„Ceea ce este sufletul în trup, la fel sunt crestinii în lume, chemati în acest timp sa redea Europei un suflet; prima si, poate, cea mai mare contributie pe care crestinii o pot aduce Europei de astazi este sa-i aminteasca faptul ca ea nu este o culegere de numere si institutii, ci o comunitate de persoane: este convingerea cu care papa Francisc s-a adresat celor 350 de participanti la colocviul ”(Re)Thinking Europe” – ”A (re)gândi Europa. Contributia crestinilor la viitorul proiectului european”, organizat pe 27-29 octombrie a.c. în Cetatea Vaticanului de Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeana (COMECE) si Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun. Au raspuns la invitatie reprezentanti ai religiei, politicii si societatii civile din toata Europa.
Întâlnirea papei Francisc cu participantii la Colocviul international a avut loc sâmbata, 28 octombrie a.c., la ora locala 17.30, în Aula Noua a Sinodului din Cetatea Vaticanului. Din România a participat episcopul Virgil Bercea, al eparhiei greco-catolice de Oradea, reprezentant al Comisiei Episcopatelor din Comunitatea Europeana, alaturi de pr. Francisc Ungureanu, secretarul Conferintei Episcopilor din România; de asemenea, deputatul Iulian Bulai (Camera Deputatilor) si profesorul Sebastian Fitzek (Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative). În numele reprezentantilor institutiilor europene, cuvântul de salut a fost prezentat de Antonio Tajani, presedintele Parlamentului European.
Este a patra oara când pontiful de origine argentiniana se pronunta în mod amplu despre Europa, dupa discursurile prezentate la Parlamentul Europei, conferirea Premiului Carol cel Mare si întâlnirea cu sefii de stat si de guvern ai tarilor din Uniunea Europeana. Papa a criticat acum viziunea laicista cu privire la rolul religiei în societate si a subliniat îndatorirea crestinilor în actual evolutie a proiectului european, supus unor presiuni fara precedent atât pe plan social si economic, cât si pe plan cultural si religios. Sfântul Parinte a spus, în aceasta privinta, ca Europa trebuie sa înceapa sa fie din nou o comunitate, mai putin o uniune de grupuri de interese. ”Persoana si comunitatea”, a afirmat, ”sunt temeliile Europei pe care, în calitate de crestini, vrem si putem contribui sa o construim. Pietrele unui atare edificiu se numesc: dialog, incluziune, solidaritate, dezvoltare si pace”. Discursul papei a pus accentul, în fine, pe exemplul Sfântului Benedict, proclamat de Fericitul Paul al VI-lea ”patronul Europei”: ”el nu a cautat sa ocupe spatiile unei lumi ratacite si derutate. Sustinut de credinta, el privea mai departe si, dintr-o mica pestera de la Subiaco, a dat viata unei miscari contagioase si de neoprit care a rescris fata Europei. El, care a fost «mesager de pace, înfaptuitor de uniune, dascal de civilizatie» (Paul al VI-lea, scrisoarea apost. ”Pacis Nuntius”, 24 octombrie 1964), sa ne arate si noua, crestinilor de astazi, ca din credinta provine întotdeauna o speranta senina, capabila sa schime lumea”.
”A vorbi de o contributie crestina la viitorul continentului”, a spus pontiful la începutul discursului sau, ”înseamna mai întâi de toate a se întreba cu privire la îndatorirea noastra de crestini, astazi, în aceste tari plasmuite atât de bogat în decursul secolelor de credinta. Care este responsabilitatea noastra într-un timp în care chipul Europei este din ce în ce mai marcat de o pluralitate de culturi si religii, în timp ce pentru multi crestinismul este perceput ca un element din trecut, îndepartat si strain?”. Papa a subliniat, în acest sens, importanta a doua aspecte principale care caracterizeaza viziunea crestina: persoana si comunitatea. Sfântul Benedict, pe când gloria Romei antice era în destramare, a venit cu o ”conceptie despre om cu totul diferita de cea care a marcat clasicitatea greco-romana” si epoca violenta a invaziilor barbare. În viziunea lui, ”omul nu mai este un simplu «civis», cetatean înzestrat cu privilegii pe care sa le consume în tihna; nu mai este un «miles», servitor combatant al puterii de rând; mai ales, nu mai este un «servus», marfa de schimb lipsita de libertate si destinata doar muncii si ostenelii”. (…) ”Aceasta este una dintre valorile fundamentale pe care le-a adus crestinismul: sensul persoanei, constituita dupa chipul lui Dumnezeu. Pornind de la acest principiu, se vor construi manastiri care, cu timpul, vor deveni leaganul renasterii umane, culturale, religioase, dar si economice a continentului”.
