Samuil Micu – Klein – personalitate complexa a culturii române din secolul al XVIII-lea,

„

210 ANI DE LA TRECEREA ÎN ETERNITATE

(1745-1806)

Una din marile personalitati ale culturii române din secolul al XVIII-lea a fost Samuil Micu – Klein. Nepot de frate al impetuosului luptator pentru emanciparea românilor transilvaneni, episcopul Ioan Inochentie Micu – Klein, carturarul erudit si poliglot Samuil Micu – istoric, filolog, teolog, traducator – deschide seria personalitatilor de mare anvergura ale Scolii Ardelene, ale iluminismului românesc.
Samuil Micu s-a nascut în localitatea Sadu, în luna septembrie a anului 1745, în scaunul Sibiului, pe asa-zisul Pamânt Craiesc. Comuna Sadu este situata într-o zona de munte, în Marginimea Sibiului. Bunicul dinspre tata era taranul liber, Oprea Micul, oier si agricultor înstarit. Viitorului carturar i s-a dat numele de botez Maniu, dupa bunicul dinspre mama, Maniu Neagoe, protopop si el.
Tatal lui Samuil Micu se numea Stoia si era protopop de Sadu si fratele mai mare al Episcopului Inochentie Micu-Klein.
Înainte de a ajunge la Blaj, Samuil Micu si-a început studiile chiar în casa parinteasca, iar primul dascal i-a fost tatal sau. Pompiliu Teodor considera ca în toamna anului 1759 îl aflam pe Samuil Micu printre cei 300 de elevi ai Scoalelor din Blaj.
La Blaj functionau simultan doua Seminarii. Unul care se numea Craiesc sau al ,,Sfintei Treimi”, ce apartinea manastirii, si al doilea, Seminarul ,,Bunei Vestiri” sau al episcopului Petru Pavel Aron. Odata ajuns la Blaj, tânarul seminarist va fi atras de avântul de cultura ce cuprinsese noua manastire, ca urmare a punerii în functie a tipografiei, dar si a întoarcerii de la studii a primei generatii formate în marile centre universitare si culturale ale vremii.
Samuil Micu va avea dascali renumiti: Grigore Maior, Atanasie Rednic, Gherontie Cotore, Ion Sacadate etc.
Episcop al Blajului era Petru Pavel Aron. Înca de la sosire, tânarul seminarist se bucura de bunavointa episcopului care îl primeste în seminarul sau si-l va întretine pe cheltuiala sa.
La terminarea gimnaziului, la sugestia episcopului Petru Pavel Aron, adolescentul Maniu Micu – Klein se calugareste, luând numele de Samuil. Viata de ascet a Sfântului Samuil avea sa devina model de urmat pentru tânarul calugar Samuil Micu – Klein. Ucenicia monahala si-o face la manastirea ,,Buna-Vestire”, trecând în anul 1762, la ,,Sfânta Treime”.
Episcopul Petru Pavel Aron se stinge din viata, la 9 martie 1764, lasând ,,fiului spiritual” mostenire modelul calugarului si modelul iubitorului de scoala si de stiinta, model care si-a pus amprenta pe evolutia ulterioara a tânarului Samuil.
La scaunul episcopal de la Blaj urmeaza Atanasie Rednic. Acesta cunostea calitatile pe care le avea Samuil Micu si l-a numit, în 1764, prefect peste manastire si Seminarul ,,Buna-Vestire”.
În toamna anului 1766, episcopul Atanasie Rednic îl trimite pe Samuil Micu la studii la Viena, la Colegiul ,,Pazmanian”.
Plecarea la Viena reprezenta un pas important în viata tânarului Samuil Micu; i se deschideau noi perspective, noi orizonturi. Lasa în urma experienta Blajului care i-a daruit prima întâlnire cu trairea în spirit, dar si cu o viata calugareasca austera si se afla la un pas de o alta experienta, cea vieneza, atât de ademenitoare.
Ajuns la Viena, va intra în Institutul ,,Pazmanian”, care functiona în capitala imperiului pentru tinerii bursieri slovaci, croati si români. Având în vedere specificul si menirea Colegiului ,,Pazmanian”, studentii trimisi la aceasta institutie îsi desavârseau pregatirea teologica, prin prelegeri si studiu individual pe discipline specifice.
La Facultatea de Filosofie studiaza logica, metafizica si matematicile elementare; fizica, matematicile superioare si stiintele politice; etica, istoria naturala, istoria, geografia, filologia, estetica.
