„Veneratului frate
Cardinal Leonardo Sandri
Mare Cancelar al Institutului Pontifical Oriental
Cu ocazia aniversarii centenarului întemeierii Institutului Pontifical Oriental, la putine luni dupa centenarul instituirii Congregatiei pentru Bisericile Orientale (cf. Benedict al XV-lea, Motu proprio Dei Providentis, 1 mai 1917), îmi este placut sa adresez un salut cordial dumneavoastra, frate venerat, si întregii comunitati academice.
Anticipând cu aproape jumatate de secol decretul conciliar Orientalium Ecclesiarum, veneratul meu predecesor a voit sa atraga atentia cu privire la bogatia extraordinara a Bisericilor orientale întemeind, chiar aici la Roma la 15 octombrie 1917, Institutul Pontifical Oriental. Desi în mijlocul furtunosului prim conflict mondial, pontiful a stiut sa rezerve Bisericilor orientale o atentie speciala.
Pentru aceasta întemeiere, Benedict al XV-lea a facut referinta la acea deschidere spre Orient începuta în Congresul euharistic de la Ierusalim din 1893, cu auspiciul de a crea un centru de studii, care ar fi trebuit sa fie – asa cum s-a afirmat dupa aceea în documentul de întemeiere – "un sediu corespunzator de studii superioare despre problemele orientale", destinat sa formeze "si preotii latini care vor voi sa exercite slujirea sacra la orientali". De la început se voia ca "acest centru de studii [sa fie] deschis si orientalilor, fie uniti, fie asa-numitilor ortodocsi" (Benedict al XV-lea, Motu proprio Orientis catholici, 15 octombrie 1917: AAS 9 [1917], 532). Cu aceasta ultima precizare, fondatorul situa noua institutie într-un orizont pe care-l putem numi astazi eminamente ecumenic.
Pentru a rezolva problemele initiale ale Institutului, Pius al XI-lea, primind sugestia primului conducator al Institutului, fericitul Ildefonso Schuster, în 1922 a decis sa-l încredinteze Societatii lui Isus (Scrisoarea Decessor Noster, 14 septembrie 1922: AAS 14 [1922], 545-546) si dupa aceea i-a acordat Institutului, pe lânga bazilica "Santa Maria Maggiore", un sediu propriu, care si-a deschis portile la 14 noiembrie 1926.
În 1928, cu enciclica Rerum Orientalium despre promovarea studiilor orientale, papa invita calduros pe episcopi sa trimita studenti la Institutul Oriental, asa încât sa garanteze în fiecare seminar prezenta unui profesor în masura sa transmita macar câteva elemente de studii orientale (cf. AAS 20 [1928], 283-284). Dupa aceasta enciclica a urmat, dupa mai putin de o luna, motu proprio Quod maxime, cu care era asociati la Universitatea Gregoriana Institutele Biblic si Orientale (cf. AAS 20 [1928], 310). Anul urmator, Pius al XI-lea trecea la întemeierea, pe lânga Institutul Oriental, a Colegiului Russicum, a carui conducere o încredinta tot Societatii lui Isus (cf. Constitutia apostolica Quam curam, 15 august 1929: AAS 21 [1929], 577-581).
De atunci, noutatea cea mai mare a fost, în 1971, întemeierea Facultatii de Drept Canonic Oriental, pâna astazi unica existenta (cf. Congregatia pentru Educatia Catolica, Decret Canonicae Orientalium, 7 iulie 1971: AAS 63 [1971], 791-792), alaturi de aceea care se identifica cu Institutul si care, din acel moment, a început sa se desemneze ca Facultate de Stiinte Ecleziastice Orientale, articulata în trei sectiuni: teologico-patristica, liturgica si istorica.
O alta importanta noutate a fost dupa aceea transferarea – petrecuta în 1993 – a titlului de mare cancelar al Institutului Oriental de la prefectul Congregatiei pentru Educatia Catolica la prefectul Congregatiei pentru Bisericile Orientale. În acest mod, ramânând neatinsa competenta propriu-zis academica asupra Institutului exercitata de Congregatia pentru Educatia Catolica, cele doua institutii "orientale", nascute de altfel în acelasi an, erau chemate sa "promoveze o mai strânsa colaborare si unitate de intentii" în slujba Orientului crestin (Rescript al Secretariatului de Stat, 31 mai 1993).
Privirea la istorie ne conduce sa ne întrebam cu privire la missio pe care va trebui s-o îndeplineasca acest Institut în viitor.
Daca la începuturile sale a fost simtita o anumita conflictualitate între studiu si pastoratie, astazi trebuie sa recunoastem ca aceasta antinomie nu exista. Nu este vorba de a spune "aut… aut", ci "et… et". De aceea îi invit pe profesori sa puna pe primul loc al activitatilor lor cercetarea stiintifica, dupa exemplul predecesorilor care s-au remarcat în producerea de contributii prestigioase, de monografii erudite, de editari îngrijite ale izvoarelor liturgice, spirituale, arheologice si canonice, si chiar de opere colective îndraznete, cum sunt publicarea actelor de la Concilium Florentinum si editia critica a Anaphorae Syriacae. Apoi este cunoscuta de toti contributia pe care profesorii de la Institut au adus-o, mai întâi la redactarea documentelor conciliare Orientalium Ecclesiarum si Unitatis redintegratio (1964), si dupa aceea la pregatirea lui Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium (1990).
