

Dumnezeu continuă să lucreze în și prin Biserica noastră iar faptul noi credem în cuvintele evangheliei „…nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăția …” (Lc. 12,32) este un semn de putere și nu de lașitate. Un semn de umilință față de Cuvântul Domnului. față de acel cuvânt care lucrează prin noi, servi umili și păcătoși, nedemni de chemarea sa. Fie că suntem preoți, fie că suntem seminariști, El este cel care lucrează, prin puterea Spiritului său cel Sfânt.

De aceea, la acest nou început de drum, nu doresc altceva decât să fim capabili să ne umilim în fața Planului Domnului, pentru ca El să ne poată copleși cu darurile sale. În umilință să învățăm în fiecare zi să fim ucenicii săi.

În încheiere, doresc să amintesc cele trei imperative primite de la Isus de către cei 70 de discipoli: rugați-vă, vindecați și vestiți.

Rugăciunea este semn al comuniunii și al dialogului continuu cu Domnul, ai cărui discipoli suntem;

Îngrijirea și vindecarea sufletelor celor la care suntem trimiși, se realizează prin harul sacramental, începând cu botezul care este reînnoirea fundamentală a ființei noastre și continuând apoi cu sacramentul împăcării, ungerea bolnavilor și celelalte.

Iar vestirea este mărturia pe care o dăm noi lumii despre Dumnezeu pe care l-am întâlnit și cunoscut. Vestim împărăția lui Dumnezeu.

Acelașii Domn să ne binecuvânteze pe fiecare, pentru a ne putea duce misiunea la îndeplinire acum și întotdeauna!

Pr. Anton Cioba

Rector

Seminarul Greco-Catolic Oradea