Sârguincios, pasionat de cunoastere si inteligent, Samuil Micu depaseste cu mult cerintele bibliografice obligatorii, citind aproape toate cartile de mai mare interes în acel timp, faurindu-si, astfel, un orizont intelectual cuprinzator. Pe buna dreptate, un alt titan al spiritualitatii românesti, Nicolae Iorga, îl definea pe Samuil Micu ,,începator al eruditiei române în Ardeal si cel dintâi care a învatat si pentru altii”.
În anul 1772, Samuil Micu îsi încheie cu stralucite aprecieri oficiale studiile filozofice la Universitate, precum si cele teologice si canonice, urmate la renumitul Colegiu ,,Pazmanian” si se reîntoarce la Blaj. Era un tânar cu o experienta culturala si stiintifica foarte bogata, fiind pregatit nu numai în domeniul teologico-filosofic, ci si în stiintele pozitive: fizica teoretica si experimentala, mecanica, aritmetica.
A doua perioada blajeana a fost pentru Samuil Micu de acumulari: si-a formulat directiile ulterioare ale muncii sale intelectuale în care si-a propus ca principale obiective: realizarea unei istorii a neamului, traducerea unor lucrari de cult necesare preotilor, elaborarea unei gramatici si a unui dictionar al limbii române si alte lucrari. Initial, Samuil Micu a predat la scolile din Blaj matematica si etica, iar ulterior, filosofie, Teologie Dogmatica, Scriptura si s-a dedicat cercetarilor istorice si lingvistice.
În 2 mai 1772 se stinge din viata episcopul Atanasie Rednic, care l-a sprijinit pe Micu, în demersurile lui pentru studii, iar în octombrie este ales episcop Grigore Maior, hirotonit în 23 aprilie 1773, la Viena. Samuil Micu s-a bucurat de consideratia pe care i-o purta episcopul Grigore Maior care l-a sprijinit în lucrarile sale si i-a favorizat accesul la arhiva episcopala. Micu a facut ordine în biblioteca gimnaziului si, totodata, s-a implicat în viata culturala a Blajului.
În primavara anului 1773 s-a tinut Sinodul Bisericilor Greco-Catolice din Imperiu. Episcopul Grigore Maior a luat cu el, în vederea discutiilor, trei dintre oamenii sai înzestrati în stiintele teologice: Samuil Micu, Ignatie Darabant si Silvestru Caliani.
Sinodul a început la 1 martie 1773 si s-a încheiat în 24 aprilie, acelasi an, interval în care au avut loc mai multe sesiuni.
Pe agenda de lucru s-au aflat probleme ale confesiunii greco-catolice, precum: introducerea lui ,,Filioque” în Crez, reducerea numarului sarbatorilor în viitoarele calendare, întocmirea listei de carti ce urmau a se tipari pentru greco-catolici la Viena si altele.
Samuil Micu, din dorinta de a informa intelectualitatea straina despre ideologia promovata în vederea emanciparii nationale si sociale a poporului român, scrie doua lucrari în limba latina.
În prima lucrare, De ortu progressu conversione Valachorum Episcopis item Archiepiscopis et Metropolitis eorum (1774-1776), în care citeaza Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor al lui Dimitrie Cantemir, afirma pentru prima oara ,,originea romana a românilor pe criteriul limbii, moravurilor, caracterului si firii lor; se arata vechimea crestinismului la români, se aminteste de existenta familiilor nobile românesti si se expune, pe scurt, unirea”. Prin aceasta lucrare, Samuil Micu a încercat sa convinga Curtea sa-l numeasca pe Grigore Maior drept arhiepiscop al tuturor credinciosilor catolici de rit grecesc din imperiu. Proiectul, din pacate, nu s-a realizat însa lucrarea este importanta prin faptul ca poarta amprenta noului limbaj iluminist.
În a doua lucrare, Brevis historica notitia originis et progressu nationis daco-romanae seu ut quidam barbaro vocabulo appelant valachorum, ab initio usque ad seculum XVIII, terminata în anul 1778, Samuil Micu argumenteaza originea latina a poporului român si continuitatea sa pe teritoriul vechii Dacii. Samuil Micu apreciaza perspectivele deschise de stapânirea austriaca si de unirea religioasa, datorita careia, românimea din Transilvania este ,,adusa din tenebrele ignorantei la lumina si se slefuieste din ce în ce mai mult”.
Anul 1777 îi poarta pasii lui Samuil Micu din nou spre Viena; în anul 1779 era duhovnic, apoi ,,ephemerius” în 1780 si ,,praefectus” (director de studii) în anii 1781-1782 la Colegiul ,,Sfânta Barbara”.
Episcopul Grigore Maior nu avea un om mai potrivit care sa îndeplineasca aceasta misiune. Institutul ,,Sfânta Barbara” a fost înfiintat de împarateasa Maria Tereza, în vederea pregatirii clerului unit de rit grecesc, român, croat, ucrainean, sârb, slovac si sloven din imperiu.