Papa Francisc: «Prima si, poate, cea mai mare contributie pe care crestinii o pot aduce Europei de astazi este sa-i aminteasca faptul ca ea nu este o culegere de numere si institutii, ci ca este facuta din persoane. Din pacate, se noteaza ca, deseori, orice dezbatere se reduce usor la discutii despre cifre. Nu mai exista cetateni, exista voturi. Nu mai exista migranti, exista cote. Nu mai exista muncitori, exista indicatori economici. Nu mai exista saraci, exista praguri de saracie. Conceptul de persoana umana este în acest fel redus la un principiu abstract, mai comod si linistitor. Se întelege motivul: persoanele au chipuri, ne obliga la o responsabilitate reala, concreta, ”personala”; cifrele ne ocupa cu rationamente, chiar utile si importante, dar vor ramâne întotdeauna fara suflet. Ne ofera un alibi pentru delasare, pentru ca nu ne ating trupul niciodata».
”A recunoaste ca celalalt este mai întâi de toate o persoana”, a continuat pontiful, ”înseamna a valoriza ceea ce ma uneste cu el. Faptul de a fi persoane ne leaga de ceilalti, ne face sa fim comunitate”.
Papa Francisc: «Asadar, a doua contributie pe care crestinii o pot aduce la viitorul Europei este a redescoperi simtul de apartenenta la o comunitate. Nu întâmplator, Parintii fondatori ai proiectului european au ales chiar acest cuvânt pentru a identifica noua formatiune politica pe cale sa se formeze. Comunitatea este cel mai mare antidot la formele de individualism care caracterizeaza timpul nostru, la acea tendinta raspândita astazi în Occident de a se concepe si a trai în solitudine. Se întelege gresit conceptul de libertate, interpretându-l ca si cum ar fi obligatia de a fi singuri, desprinsi de orice legatura si, prin urmare, s-a construit o societate dezradacinata, lipsita de simtul apartenentei si de mostenire».
Fiind madulare ale Bisericii, a remarcat mai departe papa Francisc, ”crestinii recunosc ca identitatea lor este mai întâi de toate relationala”, în timp ce familia, ca prima comunitate, ramâne spatiul primordial pentru aceasta descoperire: ”familia este uniunea armonioasa a diferentelor dintre barbat si femeie, care este cu atât mai adevarata si profunda cu cât este mai capabila sa dea viata si sa se deschida fata de viata si de ceilalti”. De aceea, ”persoana si comunitatea sunt temeliile Europei pe care, în calitate de crestini, vrem si putem contribui sa o construim. Pietrele unui atare edificiu se numesc: dialog, incluziune, solidaritate, dezvoltare si pace”.
