„Papa Francisc: Sfânta Liturghie pentru centenarul Congregatiei pentru Bisericile orientale, instituita de papa Benedict al XV-lea cu motu proprio Dei Providentis la 1 mai 1917, si a Institutului Pontific Oriental (12 octombrie 2017)
Îi multumim astazi Domnului pentru întemeierea Congregatiei pentru Bisericile Orientale si a Institutului Pontifical Oriental de catre papa Benedict al XV-lea, petrecuta în urma cu o suta de ani, în 1917. Atunci era în toi primul razboi mondial; astazi – asa cum am avut ocazia sa spun – noi traim un alt razboi mondial, chiar daca pe bucati. Si vedem atâtia frati si surori ai nostri crestini din Bisericile orientale experimentând persecutii dramatice si o diaspora tot mai nelinistitoare. Asta face sa apara atâtea întrebari, atâtea "de ce", care se aseamana cu acelea din prima lectura de astazi, luata din cartea lui Malahia (3,13-20a).
Domnul se plânge fata de oamenii sai si spune asa: "V-ati întarit cuvintele împotriva mea, spune Domnul, iar voi ziceti: «Ce am vorbit împotriva ta?» Voi ziceti: «Degeaba îl slujim pe Dumnezeu! Ce câstig ca pazim ceea ce este de pazit al sau si ca umblam jelind înaintea Domnului Sabaot? Acum, noi îi socotim fericiti pe cei mândri; ba chiar se consolideaza cei care savârsesc razvratire; mai mult, îl încearca pe Dumnezeu si totusi scapa»" (v. 13-15).
De câte ori si noi traim aceasta experienta si de câte ori o ascultam în destainuirile si în marturisirile persoanelor care ne deschid inima lor. Îi vedem pe cei rai, pe cei care fara scrupule fac propriile interese, îi strivesc pe altii, si se pare ca pentru ei lucrurile merg bine: obtin ceea ce vor si se gândesc numai sa se bucure de viata. De aici întrebarea: "De ce, Doamne?".
Aceste "de ce?", care apar si în Sfânta Scriptura, ni le adresam cu totii. Si la ele raspunde acelasi Cuvânt al lui Dumnezeu. Chiar în acest text din profetul Malahia se citeste: "Atunci, cei care se tem de Domnul vor vorbi unul cu altul. Domnul a fost atent, a auzit si a fost scrisa o carte de memorial înaintea lui pentru cei care se tem de Domnul si se gândesc la numele lui" (v. 16). Asadar, Dumnezeu nu-i uita pe copiii sai, amintirea sa este pentru cei drepti, pentru cei care sufera, care sunt asupriti si care se întreaba "de ce?", si totusi nu înceteaza sa se încreada în Domnul.
De câte ori Fecioara Maria, în drumul sau, s-a întrebat "de ce?"; dar în inima sa, care medita toate lucrurile, harul lui Dumnezeu facea sa straluceasca credinta si speranta.
Si exista un mod pentru a face bresa în amintirea lui Dumnezeu: rugaciunea noastra, cum ne învata textul evanghelic pe care l-am ascultat (cf. Lc 11,5-13).
Când ne rugam este nevoie de curajul credintei: sa avem încredere ca Domnul ne asculta, curajul de a bate la usa. Domnul spune asta: "Caci oricine cere primeste; cine cauta gaseste; iar celui care bate i se va deschide" (v. 10). Si pentru asta este nevoie de curaj.
Dar ma întreb: rugaciunea noastra este cu adevarat asa? Ne implica într-adevar, implica inima noastra si viata noastra? Stim sa batem la inima lui Dumnezeu? La sfârsitul textului evanghelic (cf. v. 11-13), Isus spune: care tata dintre voi daca fiul îi cere un peste îi va da un sarpe? Sau daca îi cere un ou îi va da un scorpion? Daca voi sunteti tati, veti face binele copiilor vostri. Si apoi mai înainte: daca voi, asadar, care sunteti rai, stiti sa dati lucruri bune copiilor vostri, cu cât mai mult Tatal vostru din cer… Si ne asteptam ca sa continue spunând: va va da lucruri bune voua. În schimb nu, nu spune asa! Spune: Îl va da pe Duhul Sfânt celor care îl cer. Chiar acesta este darul, acesta este acel "mai mult" al lui Dumnezeu. Ceea ce Domnul, Tatal ne da mai mult, este Duhul: iata adevaratul dar al Tatalui. Omul bate cu rugaciunea la usa lui Dumnezeu pentru a cere un har. Si El, care este Tata, îmi da acel har si mai mult: îmi da darul, pe Duhul Sfânt.
Frati si surori, sa învatam sa batem la inima lui Dumnezeu! Si sa învatam sa facem asta curajos. Fie ca aceasta rugaciune curajoasa sa inspire si sa hraneasca si slujirea voastra în Biserica. Astfel angajarea voastra va da "rod la timpul sau" si veti fi ca pomii ale caror "frunze nu se vestejesc" (cf. Ps 1,3).
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.ercis.ro