Samuil Micu are ca studenti, printre altii, pe tinerii români: Ioan Budai – Deleanu, Samuil Vulcan, Ioan Corneli.
În anul 1779, Samuil Micu tipareste, la Viena, la Atelierele lui Joseph de Kurzbek, Carte de rogacioni pentru evlavia homului chrestin. Este prima tiparitura purtând semnatura carturarului ardelean, acum prefect de studii la ,,Santa Barbara”. Desi modesta ca prezentare, având doar 87 pagini, publicatia este importanta, întrucât cuprinde normele de scriere cu alfabet latin, de 25 de litere, aratându-se echivalenta lor cu caracterele chirilice.
Samuil Micu, primul carturar din pleiada Scolii Ardelene, prezinta sistemul sau ortografic etimologist atât în gramatica Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, 1780, cât si în introducerea la Acatistul, tiparit la Sibiu, în 1801. Elementa linguae daco-romanae sive valachicae ramâne prima lucrare de gramatica tiparita în cultura româna si marcheaza actul de nastere a lingvisticii românesti.
În anul 1781 se va tipari la Viena lucrarea Dissertatio Canonica de Matrimonio juxta disciplinam Graecae Orientalis Ecclesiae (Viena, 1781), iar în anul 1782, Dissertatio de jejuniis Graecae Orientalis Ecclesiae. Tot din aceasta perioada dateaza lucrarea Teologie sau cuvântare de Dumnezau – acum întâiu asezata si scrisa în limba româneasca de ieromonahul Samuil Klein de la Sad, Viena, 1781.
În anul 1782, Grigore Maior renuntase la scaunul episcopal din cauza meschinariilor si denunturilor josnice tesute în jurul sau de catre calugarii basilitani.
Împaratul Iosif al II-lea ordona cancelarului, contele Teleki, sa convoace Sinodul pentru alegerea noului episcop. La 12 august 1782 a fost convocat Sinodul electoral. Candidatii la episcopat au fost astfel clasati: Ignatie Darabant, cu 63 de voturi, Iacob Aron cu 57 de voturi, Ioan Bob cu 37 de voturi.
La 21 octombrie 1782, împaratul Iosif al II-lea l-a numit episcop pe Ioan Bob, iar papa Pius al VI-lea a confirmat aceasta numire.
Împaratul Iosif al II-lea l-a preferat pe Ioan Bob, în calitate de episcop al Diecezei Române Unite de Alba Iulia si Fagaras, întrucât era preot de mir, reprezentând o parte din clerul secular si nu facea parte din cinul calugaresc.
Reîntoarcerea lui Samuil Micu din Viena la Blaj s-a facut în primavara anului 1783. Aceasta reîntoarcere nu va fi însotita de reluarea muncii la catedra sau a unor sarcini si oficii administrative, publice, bisericesti, ci avea sa îmbratiseze îndeletnicirile carturaresti.
Lucrarile de pe tarâm lingvistic si teologic pe care reusise sa le publice si care i-au adus prestigiu în capitala imperiala si altele ramase în manuscris îi dadeau o aureola, indicau vocatia lui carturareasca pe care o va urma cu stralucire si pasiune.
În anul 1783, Samuil Micu, la îndemnul episcopului Ignatie Darabant, începe traducerea Bibliei, pentru a da o noua editie integrala, modernizata, în limba româna.
În acelasi an, Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior cer sa li se permita sa iasa din ordinul calugaresc. Aprobarea o obtin doar Gheorghe Sincai si Petru Maior. Petru Maior e numit paroh la Reghin, iar Gheorghe Sincai continua opera de organizare a învatamântului în calitatea sa de Director al Scolilor românesti greco-catolice din Ardeal.
Din motive meschine, toti reprezentantii de seama ai Scolii Ardelene, Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu au fost persecutati de episcopul Ioan Bob.
În anul 1784, Samuil Micu definitiveaza si da la tipar colectia de predici funebre întitulata Propovedanie sau învataturi la îngropaciunea oamenilor morti.
În anul 1785 a început demersurile pentru tiparirea Bibliei.
Activitatea lui Samuil Micu este captata pe parcursul anilor 1790-1792 de initiativele politice românesti. În anul 1791, Samuil Micu a contribuit la redactarea memoriului ,,Supplex Libellus Valachorum”, cu argumentarea istorica a faptelor. Memoriul a fost prezentat împaratului, la 22 aprilie 1791, continând plângerile românilor din Transilvania, fara deosebire de confesiune religioasa. Tot în anul 1791, Samuil Micu a redactat Istoria românilor cu întrebari si raspunsuri, în care, în forma dialogata, încearca – adresându-se unor paturi cât mai largi cu putinta – o difuzare a ideilor istorice si politice ale Scolii Ardelene.
