La invitația Sfântului Părinte Papa Francisc – de a ține o zi de post și rugăciune pentru pace în lume – pe 7 octombrie a.c., s-a desfășurat în parohia greco-catolică „Nașterea Maicii Domnului” din Haieu – Băile „1 Mai” o seară de rugăciune pentru pace. Ocazia, a adus împreună preoții și credincioșii parohiilor greco-catolice de pe cuprinsul comunei Sânmartin, turiști, dar și persoane de alte confesiuni din zonă, care au dorit să ceară împreună darul păcii.
Seara a început cu rânduiala Vecerniei, celebrată de pr. Gavril Buboi, protopop de Oradea continuând apoi cu recitarea devoțiunii mariane a Rozariului, în ziua în care Biserica Catolică a cinstit-o pe Maica Domnului ca Regină a Sfântului Rozariu. Misterele de mărire ale devoțiunii au fost intercalate cu cererile de iertare scrise de Sfântul Părinte Papa Francisc pentru Veghea Penitențială din cadrul celei de a doua sesiuni a Adunării Generale Ordinare a Sinodului care se desfășoară în Vatican. Cererile au fost citite de preoții participanți, oferind totodată credincioșilor prilejul de a se simți parte ai acestui parcurs sinodal despre care Pr. Vicar Judecătoresc Răzvan Iacob a oferit mai multe detalii credincioșilor din comună. Seara de rugăciune pentru pace s-a încheiat la Haieu cu o Adorație Euharistică pregătită de credincioasa Diana Mocanu, pentru această zi mondială de rugăciune pentru Pace.
„Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă! Pace mea o dau vouă, pacea mea o las vouă.” (In 14, 27)
„Pacea lui Cristos este cea care în această seară ne aduce împreună: a subliniat pr. Ștefan Madarasi din parohia Haieu-Băile „1 Mai”. Cu siguranță sunt multe motive pentru care ne putem întâlni ca și comunități locale. Însă motivul din această seară este unul care depășește acest teritoriu: întreaga lume strigă astăzi cu un singur suflet către Domnul, implorând pacea: peste Țara Sfântă, peste Orientul Mijlociu, Ucraina, peste întreaga lume și peste fiecare dintre noi! Este un moment profund și emoționant să vedem că atât de multă lume are același țel, de a intra în comuniune și a se ruga cu același țel. Nimic nu este întâmplător…” – a încheiat părintele gazdă, mulțumind colegilor preoți din zonă și din Oradea care au răspuns invitației. Pr. Ștefan a subliniat totodată că „este un miracol al credinței că putem să stăm împreună, să ne rugăm împreună” în această parohie turistică, căreia îi trec pragul creștini din toată țara, indiferent de confesiune. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât la seara de rugăciune a fost prezent și fratele Marius Fiț, creștin penticostal, care a dorit să se roage împreună cu cei prezenți.
Au participat: pr. Răzvan Iacob, Vicar judecător al Episcopiei de Oradea și totodată paroh al parohiei greco-catolice Sânmartin, pr. Florin Folea, preot în parohia greco-catolică din „Băile Felix”, pr. Alin Arendaș din parohia greco-catolică Cihei, pr. Alexandru Merca, preot greco-catolic al comunității din Betfia, pr. Ionuț Oprea, paroh în parohia Sântandrei II, pr. Mirel Demian din parohia Oradea-Tineretului, pr. Olimpiu Todorean, preot al parohiei „Sf. Gheorghe” din Oradea și director al Asociației Caritas Eparhial Oradea.
„Ne-am adunat în această seară binecuvântată de Dumnezeu pentru a ne ruga pentru pace. Dincolo de războaie, ceea ce este foarte important este pacea din sufletul nostru – a subliniat la rândul său pr. Alin Arendaș. A fi creștin cu adevărat este a-L imita pe Cristos. A fi creștin nu ține cont de nicio orientare religioasă sau politică, a fi creștin înseamnă a ne ruga – pentru aproapele nostru, pentru semenii noștri – și a interveni în viața lor de câte ori este nevoie, atât noi, lumea clericală, cât și lumea laică. Și preoții au nevoie de rugăciune – s-a mai evidențiat. Pentru că în centrul vieții noastre este Crucea, care ne leagă pe plan vertical cu Dumnezeu-Tatăl, iar orizontal cu semenul și aproapele nostru. (…)Pacea să rămână în sufletele dumneavoastră! Să ne rugăm pentru familia creștinătății și pentru cei care au nevoie!”
„Mama noastră, suntem din nou în fața Ta… ne ridicăm ochii spre tine și ne încredințăm inimii Tale”
Inițiativa a dorit să aducă împreună comunități din imediata apropiere a Oradiei, pentru a se ruga și a trăi o seară în spiritul Sinodului episcopilor care se desfășoară chiar în aceste zile în Vatican cu tema Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune și despre care a vorbit celor prezenți părintele Vicar Judecătoresc Răzvan Iacob, reiterând îndemnul Papei Francisc care a convocat această Adunare Sinodală, aflată la a doua sesiune:
„Să mergem împreună, preoți și credincioși, să ne ascultăm unii pe alții, să reflectăm împreună la problemele de zi cu zi, devenind astfel tot mai aproape și mai solidari cu problemele lumii în care trăim, lăsându-ne purtați de adierea Spiritului Sfânt”.
Toți cei prezenți au primit la final binecuvântarea euharistică, întorcându-se la casele lor cu inimile pline de pace și speranța că rugăciunea care a adus împreună va fi ascultată!
Parohia greco-catolică „Nașterea Maicii Domnului” din Haieu – Băile „1 Mai”