Pe de alta parte, timpurile în care traim si provocarile pe care razboiul si ura le aduc radacinilor însesi ale convietuirii pasnice în martirizatele tinuturi din Orient, vad Institutul înca o data, exact ca în urma cu o suta de ani, în centrul unei rascruci providentiale.
Mentinând intacta atentia si aplicarea spre cercetarea traditionala, îi invit pe toti sa ofere acelor Biserici si întregii comunitati ecleziale capacitatea de ascultare a vietii si de reflectie teologica pentru a ajuta la sustinerea existentei si drumului lor. Multi dintre studentii si profesorii simt acest moment important al istoriei. Acest Institut, gratie cercetarii, învatamântului si marturiei, are misiunea de a-i ajuta pe acesti frati si surori ai nostri sa întareasca si sa consolideze propria credinta în fata provocarilor teribile pe care trebuie sa le înfrunte. Este chemat sa fie locul propice pentru a favoriza formarea de barbati si femei, seminaristi, preoti si laici, în masura sa dea cont de speranta care-i însufleteste si îi sustine (cf. 1Pt 3,15) si capabili sa colaboreze cu misiunea reconciliatoare a lui Cristos (cf. 2Cor 5,18).
Îi îndemn pe profesori sa se mentina deschisi fata de toate Bisericile orientale, considerate nu numai în configurarea lor antica, ci si în actuala raspândire si uneori chinuita dispersare geografica. Apoi, în raport cu venerabilele Biserici orientale, cu care suntem înca pe drumul spre comuniunea deplina si care continua autonom drumul lor, Institutul Pontifical Oriental are o misiune ecumenica de dus înainte, prin îngrijirea relatiilor fraterne, studiul aprofundat al problemelor care înca par sa ne desparta si colaborarea eficace despre teme de importanta primara, asteptând ca, atunci când va voi Domnul si în maniera pe care numai El o cunoaste, "toti sa fie una" (In 17,21). În aceasta privinta, prezenta crescânda de studenti care apartin Bisericilor orientale necatolice confirma încrederea pe care ele o au în Institutul Oriental.
Pe de alta parte, misiunea Institutului este sa faca cunoscute si comorile traditiilor bogate ale Bisericilor orientale lumii occidentale, în asa fel încât ele sa poata fi întelese si sa poata fi asimilate.
Constatând ca multi studenti din diferitele colegii orientale din Roma frecventeaza atenee în care primesc o formare care nu întotdeauna este pe deplin corespunzatoare traditiilor lor, invit sa se reflecteze asupra a ce s-ar putea face pentru a umple aceasta lacuna.
Cu prabusirea regimurilor totalitare si a diferitelor dictaturi, care în unele tari a creat din pacate conditii favorabile raspândirii terorismului international, crestinii din Bisericile orientale experimenteaza drama persecutiilor si o diaspora tot mai îngrijoratoare. Asupra acestor situatii nimeni nu poate închide ochii. Ca portiune a "Bisericii în iesire" (cf. Exortatia apostolica Evangelii gaudium, 20-24), Institutul Oriental este chemat sa se puna în ascultare rugatoare, pentru a recepta ce anume vrea Domnul în acest moment precis si, în coerenta cu acel magis ignatian, sa caute noi cai de parcurs. Va fi vorba, de exemplu, de a-i stimula pe viitorii pastori sa insufle în credinciosii lor orientali, oriunde s-ar afla, o iubire profunda fata de traditiile lor si fata de ritul lor de apartenenta; si, în acelasi timp, sa-i sensibilizeze pe episcopii diecezelor latine sa se ocupe de credinciosii orientali dislocati geografic lipsiti de ierarhie proprie, asigurând fiecaruia si familiilor o asistenta spirituala si umana adecvata.
Societatii lui Isus adresez o calda invitatie de a realiza, cu observatiile cerute astazi, ceea ce deja în 1928 Pius al XI-lea stabilea cu privire la Consortiul Gregorian, destinat sa favorizeze, împreuna cu o însemnata economisire de oameni si mijloace, o mai mare unitate de intentii. Alaturi de missio realizata, de Universitatea Gregoriana respectiv de Institutul Biblic, exista aceea nu mai putin importanta a Institutului Oriental. De aceea este urgent sa se garanteze acestei institutii un nucleu stabil de formatori iezuiti, carora li se vor putea alatura altii în mod laudabil. Inspirându-se din pedagogia ignatiana si folosindu-se de un discernamânt comunitar rodnic, membrii comunitatii, atât calugaresti cât si academice, vor sti sa gaseasca formele cele mai potrivite pentru a initia la disciplina austera a cercetarii si la exigentele pastoratiei pe cei pe care Bisericile vor voi sa-i încredinteze lor.
Unindu-ma la aducerea de multumire lui Dumnezeu pentru munca facuta în acesti o suta de ani, doresc ca Institutul Pontifical Oriental sa continue cu elan reînnoit propria misiune, studiind si raspândind cu iubire si onestitate intelectuala, cu rigoare stiintifica si perspectiva pastorala traditiile Bisericilor orientale în varietatea lor liturgica, teologica, artistica si canonista, raspunzând tot mai bine la asteptarile lumii de astazi pentru a crea un viitor de reconciliere si pace. Cu aceste urari împart din inima dumneavoastra, frate venerat, si întregii comunitati din acest institut o binecuvântare apostolica speciala.
Din Vatican, 12 octombrie 2017
Traducere de pr. Mihai Patrascu
Sursa: http://www.ercis.ro