Mai întâi de toate, asadar, Europa trebuie înteleasa ca ”Un loc de dialog”. ”Astazi, Europa toata, de la Atlantic la Urali, de la Polul Nord la Marea Mediterana, nu-si poate permite sa piarda sansa de a fi mai întâi de toate un loc de dialog, sincer si constructiv în acelasi timp, în care toti protagonistii au aceeasi demnitate. Suntem chemati sa edificam o Europa în care sa ne putem întâlni si dialoga la toate nivelurile, într-un anumit sens cum era în antichitate asa numita «agorá»”, piata cetatii în care se vedeau schimburile economice, dezbaterile politice, dar si templul, ”astfel încât dimensiunii orizontale a vietii cotidiene sa nu-i lipseasca niciodata suflul transcendent care o face sa priveasca dincolo de efemer, trecator si provizoriu”. ”Aceasta ne face ca consideram rolul pozitiv si constructiv pe care, în general, religia îl are la edificarea societatii. Ma gândesc, de exemplu, la contributia dialogului inter-religios în a sustine cunoasterea reciproca între crestini si musulmani în Europa. Din pacate, o anumita prejudecata laicista, astazi înca pe val, nu este în masura sa perceapa valoarea pozitiva pentru societate a rolului public si obiectiv al religiei, preferând sa o îngradeasca la o sfera pur privata si sentimentala. Se instaureaza astfel si dominatia unei anumite gândiri unice, destul de difuza în organizatiile internationale, care vede în afirmarea unei identitati religioase un pericol pentru sine si pentru propria hegemonie, ajungând în acest fel sa promoveze o contrapunere artificiala între dreptul la libertate religioasa si celelalte drepturi fundamentale”. Pe de alta parte, crestinii sunt chemati ”sa promoveze dialogul politic, mai ales acolo unde acesta este amenintat si pare sa predomine ciocnirea. Crestinii sunt chemati sa redea demnitate politicii, înteleasa ca cea mai înalta forma de slujire a binelui comun si nu ca ocupatie a unor posturi de putere”.
A doua piatra de la constructia proiectului continental are nevoie de o Europa înteleasa ca ”Un domeniu inclusiv”. ”Responsabilitatea comuna a liderilor este sa promoveze o Europa care sa fie o comunitate inclusiva, libera de o întelegere gresita de fond: incluziunea nu este sinonim cu aplatizarea nediferentiata. Dimpotriva, unul este cu adevarat inclusiv atunci când stie sa valorizeze diferentele, asumându-le ca patrimoniu comun si îmbogatindu-le. În aceasta privinta, migrantii sunt o resursa, mai mult decât o povara”. Desigur, a recunoscut pontiful care se trage dintr-o familie de emigranti, ”nu se poate gândi ca fenomenul migrator este un proces nediscriminat si fara reguli, dar nici nu se pot ridica ziduri de indiferenta sau de temeri. La rândul lor, migrantii însisi nu trebuie sa neglijeze datoria grava de a cunoaste, respecta si chiar a asimila cultura si traditiile natiunii care îi primeste”.
A treia piatra pe care crestinii o pot aduce la viitorul proiectului european este aceea care face din Europa ”Un spatiu de solidaritate”. ”A fi comunitate implica, într-adevar, sustinere reciproca si, prin urmare, faptul ca nu pot fi doar câtiva cei care sa duca greutatile si sa faca sacrificii extraordinare, în timp ce ceilalti ramân ancorati în apararea pozitiilor privilegiate. O Uniune Europeana care, în înfruntarea crizelor ei, nu ar redescoperi simtul de a fi o unica comunitate care se sustine si se ajuta – si nu doar un ansamblu de mici grupuri de interese – ar pierde nu doar una din provocarile cele mai importante din istoria ei, dar si una din cele mai mari sanse pentru viitorul ei”. Dupa solidaritatea necesara dintre tarile Uniunii, pontiful a vorbit mai departe de solidaritatea dintre generatii, remarcând ca ”începând cu anii Saizeci ai secolului trecut este în curs de desfasurare un conflict generational fara precedent. În a transmite noilor generatii idealurile care au facut mare Europa, se poate spune în mod hiperbolic ca în locul traditiei s-a preferat tradarea. Dupa respingerea a ceea ce venea de la parinti, a urmat astfel timpul unei sterilitati dramatice. Nu doar pentru ca în Europa se fac putin copii, si mult prea multi sunt cei care au fost privati de dreptul de a se naste, dar si pentru ca s-au trezit incapabili sa înmâneze tinerilor instrumentele materiale si culturale pentru a înfrunta viitorul. Europa traieste un fel de deficit de memorie. A fi din nou comunitate solidara înseamna a redescoperi valoarea propriului trecut, pentru a îmbogati propriul prezent si a înmâna posteritatii un viitor de speranta”.