În anul 1792 a început sa redacteze Scurta cunostinta a istorii românilor.
Samuil Micu a avut o contributie substantiala si la redactarea celui de-al doilea Supplex din anul 1792; în anexele actului, Samuil Micu da lungi extrase din lucrarile sale . Respingerea Supplex-ului a deceptionat profund intelectualitatea de la 1791-1792.
În anul 1793 a început tiparirea Bibliei (1 noiembrie), dar Samuil Micu a lucrat si la Teologia moraliceasca sau bogoslovia, dedicata lui Ignatie Darabant, pe care o si trimitea guvernului transilvan spre cenzurare.
În anul 1795, la 15 noiembrie, îi aparea Biblia, iar în anul 1796, Teologia moraliceasca, fara numele autorului pe coperta, dar ,,cu blagoslovenia Mariei Sale, prealuminatului si preasfintitului Domnului Domn Ioan Bob, vladicul Fagarasului” (2 volume, 304+370 p.).
În anul 1796, Samuil Micu termina lucrarea istorica Scurta cunostinta a istoriii românilor.
În anul 1799 s-a tiparit Loghica la Buda si înainta spre publicare Legile firii… si Acatistul, la Sibiu, iar în anul 1800 îi aparea Legile firii… (2 volume), în tipografia lui Petru Bart din Sibiu (428 pagini).
În 1801 s-a tiparit la Blaj Teologia dogmatica si moraliceasca. Tot în acest an a lucrat intens la Istoria si lucrurile si întâmplarile românilor, i-a aparut la Sibiu Acatistul si a încheiat, la 10 martie, lucrul la Dictionarium valachico – latinum.
În anul 1803 trimitea lui Ioan Molnar – Piuariu lucrarea Hronologia turcica, traducea De urmare lui Christos (Imitatio Christi) de Thomaso da Kempis (va fi tiparita postum, în 1812, de Ioan Bob).
În toamna anului 1804, cu sprijinul episcopului de Oradea, Ignatie Darabant, Samuil Micu este numit cenzor al cartilor românesti care se tipareau la tipografia Universitatii din Buda.
În anul 1805, Samuil Micu parea multumit sufleteste ca-si împlinise datoria cu cinste fata de neamul sau caruia îi daduse cartea constiintei de sine, a nobletii, originii si a demnitatii sale – Istoria si lucrurile si întâmplarile românilor. Abia în anul 1806 tipari, ca anexa, la Calendarul românesc de la Buda (1806-1807) câteva capitole din aceasta monumentala carte. Nu s-a putut bucura de functia de cenzor al Tipografiei din Buda decât doi ani, întrucât sanatatea îi era subrezita de batrânetea prematura, cauzata de boala si se stinge din viata în urma unui infarct, în capitala Ungariei, la 13 mai 1806, unde a fost înmormântat. De fata erau prietenul sau, Gheorghe Sincai, si nepotul sau, Efrem Clain. Gheorghe Sincai a relatat acest trist sfârsit într-o scrisoare adresata Capitlului oradean. A fost înmormântat, în 15 mai 1806. Ceremonialul de înmormântare a fost oficiat de episcopul Martin Görgey, în cripta parohiala romano-catolica sârbeasca.
Mare nedreptate a destinului! În pamântul patriei pe care l-a iubit atât de mult n-a fost un loc si pentru el! De altfel, nici pentru Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ioan Budai-Deleanu!.
Samuil Micu a fost un împatimit al cartii, al culturii, dedicându-si viata scrisului, cugetarii si propovaduirii literei si spiritului cartilor din care si-a facut un destin. A scris de toate: istorie sociala si politica, filosofie, istorie bisericeasca, patristica, matematica, fizica, astronomie.
Samuil Micu a fost una din marile personalitati de formatie enciclopedica, un umanist de formatie renascentista, folositor neamului sau într-un veac în care românii din Transilvania faceau eforturi pentru emanciparea si câstigarea drepturilor elementare ce li se cuveneau.
Opera teologica a lui Samuil Micu ocupa un loc însemnat în activitatea sa, întrucât cea mai mare parte a vietii si-a dedicat-o teologiei, realizând traduceri, prelucrari si lucrari originale. Cu toate acestea, opera sa teologica este mai putin cunoscuta.
Multe din manuscrisele lui Samuil Micu, care se pastreaza la Biblioteca Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, sunt traduceri din Sfintii Parinti.
Samuil Micu a depus o munca enorma în speranta ca manuscrisele sale vor vedea lumina tiparului însa s-a stins cu durerea în suflet, ca mare parte din toata aceasta osteneala ramâne în manuscris.