La temelia edificiului european este necesara si piatra pe care scrie ”Europa, o sursa de dezvoltare”. ”O Europa care se redescopera comunitate va fi cu siguranta o sursa de dezvoltare pentru sine si pentru lumea întreaga, o dezvoltare de înteles dupa acceptia pe care Fericitul Paul al VI-lea o dadea acestui cuvânt: «pentru a fi autentica, dezvoltarea trebuie sa fie integrala, ceea ce înseamna ca este îndreptata spre promovarea fiecarui om si a întregului om» (Populorum progressio, nr. 14). Dintre factorii esentiali pentru demnitatea si maturizarea persoanei, pontiful a mentionat aici contributia muncii, atât pe versantul antreprenorial, cât si pe cel al lucratorilor. În timpul unei ”globalizari fara suflet, atenta mai mult la profit decât la persoane”, Sfântul Parinte a îndemnat tinerii sa redescopere ”concretetea muncii”, mai ales în unele sectoare cruciale pentru viata de zi cu zi, precum constructiile, prelucrarea textilelor si alimentatia.
În fine, viitorul proiectului european nu sta în picioare daca Europa nu este ”O promisiune de pace”. ”Angajamentul crestinilor în Europa trebuie sa constituie o promisiune de pace. Acesta a fost gândul principal care a însufletit semnatarii Tratatelor de la Roma. Dupa doua razboaie mondiale si violente atroce a unor popoare împotriva altora, era timpul sa se afirme dreptul la pace. Vedem si astazi ca pacea este un bun fragil si ca gândirile particulare si nationale risca sa zadarniceasca visele curajoase ale fondatorilor Europei. Cu toate acestea, a fi facatori de pace (cf. Mt 5,9) nu înseamna doar a lucra pentru evitarea tensiunilor interne, pentru a pune capat numeroaselor conflicte care însângereaza lumea sau a duce usurare celui care sufera. A fi operatori de pace înseamna a se face promotori ai unei culturi a pacii”. Amintind cu amaraciune Marele Razboi, care chiar în aceste zile de acum o suta de ani scria una dintre cele mai sângeroase pagini la Caporetto, pontiful a spus referindu-se la actualitate ca ”nu acesta este timpul transeelor, ci al curajului de a lucra pentru a urmari pe deplin visul Parintilor fondatori: o Europa unita si concorda, comunitate de popoare dornice sa împartaseasca un destin de dezvoltare si pace”.
Cautând, asadar, sa faca din Europa ”un spatiu de dialog, un domeniu inclusiv, un spatiu de solidaritate, o sursa de dezvoltare si o promisiune de pace”, crestinii pot fi ei însisi ”sufletul Europei”:
Papa Francisc: «Autorul Scrisorii catre Diognet afirma ca ”asa cum este sufletul în trup, asa sunt crestinii în lume”. În acest timp, ei sunt chemati sa redea un suflet Europei, sa-i retrezeasca constiinta, nu pentru a ocupa spatii, ci pentru a însufleti procese care sa genereze noi dinamici în societate. Este tocmai ceea ce a facut sfântul Benedict, proclamat nu întâmplator de Paul al VI-lea patronul Europei: el nu a cautat sa ocupe spatiile unei lumi ratacite si derutate. Sustinut de credinta, el privea mai departe si, dintr-o mica spelunca de la Subiaco, a dat viata unei miscari contagioase si de neoprit care a rescris fata Europei. El, care a fost ”mesager de pace, înfaptuitor de uniune, dascal de civilizatie” (Paul al VI-lea, scris. apost. ”Pacis Nuntius”, 24 octombrie 1964), sa ne arate si noua, crestinilor de astazi, ca din credinta provine întotdeauna o speranta senina, capabila sa schime lumea».

(rv – A. Danca)
Sursa: http://ro.radiovaticana.va